Structura undelor electromagnetice

UNDE ELECTROMAGNETICE

Undele (radiaţiile) electromagnetice pot fi grupate după fenomenul care stă la baza producerii lor. Astfel, radiaţiile numite hertziene se datoresc oscilaţiei electronilor în circuitele oscilante LC sau în circuitele electronice speciale.

Prin transformarea energiei interne a oricărui corp în energie electromagnetică rezultă radiaţiile termice. Radiaţiile electromagnetice, numite radiaţiile de frânare, apar la frânarea brusc a electronilor în câmpul nucleului atomic.Radiaiile sincrotron (denumirea se datorează faptului că acest fenomen a fost pus în evidenţă la o instalaţie de accelerare a electronilor în câmp magnetic, numit sincrotron) şi au originea în mişcarea electronilor într-un câmp magnetic.

Radiaţia electromagnetică în vid.

Radiaţia electromagnetică este o undă transversală, care se propagă în vid cu o viteză constantă, egală cu viteza luminii

Unul din parametrii mai importanţi ai unei unde este Lungimea de undă (λ) ce reprezintă distanţa dintre două puncte consecutive ale unei unde ce au aceeaşi fază.

Undele radio

Undele electromagnetice a cãror frecvenţă este cuprinsă între limitele 10-3 Hz şi 1016 Hz se numesc unde radio. Aceste limite pot fi exprimate şi în lungimi de undă, raportate la propagarea undelor în vid şi anume între limitele 310-8 şi 31011 m. această delimitare a frecvenţelor undelor radio este cu totul convenţională.

Undele cuprinse între 1 cm şi 10 m se mai numesc şi unde foarte scurte (UFS), iar undele decimetrice şi centimetrice se numesc şi unde cu frecvenţă foarte înaltă (UFFI). De multe ori, prin undele de frecvenţă foarte înaltă se subînţeleg undele foarte scurte.

Undele radio

Undele radio, care se propagă liber, au multiple utilizări în tehnica modernă. Dintre acestea cele mai importante sunt: realizarea diferitelor moduri de telecomunicaţii (radio, telefonice, telegrafice, televiziune etc.), descoperirea şi determinarea locului diferitelor obiecte (radiolocaţia), comanda la distanţă (radiotelecomanda), determinarea direcţiei în care se află o staţie de emisie (radiogoniometrarea), dirijarea avioanelor şi rachetelor (radionavigaţia).

Undele radio

Cu toate deosebirile esenţiale dintre utilizările undelor radio, ele au şi multe părţi comune. În primul rând, toate utilizările folosesc linia de radiocomunicaţie sau pe scurt, linia radio.

La fiecare linie radio se pot deosebi cel puţin trei părţi componente:

instalaţia de emisie

instalaţia de recepţie

mediul prin care se propagă.

Clasificarea undelor radio după modurile de propagare

Undele radio care se propagă cu viteză constantă într-un mediu omogen, izotrop şi neabsorbant, parcurgând o traiectorie rectilinie, se numesc unde directe

Undele radio care se propagă în imediata vecinătate a suprafeţei Pământului şi care, de regulă, ocolesc calota sferică a acestuia pe baza fenomenului de difracţie, se numesc unde de suprafaţă

Undele radio, care se propagă la distanţe relativ mari (până la 1000 km) datorită dispersie troposferice, se numesc unde troposferice.

Undele radio, care se propagă la distanţe mari şi, în anumite condiţii, ocolesc globul pământesc, prin una sau mai multe reflexii în ionosferă (fig. 4), precum şi undele care sunt dispersate de neomogenităţile locale ale ionosferei şi sunt recepţionate de Pământ, se numesc unde ionosferice sau spaţiale.