Bisericile de lemn din Maramureș aflate sub patronajul UNESCO - itinerariu cultural

Maramureşul este considerat de mulţi sufletul satului tipic romanesc. Cu aşezarile sale pitoresti, dealuri înverzite şi câmpii pline de flori salbatice, Maramureşul concentrează tot ceea ce înseamnă viaţa la ţară. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unică de a se întoarce în timp, de a fi martori ai unor vremuri şi ai unei vieţi mai simple.

Maramureşul este o destinaţie unică, situată în inima Europei, care a pastrat cu mare grijă cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al ţăranului din vremurile trecute. Regiunea ţine locul unui testament al tradiţionalului, al unei ere romantice a simplităţii şi a valorilor morale despre care în zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii noştri.

Puţine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor ce au trecut. Familiile rămân în aceleaşi sate ca şi strămoşii lor. Meşteşugurile şi tradiţiile sunt transmise din generaţie în generaţie. Îmbrăcămintea ţesută manual este înca purtată cu mândrie. Biserica este în continuare sufletul satului. Vecinii se cunosc unii pe alţii şi se ajută între ei.

Viaţa în Maramureş este învăluită în mister. Vizitatorii lui străbat pasurile montane, coboară în văile însufleţite, unde tradiţiile rurale se dezvăluie în faţa lor ca un muzeu ce a prins viaţă, un peisaj ce este pe placul şi celui mai capricios călător.

Aşezare geografică

Maramuresul se bucura de un peisaj unic. Munţi înalti, dealuri înverzite, râuri mai largi sau mai înguste, lacuri, păduri, păşuni, toate alcătuiesc una din cele mai frumoase regiuni ale României. Situat în nordul ţării, judeţul Maramureş se întinde pe o suprafaţă de 6304 km² învecinându-se cu Ucraina şi cu judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj şi Satu Mare.

Aproape 50% din regiune este muntoasă, aici găsindu-se cel mai înalt vârf muntos din Carpaţii Orientali: Pietrosu (2303m). Patru lanţuri muntoase distincte separă Moldova de Transilvania. De la nord-vest la est, Muntii Gutâi, Tibleş şi Rodna separă Maramureşul istoric de restul regiunii, iar munţii Maramureşului formează o legatură naturală şi politică cu Ucraina în nord-est. Regiunea abundă în râuri repezi, constant alimentate din munţii dimprejur. Avand o reţea hidrografică de peste 3000 km, nu este de mirare că peisajul este atât de bogat şi verde. Numele râurilor mai mari sunt folosite pentru a diferenţia zonele etnografice din Maramureşul istoric. Aşa că se vorbeşte des despre Valea Izei, a Marei, a Cosaului, a Vişeului şi a Tisei. Pe lângă râuri, există lacurile alpine de origine glaciară Iezer şi Buhăescu şi lacurile artificiale de la Ocna Şugatag, Baia Sprie, precum şi lacurile de acumulare Strâmtori-Firiza şi Runcu-Brazi-Firiza.

Istorie

Prima atestare documentară a Maramureşului datează din anul 1199, însă mărturiile arheologice au scos la iveală faptul că aceste pământuri sunt locuite încă din perioada neolitică.

Dupa ce teritoriul Daciei a fost ocupat de romani, Maramureşul a rămas un teritoriu independent, în afara Provinciei Romane.

În timpul Evului Mediu, societatea daco-romană a fost influenţată de popoarele migratoare. Aşezări feudale şi-au pus bazele între secolele al IV-lea si al X-lea şi erau subordonate Bisericii.

În secolul al XIII-lea, conducatorii maghiari au început lupta pentru cucerirea Transilvaniei. La sfârşitul secolului al XIV-lea, întreaga Transilvanie, inclusiv Maramureşul se aflau sub ocupaţie maghiară.

Dovezile scrise despre Maramureş apar mai frecvent începând cu secolul al XIV-lea. În 1359, după rebeliunea împotriva conducătorilor maghiari, voievodul Bogdan împreuna cu mai mulţi localnici au trecut Carpaţii până în Moldova, s-au luptat cu Balc, nepotul legendarului voievod Dragoş, şi au retrasat graniţele Moldovei făcând din aceasta un stat independent.

Maramureşul a devenit parte a Principatului Transilvaniei în 1526, apoi parte a Imperiului Habsburgic în 1687 şi a fost anexat Ungariei în 1703. Dinastia Habsburgică a luat sfârşit cu revoluţia din 1848. În 1918, Transilvania, inclusiv Maramureşul s-a unit cu România.

În 1940, Maramureşul şi nordul Transilvaniei au fost date de nemţi Ungariei şi ulterior returnate în 1945, după retragerea trupelor germane şi maghiare.

La începutul anului 1960, majoritatea ţăranilor au fost obligaţi să-şi dea pământurile la fermele colective create de regimul comunist. În ciuda acestei colectivizări forţate, tradiţiile şi arta populară au continuat să înflorească în Maramureş.

Meştesuguri tradiţionale

La adăpostul văilor umbroase şi al munţilor, s-a întrupat din mâinile vrednice ale maramureşenilor arta de a făuri lucrurile necesare traiului zilnic. Fie obiecte de uz casnic, fie podoabe, fie unelte de lucru, toate au sigiliul Maramureşului şi al simbolurilor ancestrale. De la cana şi blidul de lut, de la cerga de pe pat şi până la cămaşa de sărbătoare, de la lingura de lemn până la monumentala poartă, toate aceste obiecte sunt o exprimare a frumosului şi a spiritualităţii din sufletul moroşanului.

Obiceiuri şi tradiţii

Maramureşul abundă în atracţii culturale, naturale şi artizanale. De la bisericile de lemn şi muzee la pieţele satelor şi la viaţa de zi cu zi a sătenilor avem senzatia că am intrat într-un timp care s-a oprit în loc.

Maramureşul este tărâmul sărbătorilor creştine. Aici, timpul nu este măsurat în luni, zile şi ore, ci în vremea semănatului, a Postului Mare şi a Sfintelor Paşti, a cositului şi a Sărbătorii Sfintei Marii, a recoltei şi a pregătirilor pentru Crăciun. Atunci cand îşi termină munca, maramureşenii sărbătoresc cu toată însufleţirea. Îşi pleacă smeriţi capul pentru rugăciune, dar se şi bucură de joc, de horit şi de locurile în care s-au născut. Pentru a simti ritmul acestei regiuni trebuie vizitată în timpul sărbătorilor, când pământul, obiceiurile şi oamenii se unesc într-un dans care contureaza Maramureşul.