Arhipelagul Britanic

Situat intre Marea Nordului, Marea Manecii, Oceanul Atlantic, aceasta unitate insulara de prima marime din Oceanul Atlantic si in acelasi timp din vestul Europei se desprinde prin peisaje marcate de prezenta si influenta oceanului a caracterelor reliefului in stransa dependenta de latitudine.

Arhipelagul Britanic face parte din structurile foarte vechi ale Europei. Cel mai vechi uscat, care apartine precambrianului se gaseste in nord-vestul Scotiei. Aici formatiunile precambriene (gresii) apar de sub cambrian si se prelungesc spre nord-vest in arhipeleagul Hebride. In arhipeleag apar gnaise, curatite cambriene, micasisturi strabatute de lave bazice (Emilia Saulea, 1967).

In rest, structurile apartin in cea mai mare parte caledonidelor.

Scotia

Culmile muntoase din Scotia au altitudini maxime care nu trec de 1700m si o desfasurare generala nord-est, sud-vest. Indelungata peneplenizare alaturi de tectonica a generat asa numitele highlands-uri (culmile) si lowlands-uri (depresiuni sau culoare deseori cu canale care fac legatura intre o parte si alta a Scotiei).Spre deosebire de cutarile hercinice, cele caledonice nu au cunoscut un interval suficient pentru o nivelare asemanatoare suprafetei posthercinice, cuvertura generand un relief specific. Insasi eroziunea diferentiata a creat o serie de forme inclusiv structurale (cueste, suprafete erozivo-structurale) dupa cum pe rocile cristaline a aparut, de asemenea, un relief greoi, masiv.Totusi miscarile paleogene au individualizat sau definitivat unele din masive luand nastere horsturile si grabenele, dupa cum perioada de liniste tectonica ce a urmat a permis formarea unor suprafete de eroziune de mica altitudine asa cum apar in Scotia de Nord-Vest.

Principalele culmi din nord pana in sud sunt: Muntii Scotiei de Nord (118 m), Muntii Scotiei Centrale sau Grampiani (vf. Ben Nevis 1343 m – cel mai inalt din arhipelag), Muntii Scotiei de Sud (Southern Uplands), continuati cu Muntii Cheviot (circa 800 m).In nordul Scotiei se remarca pe langa suprafetele de eroziune de joasa altitudine dezvoltate pe gresii precambriene si inaltimi izolate, de cateva sute de metri.In general situarea geografica a Arhipeleagului Britanic ii confera un climat temperat-oceanic marcat de inexistenta unor contraste termice evidente mai ales intre anotimpuri. Faptul se datoreaza si supunerii permanente a acestuia perturbatiilor atlantice. Scotia este separata de izotermele de 4 grade si 5 grade de ianuarie intr-o regiune vestica si una estica, iar in luna iulie valorile intre sud si nord variaza intre 13 si 15 grade. Precipitatiile sunt cuprinse intre 2020 si 640 mm, culmile scotiene constituind adevarate obstacole in calea maselor de aer umed ce vin dinspre vest. Ele dau aici precipitatii orografice substantiale cantitativ.

Scotia, ca intreg arhipeleagul Britanic face parte din zona padurilor cu frunze cazatoare inclusa in zona climatica temperata, dar nu lipsesc nici coniferele in partea superioara a culmilor. Padurea apare usor stratificata cu un etaj superior format din fag, carpen, frasin si stejar sub care se afla un strat arbustiv din care nu lipsesc cornul si alunul. Dintre rasinoase predomina pinul silvestru, apoi larita si molidul. In Scotia padurea urca pana la 700 m, dar din vechile paduri au ramas doar palcuri, iar impadurirea nu a avut succesul scontat. In altitudine (1300 m) iernile lungi si geroase nu au lasat loc sa creasca decat tufisurile si ierburile.In general reteaua hidrografica din Marea Britanie inclusiv Scotia se caracterizeaza prin scurtimea raurilor, dar cu un debit bogat, varietatea lacurilor din punct de vedere al formarii cuvetei, prezenta si lungimea destul de mare a canalelor (canalul Caledonian din Scotia ce uneste fiordul Lorne cu fiordul Moray), dar si Marele Canal Irlandez, Canalul Regal s.a.

Muntii Pennini

Sunt imbracati pe flancuri de depozite paleozoice si mezozoice dintre care o mai larga raspandire o au calcarele. Pe calcarele carbonifere din baza s-a dezvoltat carstul. Structurile Penninilor se afunda in bazinul Londrei, fiind acoperite de cuvertura mezozoica si neozoica. Nu depasesc 900 m altitudine si adapostesc inca zacaminte de subsol (carbuni, minereu de fier).

Peninsula Wales (Tara Galilor)

Peninsula Wales este o regiune cu munti josi si coline. Muntii Cambrieni nu depasesc in altitudine 1100 m – vf. Snowdon. Relieful corespunde unor aliniamente de fractura pe directia sud-vest, nord-est fata de care s-au organizat sistemele inaltimilor in limitele carora apare si o suprafata de eroziune situata la 450 m – 600 m si sistemele de drenaj. Pe cuvertura sedimentara (gresii, conglomerate s.a.) s-a dezvoltat in Sudul Tarii Galilor relieful structural de cueste. Si in peninsula relieful glaciar este destul de raspandit mai cu seama in inaltimile Snowdon, din nord-vest, peisaj care a conferit regiunii si calitatea de Parc National. In nordul Peninsulei Wales ca si in sudul acesteia, se gasesc doua estuare a caror importanta este neindoielnica pentru viata porturilor asezate in raza lor (Liverpool, Newport s.a.). In ceea ce priveste apele se remarca raul Severn ce traverseaza vestul zonei Midlands si se varsa printr-un estuar in golful Bristol.