Fondul de Compensare al Investitoriilor

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 6148
Mărime: 561.88KB (arhivat)
Publicat de: Paul Dincă
Puncte necesare: 5

Cuprins

  1. 1. Prezentare pg.4
  2. 2. Fondul de compensare al investitorilor in cadrul UniCredit pg.9
  3. • Prezentare Unicredit pg.9
  4. • Fondul de compensare pg.13

Extras din referat

PREZENTARE

Despre Fond

Fondul de Compensare a Investitorilor (Fondul) este persoană juridică, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, în baza actului constitutiv, aprobat în prealabil de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.).

Misiune

Administrarea unei scheme de compensare solide care să contribuie la creşterea încrederii şi a participării investitorilor pe piaţa de capital din România

Valori

- Responsabilitatea faţă de investitori şi protejarea intereselor acestora

- Cooperarea strânsă cu membrii Fondului, autoritatea de reglementare şi instituţiile financiare

- Confidenţialitatea informaţiilor primite de la membrii Fondului.

Originea Fondului

În martie 1997 a fost publicată Directiva 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor. Această directivă face parte integrantă din procesul de creare a unei pieţe unice pentru serviciile financiare şi îşi are originea în altă directivă, Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiţii în domeniul valorilor mobiliare (Investment Services Directive). Directiva 93/22/CEE privind serviciile de investiţii, înlocuită la 1 noiembrie 2007 prin Directiva 2004/39/CE privind pieţele de instrumente financiare (MiFID), stabilea anumite reglementări prudenţiale care guvernau firmele de investiţii din Uniunea Europeană. Aceste reglementări aveau ca scop protejarea fondurilor băneşti şi a valorilor mobiliare ale investitorilor. În acest caz, prin investitor se înţelege orice persoană (fizică sau juridică) care a încredinţat fonduri băneşti sau instrumente financiare unei firme de investiţii, în scopul prestării de servicii de investiţii financiare. Totuşi, directiva nu conţinea prevederi care să protejeze investitorii în cazul falimentului unei firme care ducea la incapacitatea acesteia de a returna investitorilor valorile mobiliare sau fondurile băneşti.

Tocmai pentru a acoperi acest neajuns, scopul Directivei 97/9/CE a fost să furnizeze investitorilor un nivel minim de protecţie. Directiva stabileşte un plafon de compensare de 20.000 EUR/investitor. În acest sens, România a negociat cu Uniunea Europeană perioade de tranziţie, astfel încât acest plafon va fi atins în 2012.

În ceea ce priveşte modul de organizare şi finanţare a schemelor de compensare a investitorilor, Directiva 97/9/CE lasă libertate statelor membre ale Uniunii Europene. De aici a rezultat şi diversitatea modalităţilor de funcţionare, a finanţării compensaţiilor şi a stabilirii contribuţiilor membrilor. Înfiinţarea schemelor de compensare a investitorilor este considerată o măsură pentru creşterea încrederii şi a participării investitorilor la sistemul financiar.

Scopul Fondului

În România, Fondul a fost înfiinţat în iunie 2005, având ca scop compensarea investitorilor, în situaţia incapacităţii membrilor Fondului de a returna fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor, care au fost deţinute în numele acestora, cu ocazia prestării de servicii de investiţii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investiţii. De la înfiinţare şi până în prezent Fondul nu a înregistrat nici un eveniment de natură să genereze plata de compensaţii.

Obiectul de activitate al Fondului

Obiectul principal de activitate al Fondului este colectarea contribuţiilor membrilor şi compensarea creanţelor investitorilor provenind din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor, care sunt deţinute şi/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării de servicii de investiţii financiare. Compensarea investitorilor se face în limita plafoanelor stabilite în conformitate cu reglementările C.N.V.M.

Acţionarii Fondului

La înfiinţare, Fondul a avut un număr de 73 de acţionari fondatori dintre care: 60 de societăţi de servicii de investiţii financiare, 10 societăţi de administrare a investiţiilor, un intermediar instituţie de credit, precum şi Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa Electronică RASDAQ. Capitalul social iniţial al societăţii a fost în valoare de 109.500 lei. În prezent, capitalul social subscris şi integral vărsat al Fondului este de 344.350 lei (aproximativ 81.600 EUR) corespunzător unui număr de 34.435 acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 10 lei, iar numărul acţionarilor este de 73. Conform reglementărilor legale în vigoare, acţionarii Fondului sunt intermediarii şi societăţile de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. Pot fi acţionari ai Fondului şi operatorii de piaţă, depozitarul central, precum şi alte entităţi reglementate şi supravegheate de C.N.V.M.

Cadrul legal

Fondul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile din:

-Actul Constitutiv al Fondului aprobat de C.N.V.M.;

-Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;

-Regulamentul C.N.V.M. nr.3/2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor, modificat prin Regulamentul C.N.V.M. nr.10/2006, prin Regulamentul C.N.V.M. nr.31/2006 şi prin Regulamentul C.N.V.M. nr.4/2008;

-Procedurile Fondului;

-Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-Ordinul Ministerul Economiei şi Finanţelor nr.1752/2005 privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare;

-legislaţia română în vigoare.

La nivelul Uniunii Europene, domeniul este reglementat de Directiva 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor publicată în martie 1997.

Conducerea Fondului

Administrarea Fondului este încredinţată unui Consiliu de administraţie, ales de Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru un mandat de 4 ani. Consiliul de administraţie este format din 5 membri, persoane juridice autorizate şi supravegheate de C.N.V.M., acţionari ai Fondului, în baza unui contract de administrare. Preşedintele Consiliului de administraţie este ales de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Membrii Consiliului de administraţie numesc directorul executiv care conduce operativ activitatea curentă a Fondului.

Preview document

Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 1
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 2
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 3
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 4
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 5
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 6
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 7
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 8
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 9
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 10
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 11
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 12
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 13
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 14
Fondul de Compensare al Investitoriilor - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Fondul de Compensare al Investitoriilor.doc

Te-ar putea interesa și

Instituțiile Pieței de Capital

În România instituţiile şi mecanismele pieţei de capital au început să se cristalizeze în anii '90. Prima lege a pieţei de capital, Legea 52, a...

Tehnici și instrumente de plată utilizatate în activitatea bancară

INTRODUCERE Un moment important în desfășurarea schimburilor economice îl constituie încasarea contravalorii bunurilor economice care fac obiectul...

Studiu monografic efectuat pe exemplul BCR ERSTE - sucursala Iași

Capitolul 1 - Prezentarea Băncii Comerciale Române 1.1. Istoricul Băncii Comerciale Române Banca Comercială Română îşi inscrie numele pe lista...

Produse Bancare de Economisire Oferite de o Bancă Comercială

INTRODUCERE Economisirea reprezintă amânarea unui consum prezent şi realizarea acestui consum în viitor. Pentru bănci, produsele de economisire...

Impactul Investiției asupra Dezvoltării Sectorului Agrar

Introducere Este cunoscut faptul că de nivelul de dezvoltare şi de eficienţa funcţionării sectorului agricol depinde securitatea alimentară,...

Reglementări și Instituții pe Piața de Capital

Cap.1 INTERMEDIARI PE PIAŢA DE CAPITAL 1.1. Societăţi de servicii de investiţii financiare În România, cadrul legislativ privind piaţa de capital...

Bursa - elemente definitorii

1. Introducere Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în tranzacţionarea de active financiare....

Locul și rolul piețelor de capital în economia de piață

1. Piața de capital Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt vândute și cumpărate instrumente...

Ai nevoie de altceva?