Evoluția habitatului uman din Podișul Central Moldovenesc în perioada predocumentară

Dovezile evoluție habitatului în perioada predocumentară sunt fără putință de tăgadă și demonstrează prezența în acest teritoriu a unui element autohton de mare densitate și stabilitate. În decursul perioadei menționate, pe teritoriul central al Moldovei, s-au succedat o multitudine de culturi materiale. Astfel putem descoperi faptul că autohtonii neolitici aveau o cultură materială și spirituală dintre cele mai avansate din Europa.

Cuvinte-cheie: habitat, culturi materiale, perioadă predocumentară

Teritoriul Podișului Central Moldovenesc, datorită așezării favorabile pe care o putem asemui cu o cetate naturală, înconjurată pe la vest, nord-vest și nord-est de codrii masivi, a oferit condiții pentru o veche și intensă locuire. Cu siguranță că pădurea ocupa în trecutul antic, suprafețe mai mari, circa 60 %, sau 79 % din teritoriu (1, pag. 84), și a avut rolul esențial în dezvoltarea habitatului rural în acest podiș. În sprijinul acestei afirmații stă și faptul că așezările și drumurile ce le leagă se adaptează cadrului natural, scoțând în evidență linii de despădurire (2).

Descoperirile arheologice indică o migrare a vetrelor în direcția pădurii (3, vol. 2, pag. 423). Totodată masivele păduroase care acopereau interfluviile au oferit lemnul necesar construcțiilor dar și pentru foc, îmbrăcămintea și încălțămintea confecționate din pieile animalelor vânate, adăpost contra vânturilor care bat mai mult din nord-vest, dar și contra crivățului din timpul iernilor geroase, plus hrană (vânat, miere, fructe de pădure), apoi plante de leac și posibilitatea de refugiu în codri, în timpul invaziiilor populațiilor migratoare.

De asemenea, liniile de izvoare, pânzele de ape freatice de la mică adâncime (cca. 6 m) accesate în mod facil, râurile cu posibilitatea amplasării morilor de apă și amenajării de iazuri piscicole, toate au contribuit la atragerea și menținerea populației în acest habitat favorabil (4, pag. 7).

Dovezile prezenței omului în paleoliticul inferior pe aceste locuri, constau într-o varietate de piese arheologice precum: „așchiile de silex de Prut, cu talon

------------------------------------------------------------------------------------

1 Profesor, Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași, Str. Socola nr. 110, lipate_emil@ yahoo. Com

diedru fațetat, cu retușe de uzură pe latura dreaptă, apoi lame de decorticare, retușate pe ambele laturi, precum și gratoare (răzuitore)". În plus, la cca. 1 Km spre S de Mironeasa s-a identificat un nucleu de silex negru (un bloc de piatră prelucrat în paleolitic) din care s-au obținut așchii și lame. Obiectele menționate ar putea fi integrate la culturile de tip Musterian sau Clactonian din perioadele glaciare (5, pag. 182-187). Un alt „nucleu de silex epuizat și asemănător unui rabot (formă așchiată)" s-a găsit la 1 Km spre E de vestigiile hallstattiene ale cetății geto- dacice „Între Șanțuri", fiind specific culturii Aurignaciene din paleoliticul superior, cu o datare între 37.000- 12.000 ani î.d.H. (5, pag. 185 și 3, vol. 2, pag. 230)

Monolitul a fost folosit de omul de Cro Magnon în timpul ultimei perioade glaciare (Würm), la confecționarea unor unelte și arme de vânătoare (răzuitoare, lame retușate semiabrupt, vârfuri de lance etc.). Faptul că acestea au fost extrase și utilizate, de o ceată de vânători paleolitici, este argumentat de existența unor asemenea piese de silex, inerente culturii Aurignaciene, în punctul „Huciul lui Cantemir", la 1 Km NE de centrul comunal Țibana (3, vol. 2, pag. 425).

Una din așezările de la sfârșitul paleoliticului - aparținând culturii Gravetiene, situată la 406 m altitudine, a fost pusă în evidență de specialiști pe platoul calcaros „Mlaștina la Iezer", în proximitatea hotarului comunelor Țibana, Țibănești și Mironeasa, având o vechime de cea 20.000 ani (3, vol. 2, pag. 429).

Repartizarea pe epoci a stațiunilor arheologice din acest areal include așezări descoperite în toate epocile: paleolitic, neolitic, tranziția către epoca bronzului, epoca bronzului, prima epocă a fierului (Hallstatt), a doua epocă a fierului (La Tene), epoca Daciei romane, epoca feudalismului timpuriu etc.

Aceste descoperiri arheologice fără putință de tăgadă au demonstrat prezența unui element autohton de mare densitate și de mare stabilitate în ceea ce privește habitatul său, după cum observă și pe harta siturilor arheologice din județul Iași din Fig. nr. 1 (15).

În decursul timpului pe teritoriul cercetat s-au succedat următoarele culturi materiale: cultura Criș și cea a ceramicii lineare din neoliticul inferior; cultura Precucuteni din neoliticul mediu; cultura Cucuteni din neoliticul superior cultura Costișa și Monteoru din epoca medie și târzie a bronzului tracic; cultura Nouă din ultima parte a epocii bronzului și din perioada de tranziție la epoca fierului; cultura Brad-Cozia din cadrul unui complex cultural hallstattian nordic; cultura Basarabi care cuprindea amplul spațiu carpato-dunărean; cultura La Tene-ului geto- dacic,

caracterizată printr-o intensă dezvoltare (olărit practicat la roată; metalurgie; construcții, comerț, primirea unor tezaure ca subsidii de la coloniile grecești și de