Afisarea Semnalului Video Utilizând Ecran cu Plasmă

INTRODUCERE

Despre televiziunea pe ecran lat

Majoritatea oamenilor sunt de acord cu faptul că imaginile pe ecran lat (widescreen) sunt mult mai plăcute deoarece sunt mai aproape de modul în care ochiul omului percepe lumea înconjurătoare. Astfel de imagini ne oferă posibilitatea de a observa detalii în interiorul imaginii, inducând senzatia de imagine reală. Cel mai bine realizăm avantajele ecranului lat în timpul vizionării emisiunilor sportive.

Din ce în ce mai multe emisiuni sunt realizate în formatul de imagine 16:9, iar viitorul apartine în exclusivitate televiziunii pe ecran lat.

Filmele sunt create în acest format widescreen, iar dacă sunt vizionate pe un ecran tradiţional pe formatul 4:3 ajungem la un compromis: Fie pierdem din suprafaţa utilă a ecranului selectând să afişăm imaginea lată şi micşorată (în partea superioară şi inferioară a ecranului apar zonele negre inutile), fie renunţăm la a afişa aproximativ 33% din imaginea transmisă.

De ceva vreme producătorii de televizoare au dezvoltat noi tehnologii de afişare a imaginii , tehnologii care să ducă la realizarea unor televizoare color uşoare, cu display mare şi lat, care să ocupe spaţiu cât mai mic în cameră.

În acest sens s-au impus la scară largă televizoarele având ecrane cu plasmă (PDP) şi cele cu cristale lichide (LCD).

În această lucrare voi vorbi despre afişarea imaginilor pe un display cu plasmă.

Un PDP (plasma display panel) este un tip de ecran lat comun televizoarelor cu ecran mare (diagonala > 37in. [940mm]). Multe celule mici dispuse între 2 panouri de sticlă conţin o mixtură inertă de gaze nobile. Gazul din celule este transformat în plasmă prin fenomene electrice, care apoi determină excitarea fosforului din celule, care emite lumină.

Scurt Istoric

Tehnologia utilizată în realizarea ecranelor cu plasmă este în dezvoltare de mai mulţi ani, şi promite foarte mult în domeniul afişării informaţiei. Ea işi găseşte originile in anii '60. De la ecranele-gigant montate in public, următorul pas a fost producţia de masă.

Televizoarele cu tub catodic (CRT) au fost, treptat, inlocuite cu retroproiectoare bazate pe cristale lichide (LCD) si apoi cu ceea ce se numeste "televiziune digitala" (PDP).

Primele afişaje cu plasmă erau monocromatice şi au fost folosite de către computerele PLATO în 1981.

Video display-ul cu plasmă a fost co-inventat în 1964 la Universitatea din Ilinois de Donald Bitzer, H. Gene Slottow şi studentul Robert Wilson la cererea PLATO Computer System.

Urmează apoi o lungă perioadă în care apariţia tehnologiilor CRT sau LCD ameninţau dezvoltarea display-ului cu plasmă. La un moment dat când a apărut afişajul cu LED-uri se credea că plasma nu mai are nici un viitor ţinând cont de diferenţele de consum dintre acestea.

În 1983, IBM a creat un display de 19-inch (48 cm) orange-on-black monocromatic, care era capabil să afişeze până la 4 sesiuni terminale

În 1992, Fujitsu introduce primul afişaj full-color de 21-inch (53 cm).

In 1997, tot Fujitsu produce primul display cu plasmă având diagonala de 42-inch (107 cm). El avea rezoluţie de 852x480 şi folosea scanarea progresivă.

Tot în1997, Pioneer începe vânzarea primelor televizoare cu plasmă către publicul larg.

În evoluţia ecranelor cu plasmă s-a încercat producerea atât a unor afişaje mari cât şi a unora de dimensiuni cât mai mici. Astfel, cel mai mare display cu plasmă a fost expus în 2008 în Las Vegas şi avea 150 inch (381 cm) diagonală. Acesta era produs de Matsushita Electrical Industries (Panasonic) Tot în 2008, firma Vizio a produs spre vânzare televizoare cu plasmă de 32 inch fiind eficiente d.p.d.v. al consumului (doar 122.97w).

Până acum câţiva ani, luminozitatea superioară, timpul de răspuns mai bun, spectrul de culori mai mare şi un unghi de vizionare mai mare al display-urilor cu plasmă le-a impus pe acestea în realizarea televizoarelor HD.

Mult timp s-a crezut că tehnologia LCD va fi implementată doar în terminale cu diagonala mai mică, neputând concura cu plasma pentru televizoare cu ecrane mari.Cu timpul, LCD-ul si-a îmbunătăţit tehnologia de fabricare şi a câştigat teren în faţa plasmei datorită diferenţei de preţ, al timpului de viaţă şi nu în ultimul rând al consumului de energie.