Privatizarea Sisitemului Bancar

Privatizarea bancilor reprezinta o componenta importanta a reformei sectorului bancar în tarile de tranzitie. Acest proces poate fi definit ca fiind un transfer al actiunilor bancilor cu capital de stat pentru investitori privati autohtoni sau straini. Necesitatea privatizarii societatilor bancare este apreciata prin prisma obiectivelor pe care acest proces tinde sa le realizeze.

Un leitmotiv la ordinea zilei, privita adesea ca un panaceu, privatizarea este totusi un mijloc si nu un scop în sine. Ea declanseaza mutatii importante si întretine combustia unei competitii în care performanta, randamentul maxim, eficienta sunt sau ar trebuie sa fie criterii prioritare. Nu întâmplator deci, în derularea procesului de privatizare managerii sunt tentati sa puna un mai mare accent pe urmarirea obtinerii de profit. Totusi, daca acest lucru este benefic sau nu pentru societate depinde de echilibru dintre posibile disfunctionalitati ale pietei, determinate de lipsa competitiei, si deficientele controlului guvernamental asupra firmelor publice. Mediul competitive si de reglementare este cu mult mai important decât problema proprietati în sine. Pe pietele competitive opinia, prevalent este în favoarea proprietatii private. Unde exista un monopol natural, se impune deci o actiune de reglementare riguroasa si energica.

Privatizarea reprezinta nu mai putin un factor moderator, de reducere a puterilor sindicatelor, pe aceasta cale încurajându-se structurile diversificate ale actionarului, redistribuindu-se fonduri si îmbunatatindu-se finantele publice. Unele programe de privatizare nu au condus la o diversificare marcanta a actionariatului avantajând doar un mic grup de investitori care au beneficiat de câstiguri financiare neasteptate pe seama contribuabililor.

Realitatea arata însa, ca privatizarea a determinat îmbunatatirea performantele unor firme care opereaza intr-un mediu relativ competitiv.

“Principalele obiective ale procesului de privatizare sunt :

- Imbunatatirea eficientei prin cresterea competitiei si extinderea posibilitatilor firmelor de a se împrumuta de pe piata de capital ;

- Reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;

- Atenuarea problemelor de plata ale sectorului public;

- Diminuarea implicarii guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprindelor;

- Diversificarea structurii proprietatii asupra activelor economice;

- Incurajarea preluarii actiunilor de catre salariati;

- Redistribuirea venitului si a bogatiei.1”

1.2 Cadrul juridic al privatizarii

In ceea ce piveste procesul de privatizare bancara a institutiilor bancare la care statul este actionar, acesta a debutat la începutul anilor ’90, prin alocarea a 25% din capitalul bancilor de stat catre cele cinci Fonduri ale Proprietatii Private înfiintate pe baza Legii privatizarii societatilor comerciale nr. 58/19912, dar statul român a decis sa nu cedeze controlul efectiv asupra bancilor în stadiul incipient al tranzitiei. Desi prin acordul stand-by pentru perioada 1994-1995, autoritatile române s-au angajat fata de F.M.I. sa privatizeze doua societati bancare cu capital majoritar de stat în termen de un an, controversele privind obiectivele si metodele de privatizare au împiedicat obtinerea de progrese în acest domeniu.

O clarificare a pozitiei autoritatilor române fata de procesul de privatizare s-a obtinut odata cu adoptarea Legii nr. 83/19973 pentru privatizarea societatilor bancare la care statul este actionar.

Primele doua banci privatizate au fost Banca Româna de Dezvoltare (B.R.D.) si Banc Post, în cursul primului semestru al anului 1999. Pachetul majoritar al B.R.D. (51%) a fost vândut bancii franceze Société Générale (initial, banca franceza a cumparat 41% din actiunile B.R.D. în schimbul unei sume de 135 mil. dolari S.U.A.; ulterior, printr-o majorare de capital de 65 mil. dolari S.U.A, si-a crescut participatia la 51%), iar pachetul de control al Banc Post (45%) a fost cumparat de General Electric Capital Corporation si Banco Portugues de Investimento cu suma de 45 mil. dolari S.U.A. In cursul anului 2000, Fondul Proprietatii de Stat (F.P.S.) a înstrainat o cota de 7% detinuta la B.R.D. prin oferta publica, iar General Electric a vândut o parte din participatia sa bancii grecesti E.F.G. Eurobank Ergosios. O alta privatizare din sistemul bancar românesc a fost aceea a Bancii Agricole. Noul proprietar, banca austriaca Raiffeisenbank, si Fondul Româno-American de Investitii au platit pentru 99,9% din actiunile bancii 15 mil. dolari S.U.A. si au promis o majorare ulterioara de capital de 37 mil. dolari S.U.A.

Ca o concluzie, se poate afirma ca reforma sistemului bancar românesc a înregistrat progrese semnificative în ultimii zece ani. In primul rând, un sistem bancar structurat pe doua niveluri a înlocuit sistemul precedent de monobanca, în cadrul caruia, bancile existau pentru a implementa cerintele planului unic si fluxurile de fonduri financiare erau controlate administrativ. Acest proces a avut loc relativ rapid, prin asumarea de catre B.N.R.a functiilor traditionale de banca centrala si transformarea bancilor se stat în banci comerciale.

In al doilea rând, structura de proprietate a sistemului bancar a fost diversificata, atât prin înfiintarea de noi banci cu capital privat (asa numita privatizare "de novo"), cât si prin procesul de privatizare bancara.