Simularea Comunicării în Managementul Mediului

Puterea unei organizaţii sau personalităţi se măsoară şi se vede şi în situaţii de criza. Răspunsul cât mai rapid şi cât mai potrivit poate avea efect imediat în câştiguri.

Alegerea celor mai potrivite mass-media şi a celor mai potrivite mesaje previne scăparea de sub control a crizei, indiferent de natura ei. Atunci când te confrunţi cu o situaţie de criză, nu este loc pentru interpretări greşite; cuvintele şi gesturile trebuie alese cu grijă, iar strategia de criză nu trebuie inventată pe loc. Sub lumina reflectoarelor media, ceea ce spui poate mări sau diminua dimensiunile crizei reale.

Explicarea din timp a cauzelor unui conflict poate preveni transformarea lui intr-o criza. Frecvent, in cazul litigiilor, o companie este considerata vinovata pana se dovedeste contrariul. Potrivit unui studiu realizat de Hill&Knowlton si Opinion Research Corporation, 40% din americani sunt de parere ca o companie mare data in judecata este vinovata. Surprinzator, 48% din cei intervievati au spus ca este putin probabil sa cumpere produse sau servicii de la o companie aflata intr-un proces, iar 62% cred ca o firma este vinovata atunci cand reprezentantii sai raspund “no comment” la acuzatiile care li se aduc.

Comunicarea – sensul primordial al oricarei actiuni – este indispensabila demersului catre o strategie si tactica de mediu care, pentru a fi eficiente, trebuie asumate, de drept si de fapt, de un numar cat mai mare dintre cei ce se regasesc, prin dorinte, idei si practici, in planul acelui „univers disputat si controversat” numit „mediu”.

Contextul general al aparitiei si dezvoltarii comunicarii in managementul mediului este reprezentat de un ansamblu de factori, fenomene si procese, intre care:

- acutizarea ecocrizei;

- progresul cunoasterii in domeniul mediului si al sistemului tehnico-productiv si social economic;

- reevaluarea relatiei „mediu-economie”;

- promovarea conceptului de dezvoltare durabila.

„Cele mai multe dintre actualele probleme de mediu prezinta, intr-adevar, caracteristici epistemologice (epistemologie – teoria cunoasterii stiintifice) particulare, ceea ce face ca restrictiile ecologice sa nu fie clar formulate, definite. Dimpotriva, ignoranta este prezenta la toate nivelele de expertiza. De aceea, pagubele sunt insuficient delimitate, incerte si dificil de evaluat, cauzele si responsabilitatile nu sunt clar stabilite, recunoasterea problemelor de mediu este un proces complex de constructie sociala, in care se interfereaza interese economice, industriale, politice si mediatice” (Franck-Dominique Vivien).

Comunicarea in managementul mediului trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

- sa exprime complexitatea mediului si sa tina cont de numarul mare al utilizatorilor si statutul acestora;

- sa tina cont de diversitatea comportamentala si culturala a indivizilor;

- conceptele de baza utilizate sa fie: dialogul, participarea, interactiunea si parteneriatul;

- corelarea scopului final al comunicarii in managementul mediului cu schimbarea durabila a comportamentului indivizilor;

- sa se bazeze pe o comunicare interna, activa si eficienta;

- mijloacele utilizate pentru comunicare in managementul mediului vor exprima o optiune bazata pe voluntariat;

- „tinta” predilecta a mesajului sa fie sistemul de instruire, de educare, cu impact major asupra comportamentelor viitoare.

In functie de statutul sau, comunicarea poate fi de tip institutional si particular (individual). In primul caz pot fi implicate institutii administrative (in principal guvernamentale): ministere, institutii de cercetare, de invatamant, etc. precum si institutii ale societatii civile si institutii politice.

Comunicarea trebuie sa fie un proces continuu; astfel, in functie de contextul ecologic, putem vorbi de comunicare in conditii de normalitate ecologica si in conditii de criza ecoloica. Situatia de criza ecologica afecteaza institutia sau intreprinderea de o maniera periculoasa si ameninta, pe termen lung, identitatea, substanta, existenta intreprinderii, astfel existand 3 tipuri de comunicare: inainte de criza, in timpul crizei si dupa criza.

1. comunicarea inainte de criza presupune existenta a 2 etape:

- etapa premergatoare elaborarii strategiei de comunicare in care se vizeaza:

- sensibilizarea respondentilor cu supravegherea ecologica;

- evaluarea starii de spirit;

- analiza situatiilor de criza ecologica precedente;

- dezvoltarea relatiilor de incredere cu riveranii, cu mass-media.

- etapa de elaborare a strategiei de comunicare in conditii de criza ecologica:

- proiectarea unui sistem de alerta;

- crearea unui sistem informational intern in regim rapid, pentru situatii de urgenta;

- identificarea tuturor scenariilor posibile de aparitie a crizei;

- organizarea de exercitii de simulare;

- desemnarea persoanelor care vor oferi informatii;

- agrearea unor jurnalisti pe principii de competenta, transparenta, incredere;

- stabilirea de relatii cu organele locale.

2. comunicarea in timpul crizei tine cont de unele principii:

- intreprinderea trebuie sa fie prima care anunta accidentul atat propriilor lucratori cat si publicului;

- prioritar vor fi informate familiile eventualelor victime;

- organizarea unei conferinte de presa si dufuzarea unui comunicat;

- informarea mass-mediei trebuie sa fie clara si in conditii de transparenta;

- asigurarea concordantei intre comunicarea interna si cea externa;

- informatia difuzata trebuie sa reflecte responsabilitatea si competenta celor care gestioneaza.

3. comunicarea dupa criza se face prin:

- evaluarea “expertizei” si identifiarea masurilor de evitare a acestora;

- elaborarea de comunicate si documentatii in legatura cu situatia care a fost creata, pentru a fi difuzate si comentate in mass-media regionala sau nationala;