Veniturile și consumul populației în România (2009-2019)

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2191
Mărime: 45.57KB (arhivat)
Publicat de: Dina Daniel
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ungureanu Emilia

Extras din referat

Introducere

În cadrul acestei lucrări am încercat să conturez o imagine de ansamblu asupra a ceea ce reprezintă veniturile și consumul populației în România, având ca punct de reper un interval de timp, interval care vizează anii 2009-2019 și pe baza căruia am încercat să analizez în detaliu nivelul și structura acestora.

În prima parte a acestei lucrări am început prin abordarea noțiunilor generale privind veniturile cât și cheltuielilor, punând accent pe tipologia acestora și am continuat prin urmărirea evoluției și a modalităților de evaluare a acestora în intervalul de timp menționat.

1. Noțiuni generale privind veniturile și consumul populației

De-a lungul timpului au existat numeroase preocupări legate de nivelul de trai al populației prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condițiilor de trai și a altor indicatori, folosindu-se astfel diverse metode și instrumente de cercetare și colectare a informațiilor privind componența gospodăriilor, prin intermediul cărora să fie identificate acele segmentele de populație aflate în dificultate și care au nevoie de intervenția statului, prin măsuri speciale de protecție socială.

Gospodăria reprezintă un grup de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună în mod obișnuit, având, în general, legături de rudenie și care au un buget comun, participând integral sau parțial la formarea veniturilor și la cheltuirea acestora, sau persoana care locuiește și se gospodărește separat și nu aparține altei gospodării.

Veniturile populației reprezintă totalitatea mijloacelor bănești și în natură provenite din activitatea salariată și pe cont propriu, de la realizarea producției agricole din gospodăria auxiliară, venit din proprietate, pensii și alte prestații sociale. Veniturile disponibile ale populației după tip pot fi: bănești și în natură.

Veniturile bănești reprezintă mijloacele bănești încasate de către populație din diferite surse de proveniență și pentru care nu există obligația de restituire.

Veniturile în natură (evaluate în lei) reprezintă atât contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriei, cât și contravaloarea veniturilor în natură obținute de la locul de muncă, studii, persoane particulare, prestații sociale etc. Evaluarea în lei se efectuează la prețurile medii de cumpărare a produselor în perioada de referință.

Veniturile disponibile după sursa de formare se divizează în:

- Venituri din activitatea salarială se consideră veniturile încasate ca salarii, sporuri, prime, alte drepturi salariale prevăzute de lege sau prin contracte colective de muncă pentru timpul efectiv lucrat în programul normal de lucru și în cel suplimentar, precum și alte drepturi salariale. La aceste venituri se atribuie de asemenea și contravaloarea produselor și serviciilor acordate în contul drepturilor salariale.

- Venituri din activitatea individuală agricolă reprezintă venitul net din vânzarea producției agricole proprii, precum și contravaloarea consumului provenit din resursele agricole proprii, ne comercializate.

- Venituri din activitatea individuală neagricolă se consideră venitul net din diverse tipuri de activități neagricole pe cont propriu. La aceste venituri se atribuie de asemenea și sumele încasate de la realizarea produselor finite din activitățile individuale de muncă, precum și profitul obținut de către populație în urma activităților de comerț-intermediere.

- Venituri din proprietate sunt considerate mijloacele bănești încasate de către populație în formă de dobânzi din depunerile bancare și de la creditele oferite persoanelor fizice, dividende și vânzări de acțiuni, rente de la darea în chirie a bunurilor, ce nu țin de activitatea de producere (imobil, mijloace de transport, bunuri de folosință îndelungată etc.).

- Venituri din prestații de protecție socială cuprind pensiile pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, alocații sociale, indemnizațiile pentru incapacitate de muncă, indemnizațiile unice (pentru nașterea copilului, în caz de deces, pentru îngrijirea bolnavilor), ajutor social, indemnizații pentru veterani și văduve de război, burse, etc.

- Alte venituri. În această categorie sunt incluse pensiile alimentare, mijloacele bănești și mărfuri primite gratis, mijloacele bănești încasate de la asigurarea vieții, averii personale, transferuri bănești din afara țării etc.

Bibliografie

1. https://insse.ro/cms/ro/content/veniturile-si-cheltuielile-gospodariilor

2. https://statistica.gov.md/public/files/Metadate/CBGC.pdf

3. https://www.researchgate.net/publication/304988588_Politica_veniturilor_in_Romania_Revista_de_Sociologie_Romaneasca

Preview document

Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 1
Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 2
Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 3
Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 4
Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 5
Veniturile și consumul populației în România (2009-2019) - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Veniturile si consumul populatiei in Romania (2009-2019).docx

Ai nevoie de altceva?