Activitatea Bancară în România în Perioada Socialistă

Cap 1. Activitatea Băncii Naţionale în perioada socialistă

1.1. Etatizarea Băncii Naţionale

La 23 August 1944, România era o ţară ruinată; industria dezorganizată se confrunta cu mari greutăţi; numeroase întreprinderi lucrau cu capacitate redusă,duceau lipsă de materii prime,iar în agricultură nu se puteau executa lucrările din lipsă de utilaje şi animale de muncă.

În anul 1944, producţia industrială reprezenta doar 40-45%,faţă de 1938 ; capacitatea de prelucrare a rafinăriilor se redusese cu 80%, faţă de nivelul antebelic ; capacitatea de transport a căilor ferate era doar de 30% faţă de 1938, iar producţia de cereale era redusă la jumătate.

Bugetul de stat se găsea într-o situaţie deosebit de grea, importante deficite trebuiau să fie acoperite prin emisiunea monetară a Băncii Naţionale a României, din care cauză moneda se deprecia şi îşi făcea loc ,inflaţia.

Împrumuturile acordate statului ,de către Banca Naţională, au crescut de la 180,5 miliarde lei, la 30 septembrie 1944, la 396,8 miliarde lei, în martie 1945, iar valoarea bonurilor de tezaur, aflate în circulaţie în martie depăşea 106 miliarde lei.

Încercarea Băncii Naţionale a României, prin punerea în circulaţie a însemnate cantităţi de aur, sub formă de medalii, care erau vândute subscriitorilor pentru „împrumutul refacerii naţionale”, nu a avut succesul scontat, dar a contribuit la accentuarea inflaţiei şi urcarea generală a preţurilor.

Anul 1944, caracterizat prin scăderea producţiei industriale, reduc rezervele de mărfuri şi imposibilitatea de a se efectua aprovizionarea din afară, precum şi lipsurile din transporturi, de organizare a distribuţiei mărfurilor, au avut drept consecinţă creşterea rapidă a preţurilor,cu puternice influenţe negative asupra activităţii bancare şi creditului.

Excluse din circuitul monetar, băncile nu au mai putut îndeplini rolul colector al disponibilităţilor băneşti. Datorită situaţiei inflaţioniste, aceste disponibilităţi au fost plasate în bunuri materiale, aur sau devize pentru a li se menţine substanţa.

Din această cauză, unităţile bancare nu au mai putut asigura necesităţile de fonduri, fiind obligate să apeleze, tot mai mult, la reescontul Băncii Naţionale a României, care a însemnat, de fapt, o sporire a circulaţiei băneşti şi totodată o mai puternică dereglare economică.

În aceste condiţii, Banca Naţională a României a fost pusă în situaţia de a lărgi dreptul băncilor de a beneficia de reescont, prin prezentarea de cambii cu o singură semnătură, cu garanţia statului.

Starea inflaţionistă se accentua : din septembrie 1944 şi până în februarie 1945, preţurile de detaliu au sporit cu 245%. Veniturile bugetului acopereau numai a treia parte din cheltuieli, restul de 2/3 fiind acoperite din împrumuturi ale Băncii Naţionale a României, prin emisiuni de monedă.

Situaţia economică grea, moştenită ca urmare a colaborării cu Germania după 23 august 1944, a continuat să se accentueze datorită următoarelor cauze: susţinerea războiului antifascist, începutul luptei de cucerire a puterii, ceea ce a dus la haos politic şi economic, cu grave consecinţe ulterioare.

În această etapă haotică şi plină de incertitudini, sistemul bancar din România era format din Banca Naţionala a României si 232 de bănci particulare active, din care 22 bănci mari, cu capitalul de peste 60 milioane lei şi 63 bănci mijlocii şi 147 bănci mici.

Pentru lichidarea starii grave, în care se afla economia, s-a considerat ca Banca Nationala a României nu mai poate sa ramâna în proprietatea unui grup de actionari privati si s-a dispus ca aceasta sa fie încadrata în politica economica si financiara a statului, în vederea mobilizarii resurselor din economie si dirijarea lor spre actiunile prioritare ale statului, hotarându-se astfel etatizarea Băncii Naţionale .

Regimul politic comunist a adus importante schimbări la nivelul economiei naţionale. Potrivit legii din decembrie 1946, începând cu 1 ianuarie 1947, Banca Naţională trecea în proprietatea statului, din 1948 devenind Banca Republicii Populare Române, Bancă de Stat, subordonată Ministerului Finanţelor. Conducătorul băncii purta titlul de preşedinte, având rang de ministru-adjunct în cadrul aceluiaşi minister. Această situaţie s-a menţinut până în 1957, când institutul de emisiune de la Bucureşti trecea în subordinea directă a guvernului, iar din 1965 devenea Banca Naţională a Republicii Socialiste România, conducătorul acesteia având titlul de guvernator .