Tipuri de risc asumate de Bancpost

Capitolul 1 Riscul în activitatea bancarã

Ĩn activitatea bancarã, asumarea riscurilor poate fi cercetatã pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operaţiunilor speculative pe pieţele financiare sau de schimb, dar şi a posibilelor pierderi imprevizivbile. Ĩn general, asumarea riscurilor este legatã de funcţia de bazã pe care o au bãncile în economie şi anume funcţia de investiţii. Bãncile investesc resurse împrumutate cre sunt un multiplu substanţial al propriului capital. Recuperarea cu întârziere a resurselor investite provoacã o serie de dezechilibre la nivelul bãncii care pot îmbrãca diferite forme şi se pot alimenta reciproc. De obicei, asumarea unor riscuri atrage dupã sine şi câştiguri mai mari.

Literatura de specialitate clasificã riscurile specifice activitãţii bancare în trei categorii:

• Riscuri financiare;

• Ridcuri comerciale;

• Riscuri de mediu.

Riscurile financiare sunt riscuri specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri facobiectul unor reglementãri bancare. Formele sub care se manifestã sunt urmãtoarele:

1. riscul de credit;

2. riscul ratei dobânzii;

3. riscul de lichiditate;

4. riscul de schimb valutar;

5. riscul insolvabilitãţii.

Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al bãncii, sunt foarte sensibile la dezechilibrele care pot sã aparã în compoziţia resurselor şi plasamentelor bãncii.

Riscurile comerciale sunt riscuri generate de inadaptibilitatea bãncii la noile servicii şi produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing. Formele sub care se manifestã sunt urmãtoarele:

1. riscul de produs sau serviciu;

2. riscul de piaţã;

3. riscul de imagine comercialã;

Riscurile de mediu sunt riscuri asupa cãrora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifestã sunt urmãtoarele:

1. riscul de deficit;

2. riscul economic;

3. riscul competiţional;

4. riscul de reglementare.

Riscurile financiare sunt singurile riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de cãtre managemantul bancar. Datoritã importanţei care o au în gestiunea zilnicã a bãncii ele urmeazã a fi tratate individual.

Riscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobânda, creditul sau ambele sã fie rambursate la scadenţã sau sã fie rambursate parţial. Acest risc este specific bãncilor a cãror funcţie importantã în economie este creditarea. Prevenirea riscului vizeazã douã astepte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor. Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilitãţilor sã reducã posibilitatea înregistrãrii unor pierderi mai mari din partea bãncii. Ĩn ceea ce priveşte constituirea garanţiilor în favoare bãncii nu este obligatorie, în sistemul bancar românesc garanţia constituie condiţia de bazã în acordarea creditelor, îmbrãcând diferite forme: gaj, ipotecã, etc.

Mãsurarea riscului de credit se face în douã etape:

1. prima etapã constã în stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc faţã de fondurile proprii ale bãncii prin calcularea raportului de solvabilitate (norma Cooke) şi pe care banca va trebui sã o respecte;

2. a doua etapã constã în mãsurarea riscurilor la care este expusã prin evaluarea periodicã a portofoliului de credite, BNR impune bãncilor sã-şi clasifice portofoliul de credite şi sã-şi constituie provizione de douã ori pe an, respectiv la sfãrşitul lunilor iuie şi decembrie şi sã raporteze situaţia în termen de 30 zile;

Gestiunea riscului de credit constã în utilizarea unor tehnici prin care banca poate sã diminuieze pierderile sau poate sã salveze creditul, astfel bãncile moniorizeazã calitatea portofoliului de credit printr-un audit period în funcţie de notarea internã a creditului care a fost fãcutã cu ocazia instrumentãrii dosarului de credit, monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problemã.