Analiza geografico-istorică a Toponimelor din Județele Brașov și Prahova

Introducere și metodologie

S-a observat de-a lungul timpului că toponimele, în cazul majotității unităților administrative, au rolul de a evidenția anumite particularități geografice sau socio–economice ale ficăreia dintre ele. Acestea din urmă fie s-au pierdut, cum se întâmplă în cazul celor mai multe dintre econonime, s-au modificat sau sunt încă de actualitate, așa cum este firesc pentru geomorfonime. În acest sens putem aminti faptul că cele mai rezistente toponime sunt cele care denumesc masivele muntoase, elementele importante ale rețelei hidrografice etc.

La ce se referă concret toponomastica și cu ce ne ajută? Aceasta, cunoscută și sub denumirea de onomastica geografică, este o disciplină a onomasticii care constă în studiul etimologic al numelor de locuri dintr-un spațiu și evoluția lor în timp. Știința aceasta a luat naștere datorită faptului că simțim nevoia de ordin practic să dăm nume și celui mai nesemnificativ loc în care ne desfășurăm activitățile. Interpretarea corectă a toponimelor este cu atât mai dificilă, cu cât ea presupune cunoașterea minuțioasă a dialectului, foneticii, istoriei, lexicului și morfologiei unei sau a mai multor limbi din zona de studiu a toponimului respectiv. Ceea ce uneori poate părea evident, fiind ușor de încadrat într-o anumită categorie, poate avea o cu totul altă semnificație la o analiză mai amănunțită.

Trebuie luat în calcul faptul că pe același teritoriu se întamplă adesea să conviețuiască mai multe popoare ceea ce duce la o simbioză îndelungată ce are drept consecință bilinigvismul. Acesta a fost cazul românilor și maghiarilor, dar și al românilor și germanilor care au trăit în zona Carpaților, care a avut ca urmare amestecul numelor de origine diferite. Toponimele, fie au fost traduse: Ungra (în traducere din slava veche, grânar), fie au fost doar adaptate fonetic la fondul lingvistic românesc: Ticușu (de la maghiarul „tyuko”), Șercaia (de la maghiarul „serka”/„serkai”).

Lucrarea de față își propune să analizeze din punct de vedere toponomastic localitățile din județele Brașov și Prahova, localizate în sud-estul Transilvaniei, respectiv în partea central-nordică a Munteniei. În acest sens, așezările din județele de față au fost împărțite în urmatoarele șapte categorii: geomorfonime, hidronime, fitonime, zoonime, oiconime, econonime și toponime administrative. Ca și metodologie aplicată, am folosit metoda statistică, în Excel, metoda grafică și metoda geografică.

Analiză și interpretare

La o primă vedere, se poate observa distribuția inegală a categoriilor de toponime. Cea mai mare pondere o deține categoria oiconimelor, urmată de cea a econonimelor, în vreme ce fitonimele și geomorfonimele au aceeași pondere. Printre cele mai slab reprezenatate se numără hidronimele și zoonimele.

Foarte multe nume topice au, ca punct de plecare, forma, așezarea, culoarea și alte însușiri ale locurilor respective, adică înfățișarea sau natura lor topografică. În ceea ce privește geomorfonimele, se poate constata cu ușurință faptul relieful din această zonă geografică își pune în mod determinant amprenta asupra denumirii unităților administrative din cele două județe. Relieful predominant specific zonei analizate este unul variat: munte (Carpații Curburii, Grupa Munților Bucegi și Grupa Munților Făgăraș), podiș (Podișul Târnavelor), deal (Subcarpații Curburii), dar și forme depresionare (Depresiunea Brașov, Făgăraș, Câmpina) și văi.

Categoria geomorfonimelor (14%) este foarte complexă. Unele dintre acestea pot fi deduse cu facilitate, iar altele necesită o analiză aprofundată în vederea identificării originii numelui. Dintre cele care redau cu exactitate geomorfologia locului amintim: Valea Doftanei, Predeal, Predeal–Sărari (ambele localizate între masive muntoase), Măgurele/ Măgureni (care provine de la cuvantul „măgură” = deal mare, izolat, tăiat de ape), Cornu. Din cea de-a doua grupare fac parte Rupea (din latinescul „rupes”- con de stâncă), Comana (de la „comană”- coamă, creastă, culme), Fundata (localizată la mijlocul distanței dintre Rucăr și Bran, pe culoar), Cerașu (denumire locală pentru culme, pisc).

Există și situații în care, deși toponimul exprimă o anumită unitate geomorfologică, aceasta nu se întâlnește în teren, cum este cazul comunelor Vulcan și Vâlcănești, întrucât în zonă nu a existat activitate vulcanică.