Strategie concurențială - factor de creștere a competitivității în economie

INTRODUCERE

Competitivitatea unei ţări reprezintă capacitatea de a crea şi menţine condiţiile instituţionale, economice şi de infrastructură ce ar favoriza constituirea / atragerea şi dezvoltarea unor companii care produc mărfuri şi servicii de calitate mai înaltă şi/sau la preţuri mai joase decît competitorii externi. Capacitatea de competiţie se manifestă atît pe pieţele internaţionale, cît şi pe pieţele naţionale, în raport cu mărfurile şi serviciile importate.

În prezent competitivitatea României este asigurată în principal de costurile mici ale muncii şi ale unor materii prime autohtone şi se manifestă în sectoare caracterizate cu o valoare adăugată relativ mică. Acest model de competitivitate este specific pentru multe ţări aflate la un nivel mai puţin avansat de dezvoltare economică. În acelaşi timp, ţinînd cont de majorarea preţurilor interne, de deschiderea externă a ţării, de

emigrarea intensă a cetăţenilor şi de abundenţa forţei de muncă ieftine în alte ţări,avantajele noastre comparative determinate de costurile mici se vor eroda tot mai mult, iar decalajul tehnologic cu ţările dezvoltate ar putea să se agraveze. De aceea, este necesară asigurarea tranziţiei treptate a României de la competitivitatea determinată de factorul-cost la competitivitatea determinată de factorul-eficienţă şi factorul-calitate şi avansarea economiei către ramuri cu o valoare adăugată relativ mai înaltă. Competitivitatea bazată pe eficienţă şi calitate vor deveni sursele principale de creştere şi dezvoltare economică durabilă şi de îmbunătăţire a standardelor de viaţă pentru cetăţenii ţării.

Această tranziţie competitivă implică îmbunătăţirea esenţială a mediului de afaceri,promovarea IMM-urilor, sporirea eficienţei corporative la nivel de companie şi modernizarea infrastructurii fizice. Pe termen scurt rezultatul principal al acestor îmbunătăţiri va fi consolidarea capacităţilor de absorbţie tehnologică şi inovaţională. Pe termen lung, aceasta va conduce la consolidarea propriilor capacităţi de dezvoltare tehnologică şi inovaţională.

APLICAŢIE: INDUSTRIA PETROLIERĂ DIN ROMÂNIA

Lucrarea de faţă prezintă o analiză a industriei petroliere din România din punct de vedere a poziţionărilor strategice alese de companiile din cele 3 sectoare componente: sectorul de extracţie a ţiţeiului, sectorul de procesare şi sectorul de distribuţie a carburanţilor.

Analize ale industriei petroliere din România au fost făcute din alte raţionamente. Datorită importanţei acestei industrii în economia României (din punct de vedere al ponderii în Produsul Intern Brut, al investiţiilor efectuate, al numărului de oameni antrenaţi, al impactului asupra bugetului de stat şi altele) şi al caracterului global al acesteia, au fost efectuate o serie de studii de către organismele internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, compania de consultanţă Bechtel şi altele. Scopul nemijlocit al acestor studii a fost eficientizarea industriei petroliere din România per ansamblu şi creşterea competitivităţii acesteia.Principalii parametri avuţi în vedere au fost revizuirea numărului de salariaţi antrenaţi în cadrul industriei petroliere, modalităţile de creştere a productivităţii muncii şi analiza ponderii valorii adăugate în fiecare din cele 3 sectoare ale industriei petroliere. Trebuie adăugat şi faptul că la momentul efectuării studiilor

respective peste 90% din industria petrolieră era în mâinile statului.

Între timp lucrurile s-au schimbat. Sectorul de procesare a fost privatizat în proporţie de 67% (din punct de vedere al capacităţilor de producţie), iar sectorul de distribuţie a înregistrat intrările companiilor multinaţionale, cum ar fi Shell, MOL, OMV, Agip şi LUKOIL. Dinamica consumului de produse a înregistrat o evoluţie “interesantă”, sistemul de taxe şi impozite s-a “îmbogăţit” atât cantitativ, cât şi calitativ, s-a modificat structura fluxurilor de produse petroliere şi altele. Unele companii s-au integrat din

sectorul de procesare în sectorul de distribuţie, iar industria în sine a devenit mai “conectată” la tendinţele care se manifestă pe plan internaţional în materie de preţuri şi “şocuri petroliere” (chiar dacă mai sunt multe de schimbat din acest punct de vedere).

Lucrarea începe cu definirea conceptului de strategie. Noţiunea de strategie are, probabil, cea mai controversată definire în literatura de specialitate. În cea mai mare parte a surselor de documentare folosite nu găseşti nici o diferenţă între definirea noţiunii de “strategie” şi un plan foarte bine formulat.