Recenzie Drumul către servitute - Cap VIII, IX, X

Lord Acton

Drumul catre servitute

Friedrich A. Hayek este unul dintre ganditorii fundamentali ai secolului al XX-lea. In anul 1974 a primit Premiul Nobel pentru contributia sa in domeniul stiintelor economice.

Drumul către servitute este principala lucrare a lui Friedrich Hayek. În această lucrare Hayek argumentează împotriva oricărei forme de totalitarism. Cartea a fost scrisă în perioada în care Hayek era profesor la Cambridge University, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi are în vedere mai ales perioada Primului Război Mondial, în primul rând sub aspect ideologic. Drumul către servitute este continuarea unui articol din 1938 şi care avea în prim plan abuzulul şi declinul raţiunii.

"Drumul catre servitute" a parut in 1944 si a reprezentat inceputul unei lungi perioade in care interesul lui Hayek pentru analiza economica s-a combinat cu studiu asupra istoriei, asupra vietii sociale.

Mesajul acestei tulburatoare carti nu era numai ca exista, in realitate, o diferenta foarte redusa intre national - socialismul Germaniei naziste si comunismul Rusiei Sovietice, cica in chip si mai tulburator, aceleasi genuri de atitudini si convingeri filozofice care au favorizat ascensiunea acestor doua regimuri, cele mai vrednice de dispret din istoria moderna, erau, de asemenea, dominante in randurile intelectualitatii si ale invatatilor politologi din Occidentul liberal.

În această lucrare Hayek prezintă totalitarismul din perspectiva planificării economice. În continuarea argumentului contra totalitarismului, Hayek încearcă să demonstreze că totalitarismul este în mod necesar antidemocratic şi tiranic. Autorul pune in evidenta caracterul ireconciliabil dintre piaţa liberă şi planificarea socialistă,iar libertatea în genere este imposibilă fără o piaţă liberă.

Una din primele teze formulate este că socialismul şi nazismul (sau fascismul) se aseamănă mai mult decât ar părea şi ca veritabila antiteză este între acestea şi liberalism. Hayek consideră că o parte din forţele care au distrus libertatea în Germania, în perioada Primului Război Mondial sunt conturate şi în Anglia anilor 1940. Gravitatea unei asemenea situaţii provine nu doar din enunţurile de tip socialist cât mai degrabă din „acceptarea necesităţii mersului către socialism”, ca un fenomen neîndoielnic.

Cartea cuprinde 15 capitole, fiecare capitol fiind intitulat foarte sugestiv.

Capitolul VIII – „Care pe care?”

Capitolul cuprinde planificarea si distribuirea veniturilor. Autorul vorbeste despre preturile "juste" si salariile "corecte", socialismul "clasei mijlocii", conflictul dintre socialismele rivale.

Autorul considera ca in competitie, sansa si norocul joaca un rol la fel de important ca si indemanarea si prevederea in determinarea sortii diferitelor persoane.

Avem de ales nu intre uin sistem in care fiecare va capata ceea ce merita conform vreunui etalon al dreptatii universal si absolut si un alt sistem in care ceea ce revine fiecaruia este determinat in parte de hazard su noroc, ori nenoroc, ci intre un sistem in care vointa catorva persoane decide cine si ce anume trebuie sa obtina si altul in care acest lucru depinde, macar in parte, de capacitatea si spiritul de initiativa al oamenilor si, in parte, de imprejurarile imprevizibile.

Totdeauna vor exista inegalitati care vor aparea nedrepte celor care sufera de pe urma lor, esecuri care vor parea nemeritate si intorsaturi necuvenite ale destinului.

Inegalitatea este mai usor de suportat si stirbeste mai putin demnitatea personala daca este generata de forte impersonale, nu de intentia umana. Somajul sau pierderea veniturilor sunt cu siguranta mai putin degradante daca sunt rodul nenorocului si nu ceva impus deliberat de catre autoritati.

Oricat de amara ar fi aceasta experienta, ea ar fi cu mult mai dramatica intr-o societate planificata. Intr-o asemenea societate este de decis nu daca o persoana este necesara la un anumit loc de munca, ci daca este in stare de ceva util si in ce masura poate face acest lucru. Pozitia sa in viata trebuie sa-i fie atribuita de altcineva.

De-ndata ce statul preia sarcina de a planifica intreaga viata economica, problema rangului cuvenit diferitilor indivizi si grupuri trebuie, inevitabil, sa devina cu adevarat problema politica principala. Expresia “Care pe care” a fost introdusa in Rusia de Lenin in opera numita “Noua politica economica”, ea constituind in anii de inceput ai puterii sovietice lozinca ce rezuma problema universala a societatii sovietice. Cine planifica pe cine, cine conduce si domina pe cine, cine le stabileste altor oameni pozitia sociala si cine va primi de la altii partea ce o se cuvine? In mod necesar acestea devin probleme centrale, in care va hotari numai puterea suprema.

Cata vreme statul va intreprinde o actiune sau alta, ea va avea un efect oarecare asupra ecuatiei „cine ce primeste, cand si cum”. Statul poate sa adopte masuri fara a cunoaste modul cum ele ii vor afecta pe anumiti indivizi si fara a viza anumite efecte concrete. Felul in care sunt trasate frontierele sferei de activitate a statului va determina faptul daca ele inglobeaza tot ceea ce obtine oricine in orice moment, sau daca influenta statului se limiteaza la precizarea faptului daca unii oameni vor primi unele lucruri in vreun fel, in unele momente.

Pentru ca statul sa-si foloseasca puterea intr-un mod care ar avantaja pe toata lumea a generat nasterea unui principiu: realizarea egalitatii complete si absolute a tuturor indivizilor. Daca ar exista egalitate absoluta, planificatorul ar avea un criteriu precis de organizare a distributiei.

Autorul mai incearca definirea termenilor “pret just” sau “salariu echitabil” care pot reprezenta salariul sau venitul format pe baza experientei traite intr-o societate bazata pe concurenta sau intregul produs al muncii oamenilor. Exista putini socialisti care cred ca intr-o societate socialista produsul muncii fiecaruia este impartit integral muncitorilor, deoarece muncitorii care folosesc mai mult capital ar avea un venit mult mai ridicat decat cei din industrile care folosesc mai putin capital, ceea ce majoritatea socialistilor ar socoti ca fiind foarte nedrept.

Datorita educatiei si pregatirii pe care socialistii i-au obigau sa-i invete, tinerii aspirau spre locuri de conducere, sperau sa obtina un post care sa le aduca venituri si putere, la care, in opinia lor, ii indreptatea pregatirea lor. Astfel a luat nastere o noua miscare socialista care a pornit cu cateva avantaje: socialismul muncitoresc se formase intr-o lume democratica si liberala, preluand multe dintre idealurile liberalismului. Protagonistii acestei miscari credeau ca faurirea socialismului va rezolva toate problemele. Ei credeau, de asemenea, ca grupul cel mai puternic va capata sprijinul tuturor celor dezamagiti pentru ca li se promisese egaltatea, dar au constatat ca nu au facut altceva decat sa promoveze interesele unei anumite clase.