Caracterizarea fizico-geografică a orașului Flămânzi, Județul Botoșani

Aşezarea geografică, limite, date generale

Oraşul Flămânzi este una dintre localităţile cu deosebite rezonanţe istorice, fiind locul de izbucnire a Marii Răscoale Ţărăneşti de la 1907, fiind aşezat în vestul Câmpiei Colinară a Moldovei la contactul cu Dealurile Siretului, pe cursul mijlociu al râului Miletin, în NE României, în regiunea sudică a judeţului Botoşani. Se învecinează la N şi V cu comunele Copălău şi Lunca, la S cu comunele Frumuşica şi Prăjeni, iar la E cu Plugari din judeţul Iaşi.

Oraşul Flămânzi cuprinde astăzi vechile sate Flămânzi, Poiana, Nicolae Bălcescu, Chiţoveni, Prisăcani şi Cordun. În componenţa sa actuală, vechea comună a fost constituită în 1977, ca urmare a Decretului 287, când comunele Nicolae Bălcescu şi Flămânzi s-au unificat, cu scopul organizării unui centru agro-industrial care să polarizeze zona. În anul 2004 comuna Flămânzi (atestată documentar încă de la 1605) a fost declarată oraş prin Legea 80. În prezent localitatea se întinde pe o suprafaţă de circa 109 km², din care 17 km² păduri, fiind al treilea pol de concentrare umană din judeţ, cu peste 12000 locuitori.

Oraşul Flămânzi din punct de vedere strategic se află poziţionat pe drumul european E 58 (DN 28 B) pe direcţia Iaşi – Botoşani – Suceava. Teritoriul administrativ are forma unui patrulater neregulat, orientat vest-est, aflat la intersecţia paralelei de 47°33’ lat. N şi a meridianului de 26°55´ long. E.

Fig.1 Aşezerea în cadrul teritoriului judeţean

Fig.2 Distribuţia spaţială a localităţilor componente

Relieful

Privit în ansamblu, relieful oraşului Fămânzi are un caracter sculptural, de eroziune şi acumulare, dar şi trasături imprimate de structura geologică. În lungul principalelor artere hidrografice, la baza unor denivelări mai accentuate şi în anumite sectoare cu aspect depresionar au fost depuse cantităţi considerabile de sedimente, care au dat naştere reliefului de acumulare.

Relieful de eroziune este reprezentat de cel structural şi cel sculptural. Relieful structural, determinat de structura geologică şi de duritatea rocilor supuse eroziunii selective din câmpia maritimă sarmatică, în timp ce cel sculptural poartă în principal amprenta forţelor exogene.