Fenomenul climatic ceață și riscurile climatice produse de ea

Aspecte generale

Ceața este un fenomen meteorologic, care constă dintr-o aglomerație de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă în apropierea suprafaței solului, care reduce vizibilitatea orizontală sub 1.000 de metri.

La o temperatură dată, cantitatea de vapori de apă din aer se poate mări substanțial (de exemplu, în urma evaporării intense a apei din sol), până când vaporii devin saturați. De cele mai multe ori, vaporii de apă nu ating punctul de saturație doar datorită evaporării și/sau condensării, dar pot deveni saturați prin răcire, dacă temperatura aerului coboară mai jos de așa-numitul "punct de rouă", care este temperatura la care vaporii de apă din aer, aflați la o presiune constantă, devin saturați și încep să apară primele picături de lichid. În această stare, din cauza suprasaturării, vaporii nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă și încep să se condenseze în mici picături de apă care, fiind în suspensie în diferite straturi de aer aflate deasupra suprafaței solului, micșorează transparența aerului, provocând fenomenul căruia i se spune ceață.

Ceața este mai frecventă toamna și iarna, când temperaturile sunt mai scăzute și vaporii ating starea de saturație la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum decât în timpul verii. Ceața se formează îndeosebi dimineața și seara.

Ceața se formează mai frecvent în văi unde temperatura este mai scăzută și umiditatea este mai mare.

Condițiile de formare a ceții sunt strâns legate de existența concomitentă a umidității de la sol (între 90-100%), un vânt în general calm sau cu viteză de până la 3 m/s și a unei inversiuni termice (creșterea cu înalțimea a temperaturii aerului) la sol. Dacă una din aceste condiții nu e realizată șansele de formare a ceții sunt foarte mici. Din punct de vedere al cauzei formării ceții pot fi distinse cauze termice și cauze dinamice. Astfel, răcirea radiativă produsă în timpul nopții poate fi enumerată ca principală cauză termică, iar advecția termică (deplasarea unei mase de aer cu o anumită temperatură peste o masă de aer cu temperatură diferită), ca principală cauză dinamică, însă pot exista și cauze complexe, având ca și origine mai mulți factori.

Există mai multe tipuri de ceaţă. Dintre aceste tipuri mai frecvente sunt:

1) Ceaţa de radiaţie

Se produce prin racirea aerului, de regula la sfârşitul nopţii, frecvent, pe câmpii şi în formele negative de relief, atunci când umezeala este iniţial suficientă, vântul slab, norii absenţi şi presiunea ridicată. Condiţiile respective sunt îndeplinite mai ales în situatiile anticiclonice din anotimpurile de toamnă şi iarnă. De obicei, acest tip de ceaţă se risipeşte, influenţând insolaţia. Toate câmpiile si vâile sunt afectate de ceaţa de radiaţie, care dureaza cel mai mult în regiunile continentale (chiar o saptamâna, fară discontinuitate).

Ceaţa de radiatie se produce mai uşor atunci când temperatura nu este prea scăzută. La o

temperatură de 15oC este suficientă o răcire suplimentară de 10o C la pragul de saturaţie, pentru a se forma ceaţa. În schimb, la temperatura de –25o C este necesară o scădere a temperaturii de 10o C, pentru formarea ceţii. Acest fenomen explică raritatea ceţii în anticiclonii alimentaţi, iarna, de un aer continental foarte rece.

2) Ceata de advecţie

Se produce, în general, atunci când aerul maritim umed şi relativ cald se deplasează şi se

condensează pe suprafaţa terestră rece. În această situaţie sinoptică se formează numeroasele ceţuri costiere, atunci când vântul bate dinspre mare. Toate sectoarele litorale sunt afectate de acest fenomen, care poate lua aspectul unor nori inferiori de culoare cenuşie. Acest tip de

ceată se poate extinde la distanţe mari faţă de coastă. În anotimpul de toamna sau la începutul

anotimpului de iarnă, marea este mult mai acaldă decât suprafata terestră si, în cazul când masele de aer se deplasează dinspre ocean (vânt vestic), ceaţa de advecţie acoperă o mare parte a teritoriului Europei Occidentale.