Sistemul Bancar Francez

I SISTEMUL BANCAR FRANCEZ

1.ISTORIC

O dată cu dezvoltarea economiei, puterile publice şi-au propus o concurenţă mai puternică între diversele reţele de distribuţie a creditului precum şi un control mai strict al a instituţiilor de credit: în acest scop a fost votată legea din 24 ianuarie 1984 cu privire la activitatea şi controlul instituţiilor de credit şi legea din 2 iulie 1996 de modernizare a activităţilor financiare, care a modificat legea bancară din 24 ianuarie 1984, întinzându-se şi asupra tuturor prestatorilor de servicii de investiţii, adică instituţiile de credit si firmele de investiţii, competenţa Comitetului de reglementare bancară şi financiară, Comitetul de instituţii de credit şi firme de investiţii, Comisia bancară şi Consiliul naţional de credit si titluri. Reglementat puţin câte puţin, sistemul bancar cuprinde instituţii de credit, organe reprezentative şi autorităţi tutelare. Această organizare a permis evoluţia activităţii instituţiilor de credit

1.1.Principalele etape:

1941 Reglementarea profesiunilor.

1945 Naţionalizarea Băncii Franţei şi a altor mari bănci.

1984 Legea privind activitatea şi controlul instituţiilor de credit antrenând o refacere completă a organizării şi a reglementări organismelor de credit.

1986 Denaţionalizarea parţială.

1993 Privatizări parţiale.

1996 Legea modernizării activităţilor financiare.

1999 Legea refacerii statutului Caselor de Economii.

2001 Legea “Murcef” privind măsurile urgente ale reformelor cu caracter economic şi financiar.

1.2. Legea din 1984

Înainte de 1984, sistemul bancar cuprindea bănci şi instituţii financiare.

Băncile erau impărţite în bănci depozit, bănci de credit pe termen mijlociu şi lung şi bănci de afaceri cu o specializare a activităţii şi clientelei.

Instituţiile financiare nu puteau primi depozite pe mai puţin de doi ani.

Această organizare lăsa puţin loc unei mari concurenţe între reţele.

Legea din 24 ianuarie 1984 a pus sfârşit acestei situaţii instituind două mari categorii de instituţii:

• instituţii care pot efectua toate tipurile de operaţiuni bancare, depozite şi mai ales credite; este vorba de bănci, bănci mutualiste sau cooperative, case de economii si de prevedere si case de credit municipal.

• instituţiile care au un obiect de activitate limitat, este vorba de societaţi financiare şi instituţii financiare specializate.

Mai mult legea a încredinţat totalitatea funcţiilor tutelare şi de control ale profesiunilor bancare celor trei instanţe colegiale distincte, cu funcţionarea cărora Banca Franţei este in mod strâns asociată: Comitetul de reglementare bancară, Comitetul instituţiilor de credit si Comisia bancară.

Legea a mai creat două instanţe consultative cărora banca le-a adus o concurenţa activă: Consiliul naţional al creditului şi Comitetul instituit pentru a studia problemele legate de relaţiile între instituţiile de credit si clientela lor, acesta din urma e cel mai des numit Comitetul consultativ.

Reforma din 1984 a permis tuturor băncilor(in sensul larg al termenului) de a lucra împreună cu toţi agenţii economici, ea a condus la o concurenţă acerbă între diferite reţele.

1.3. Legea din 1996

Legea din 2 iulie 1996 de modernizare a activitaţilor financiare, care a transpus în dreptul francez directivele europene din 10 mai 1993 cu privire la serviciile de investitii în domeniul valorilor mobiliare, a modificat legea bancară din 24 ianuarie 1984, întinzându-se si asupra prestatorilor de servicii de investiţii, adica instituţiile de credit si întreprinderile de investiţii, competenţa instanţelor de decizie mai-sus numite şi a Consiliului naţional de credit.