Sistemul monetar internațional

Ca regula generala, relatiile monetare s-au derulat pana in 1944, anul crearii sistemului monetar international, pe bazele bilaterale, fara existenta unor reglementari concrete, adoptate expres de majoritatea tarilor. Au existat, totusi, unele incercari de reglementare internationale a acestor relatii sub forma de uniuni si blocuri monetare, acestea din urma transformandu-se dupa al doilea razboi mondial in zone monetare.

Uniunile monetare au fost create in a doua jumatate a secolului trecut in scopul unificarii unor sisteme monetare nationale ca mijloc de inlaturare a dificultatilor create prin functionarea neadecvata a bimetalismului sau monometalismului argint. Cele mai cunoscute sunt Uniunea Monetara Latina si Uniunea Monetara Germana.

Uniunea Monetara Latina a fost infiintata prin Conventia din 1865, incheiata intre Franta, Belgia, Italia, Elvetia si Grecia. Tarile membre au adoptat un sistem monetar comun, avand ca moneda centrala francul francez si o circulatie libera a monedelor lor nationale la cursuri fixe stabilite in raport cu moneda franceza. Crearea acestei uniuni a contribuit la o anumita consolidare de scurta durata a pozitiilor internationale a bimetalismului.

Uniunea Monetara Germana, creata in 1875 prin participarea Prusiei si Austriei, ulterior aderand si alte tari, cuprindea reglementari privind emisiunea si circulatia monedelor in si intre tarile membre, sistemul functionand pe baza monometalismului argint. De asemenea, era reglementata emisiunea si circulatia asa numitelor monede comerciale utilizate in relatiile de plati cu tarile din afara uniunii.

Blocurile monetare s-au constituit in perioada 1929 – 1933, avand la baza o moneda cheie (pivot) si mai multe monede satelit. Mecanismele monetare s-au caracterizat prin:

- fixarea raporturilor valorice dintre moneda pivot si cele satelit;

- convertibilitatea si transferabilitatea nelimitata a monedelor satelit in moneda pivot si intre ele;

- concentrarea rezervelor monetare si administrarea lor de catre banca emitenta a monedei pivot;

- reglementarea si aplicarea uniforma a relatiilor monetare ale tarilor membre fata de tarile din afara blocului.

In functie de moneda care a indeplinit rolul de pivot, au existat 3 blocuri: blocul lirei sterline, blocul francului francez si blocul dolarului american.

Blocul lirei sterline a reprezentat modelul blocului monetar si a functionat in perioada 1931-1939, avand ca obiectiv asigurarea stabilitatii cursurilor de schimb ale monedelor componente, in a carui scop a fost infiitat in 1932 Fondul de Stabilizare a Schimburilor.

Blocul francului francez a functionat pana in 1945, moneda franceza avand aceeasi putere circulatorie atat in Franta, cat pe si pietele tarilor membre. Francul francez era emis nu numai de Banca Frantei, dar si, sub controlul acesteia, de anumite banci din celelalte tari, cum a fost cazul Bancii Algeriei.

Blocul dolarului american a fost creat in 1933 dupa esecul Conferintei Monetare si Economice de la Londra, mnedele tarilor sud-americane fiind legate de dolarul SUA, evoluand si fluctuand in functie de modificarile intervenite in valoare paritara si in cursul de schimb al acestuia.

Reprezentand interesele unui grup de tari si avand din acest punct de vedere un caracter limitat, functioanrea uniunilor si blocurilor monetare nu a condus la reglementarea internationala a relatiilor monetare care trebuiau sa raspunda cel putin la trei obiective majore si anume:

- asigurarea stabilitatii relative a raporturilor valorice dintre monedele nationale in scopul promovarii certitudinilor si echitatii in tranzactii, prevenirii si inlaturarii miscarilor speculative de capital;

- crearea unor rezerve monetare si a unor lichiditati suficiente cantitativ si calitativ;

- instruirea unor mecanisme de ajustare (echilibrare) a balantelor de plati in cazul unor deficite sau excedente exagerat de mari. Mai mult, aceste au venit adesea in conflict cu interesele tari, care au raspuns cu contramasuri pe lan monetar.

Sistemul monetar international de la Bretoon Woods

Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru intaia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, in cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva. Propunerea facuta de John M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita „bancor” nu a fot acceptata. A prelevat conceptia americana cuprinsa in Planul White de a se utiliza pe plan international monedele nationale. Initial acest plan cuprindea propunerea unei monede internationale denumita „unitas”. In final, dolarul american, garantat cu importante rezerve de aur castigat, a devenit moneda de rezerva a sistemului. Propunerea crearii unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii in circulatie si utilizarii in proportie tot mai mare a unei astfel de monede (DST) emisa de FMI.

Crearea in 1944 a sistemului monetar international a insemnat primul mare succes al ideii de cooperare internationala in domeniul monetar, un succes al conceptiei potrivit careia o moneda nationala poate indeplini functii internationale si ca atare poate servi ca pivot al sistemului.

Sistemul monetar international din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme si tehnici, convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa coordoneze comportamentul monetar al tarilor in relatiile de plati si de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de miscarile de capital pe plan international. Ansamblul acestor norme de conduita monetara internationala au fost incluse in statutul FMI, organism creat in scopul supravegherii si sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale sistemului nou creat