Aurul și moneda

Istoric

În evolutia sa de-a lungul secolelor, aurul a urmat doua trasee principale: pe de o parte aurul-marfa care era destinat bijuteriilor, obiectelor de cult, aurul folosit în industrie etc; pe de alta parte, aurul monetar folosit în calitate de ban. Dupa unele surse, aurul a fost cel dintâi metal obtinut, prelucrat si utilizat de om cu aproape 5000 de ani î.e.n., aurul devenind moneda, capatând astfel o a doua utilizare importanta.

Pentru foarte multi aurul se confunda în mare masura cu banii, care constituie o categorie foarte complexa, aurul nefiind altceva decât o forma de bani care a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii. Istoria aurului monetar este totusi strâns legata de istoria banilor. Aparitia banilor, în perioada de descompunere a comunei primitive, dupa prima diviziune sociala a muncii, a fost rezultanta dezvoltarii schimbului de activitati care, pentru a evita dificultatile ridicate de forma de schimb denumita troc, trebuia mijlocita de un echivalent general. Printre produsele care au fost utilizate drept forma de schimb se pot enumera: pieile si blanurile de animale, sarea, fierul, vitele, uleiul de masline, oile, grâul, ceaiul, boabele de cacao etc.

Fiecare dintre banii-marfa enumerati anterior prezinta o serie de dezavantaje care au influentat într-un mod negativ dezvoltarea schimbului. Cirezile de vite, de exemplu, nu sunt un echivalent exact si stabil, ele având calitatea de a se înmulti de la sine, prin reproducere, contravenind cu ideea lui Aristotel ca banii sunt sterpi. În cele din urma rolul de echivalent general s-a stabilit tot mai mult asupra metalelor pretioase: aurul si argintul care prin însusirile lor naturale  divizibilitate, fara pierdere de valoare, omogenitate, inalterabilitate în timp, valoare mare în volum mic  raspundeau cel mai bine functiei sociale de bani. Avantajele folosirii aurul ca moneda sunt urmatoarele: în primul rând este inalterabil, nefiind atacat practic de nici o substanta, pastrându-si neatinsa valoarea, putând fi tezaurizat.

În al doilea rând, aurul dispune de o omogenitate fizica naturala. O bucata de aur este identica cu oricare alta bucata de aur de aceeasi puritate, indiferent de locul de unde au fost extrase. O a treia caracteristica care a devenit hotarâtoare la baterea monedelor de aur o reprezinta divizibilitatea. Aurul fiind usor de divizat în cele mai mici parti posibile iar dupa aceea poate fi, cu aceeasi usurinta, regrupat într-o singura bucata fara pierderi de substanta sau valoare. În al patrulea rând, aurul este un metal usor de prelucrat, perfect maleabil. Moneda de aur, ca si cea de argint, poate primi diferite însemne, care precizeaza greutatea si valoarea, lucru care o face usor de recunoscut la prima vedere. În al cincilea rând, aurul are o valoare mare într-un volum mic, metalele pretioase gasindu-se în natura în cantitati relativ mici. Aurul întrunind însusiri atât de importante pentru utilizarea lui în functia de bani, se întelege de ce a ocupat cu timpul locul central ca mijloc al schimbului si a înlocuit celelalte marfuri întrebuitate pentru aceste scopuri.

Ca inventator al monedei este considerat regele Cresus al Lidiei, caci din timpul domniei sale dateaza cele mai vechi piese, batute în electrum (un aliaj din aur si argint ce se gasea în stare naturala în fluviul Pectol). Monedele batute de Cresus le gasim în literatura de specialitate sub denumirea de creseide sau stateri lidieni. Tot aici s-a pus si bazele primului sistem bimetalist din istorie, datorita tehnologiei separarii aurului de argint. Daricul din aur cu efigia regelui Darius, emis de persi, în greutate de 8,41 grame a devenit o veritabila moneda internationala. Baterea acestei monede era privilegiu imperial, în timp ce siclii mici din argint care aveau o valoare de 20 de ori mai mica decât dericul erau emisi de satrapi.

În jurul anului 250 î.e.n. la Roma apare prima moneda de aur. De la romani deriva denumirea de moneda. Primul atelier monetar a început sa functioneze în templul zeitei Junon Moneta de la Roma. În perioada Republicii, primii care au batut moneda de aur au fost negustorii de metale pretioase, precum si comerciantii si bancherii în mâna carora se concentra schimbul de marfuri. Pe o fata, monedele romane purtau semnul distinctiv al persoanei care o batea si unele inscriptii, iar pe cealalta fata se imprimau unele figuri, de exemplu capete de animale, care simbolizau puterea de cumparare a monedei. Baza sistemului monetar roman a fost denarul de argint, echivalent cu drahma ateniana si macedoneana. Din timpul lui Augustus, baterea monedelor de aur si a denarilor de argint este privilegiu imperial. Acum se fixeaza si paritatea, 1:25. Ca monede divizionare se mentin în circulatie asii si sestertii.