Finanțele instituțiilor publice

Calitatea vieții reprezintă un domeniu de interes pentru un public extrem de diversificat, de la cercetători, politicieni și administratori la cititori obișnuiți. Acest interes se explică prin faptul că paradigma calității vieții are o dublă orientare: pe de o parte, are ca scop descrierea și explicarea domeniilor vieții cu ajutorul indicatorilor specifici, iar pe de altă parte are în vedere sfera aplicativă a politicilor sociale (Zamfir, 1984). Monitorizarea atentă a diferitelor sfere ce compun calitatea vieții (veniturile, consumul, educația, locuirea, ocuparea, bunăstarea subiectivă etc.) este completată de explorarea implicațiilor pe care o anumită configurație a acestor sfere și a calității vieții în general le are asupra politicilor sociale.

Principiile modelului conceptual al calității vieții (Fahey și alții 2003) includ o viziune globală asupra vieții, cu evitarea concentrării exclusive asupra standardului de viață. Sunt luate în considerare resursele și condițiile de viață și, acolo unde este posibil, caracteristicile contextuale în care oamenii trăiesc iar măsurarea resurselor și condițiilor de viață se face prin indicatori obiectivi/descriptivi. De asemenea, în modelul calității vieții sunt incluse componentele - atitudinală și subiectivă, dar și relația dintre nivelurile de satisfacție și resurse/condiții și sunt luate în considerare preferințele și atitudinile în domenii care afectează satisfacția și comportamentul. Calitatea este concepută în termeni de oportunități pe care indivizii le au pentru a-și atinge scopurile iar identificarea acestor oportunități implică și încercarea de a caracteriza calitatea societății acolo unde există o bază valorică comună.

Redăm în continuare o definiție a calității vieții, într-o încercare de cuprindere cât mai completă a aspectelor implicate și anume: ansamblul elementelor care se referă la situația fizică, economică, socială, culturală, politică, de sănătate etc., în care trăiesc oamenii, conținutul și natura activităților pe care le desfășoară, caracteristicile relațiilor și proceselor sociale la care participă, bunurile și serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul și stilul de viață, evaluarea împrejurărilor și rezultatelor activităților care corespund așteptărilor populației, precum și stările subiective de satisfacție/insatisfacție, fericire, frustrare etc. (Mărginean, 2005).

Pornind de la această definiție, au fost identificate 24 de dimensiuni (domenii ale calității vieții), cărora le corespund atât indicatori obiectivi cât și indicatori subiectivi.

I. Persoana

Societatea modernă a adus în prim-plan omul, nu omul în general, ci fiecare individ în parte, cu propria lui personalitate, cu nevoile, dorințele, aspirațiile, gândurile și activitățile lui, care trebuie să se bucure de libertate, de realizarepersonală în domeniul educațional, profesional, cultural, politic etc. Indicatorii principali cuprind apartenența/alienarea, satisfacția cu viața, stima de sine.

II. Populația

Populația constituie subiectul oricărei analize sau cercetări sociale, fie că interesul se îndreaptă spre cunoașterea modului în care trăiește aceasta, fie că se au în vedere structurile sale, activitățile desfășurate, apartenența la diverse grupuri, opiniile și stările de spirit, credințele, nevoile, trebuințele, dorințele, aspirațiile, opțiunile sau alte aspecte ce o pot caracteriza și, prin urmare, devin un scop pentru cercetător. Indicatorii cu o relevanță deosebită ar fi durata medie a vieții, mortalitatea infantilă.

III. Mediul natural

Impactul negativ al dezvoltării asupra mediului natural a constituit, la începutul anilor ’70, un impuls de primă mărime pentru adoptarea și apoi larga acceptare publică a preocupărilor pentru îmbunătățirea calității vieții prin măsuri de protecție ecologică. Chiar considerat drept o componentă sau numai o premisă a calității vieții, mediul natural este inclus în toate cercetările și analizele acestui domeniu, ca și în programele prin care se urmărește conservarea condițiilor existenței umane. De regulă, sunt evidențiați indicatori care exprimă diverși factori agresivi (zgomot, radiații, substanțe nocive în aer, sol, apă, alimente) și efectele lor asupra organismului uman, proporția populației afectate și percepția condițiilor naturale de viață.

IV. Așezările umane

Calitatea mediului construit, asigurarea unor condiții optime de viață, echiparea cu mijloace tehnice, inclusiv pentru deplasarea de la o localitate la alta, reprezintă alte elemente de luat în considerare în analiza modului cum trăiesc oamenii, și a facilităților de care dispun. La acest nivel, dimensiunea subiectivă, percepțiile și evaluările devin mai importante: unele persoane preferă tipul de viață rural (în multe cazuri, singurul pe care îl cunosc, pe care l-au experimentat), altele însă se gândesc la o astfel de viață doar pentru vacanțe. Diferențele de echipare tehnică, de posibilități oferite pentru activitatea profesională, de timp liber fac inoperante comparațiile ca atare între marile orașe și alte localități. Cu toate acestea, preferințele populației pentru un mediu rezidențial sau altul, pentru o anumită localitate sunt adesea fără echivoc, astfel că ele nu pot lipsi dintr-o cercetare asupra calității vieții.

V. Locuința

În practica socială s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprimă calitatea și confortul locuinței, gradul de echipare cu mijloace tehnice, începând cu materialele de construcție utilizate, izolarea fonică și termică, protecția față de infiltrațiile de apă, dispunerea pe verticală, suprafața construită și cea utilă, înzestrarea cu surse de energie, instalații sanitare și terminând (poate) cu situarea ei în cadrul localității (centralitatea).

VI. Mediul social

Calitatea relațiilor sociale, măsurată prin indicatori de coeziune, valori general-umane, întrajutorare, solidaritate, moralitate, responsabilitate, toleranță, dar și prin lipsa unor factori de patologie socială sau un nivel cât mai redus alacestora - delincvență, alcoolism, prostituție - prezintă o mare importanță pentru viața umană, fie că este vorba de indivizi, fie că se au în vedere grupuri și colectivități de diferite mărimi.

VII. Familia

Pentru orice persoană, familia se constituie într-un punct central de referință, adesea singurul suport pentru individ. Situația familiei, solidaritatea și coeziunea acesteia, succesul sau insuccesul în viață al membrilor săi, starea lor de sănătate sunt tot atâtea elemente relevante pentru calitatea vieții populației.

VIII. Ocuparea

Munca este aceea care determină volumul, structura și calitatea bunurilor materiale și spirituale, a serviciilor de care se dispune în societate. Pentru o anumită perioadă a vieții (vârsta activă), munca este un mijloc de asigurare a existenței. Munca devine și un scop pentru om, în măsura în care ea permite acestuia aplicarea principiului compensației, potrivit căruia orice om trebuie să contribuie - într-un anumit fel și pe măsura capacității lui - la sporirea bunăstării în societatea în care se află și în care el nu poate fi numai un consumator. Indicatorii relevanți, din acest domeniu, exprimă gradul de ocupare și dependență, disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupațională, proporția și durata șomajului etc.