Filatura de în și cânepă Fălticeni

Încă din cele mai vechi timpuri , încă din Paleolitic , apar urme ale umanizării. Omul spațiului carpato-danubiano-pontic a traversat erele isorice evoluand putin câte puțin. Din paleoliticul inferior există urme materiale ale cetelor de hominizi, culegători şi vânători: vetre de foc, aşchii de silex, toporaşe de mână etc.

Paleoliticul mijlociu - Homo primigenius, se distinge în general prin ocupaţii legate de vânătoare (unelte ascuţite - vârfuri, răzuitoare; vatra cu foc dublu.

Paleoliticul superior - Homo sapiens fosilis. Perioada se evidenţiază prin folosirea focului (Peştera Cioclovina).

Mezoliticul -se remarcă prin folosirea uneltelor cioplite şi descoperirea arcului cu săgeată.

În Neolitic omul se desprinde de peşteră şi îşi construieşte locuinţe cu vetre de foc. Se practică cultura primitivă a plantelor şi domesticirea animalelor. S-au păstrat, de asemenea, unelte de piatră şlefuită şi ceramică diversificată.

În epoca bronzului apar fortificaţii pe înălţimi, cetăţi de pământ.

Epoca fierului suprapusă perioadei traco-geto-dacă se evidenţiază prin progrese în diverse ramuri ale producţiei. Locuitorii spaţiului carpato-dunăreano-pontic încep să fie cunoscuţi sub numele de geţi şi daci .Populaţia Daciei preromane era apreciată între 500 000-1 500 000 locuitori.

În perioada geto-dacă aşezările se organizează treptat în sate şi aşezări protourbane. Se practică albinăritul ,prelucrarea metalelor sub formă de podoabe, agricultura şi meşteşugurile. Se confirmă existenţa cetăţilor în zona Carpaţilor şi aşezări cu nivel economic înalt specific, mai ales, perioadei lui Burebista şi Decebal. Geto-dacii practicau comerţul cu populaţia din jurul Mării Egee.

Perioada daco-romană se remarcă prin dezvoltarea fenomenul urban. Se intensifică schimburile economice, exploatarea resurselor solului şi subsolului. Podişul Transilvaniei, Munţii Apuseni, sud-estul Carpaţilor Meridionali constituiau importante arii de polarizare social-economică, atât spre vest, sud şi est. Circulaţie era intensă prin pasurile şi trecătorile carpatice. Drumurile au fost pentru romani unul dintre cele mai importante mijloace de menţinere a dominaţiei asupra teritoriilor cucerite. Şoselele romane erau lucrate dintr-un strat gros de bolovani si unul din prundiş, legate între ele cu un ciment a cărui excepţională formulă s-a pierdut, în timp. O amploarea deosebită au cunoscut construcţiile - apeducte, terme, amfiteatre. S-au dezvoltat artele: arhitectura, sculptura, pictura.

Au fost înfiinţate colegii, care erau în fapt asociaţii de tipul breslelor sau asociaţii etnice sau religioase, în scopul de ajutor reciproc sau de practicare a cultului.

Perioada de afirmare a procesului de etnogeneză a românilor. În secolele următoare anului 271 e. n., populaţia autohtonă dezvoltă mai departe aceeaşi formă de organizare social-politică - obştea teritorială. Pentru organizarea rurală se păstrează şi astăzi denumirea de sat, iar din vremuri preromane, termenul de cătun, cele de cetate ,poate chiar şi cel de târg. În ciuda năvălirilor care au urmat, populaţia continuă să practice activităţile agricole, să exploateze sarea şi alte resurse subsolice, să-şi păstreze satele şi oraşele.

Perioada de după secolul al X-lea. Începe perioada în care sunt atestate formaţiunile politice româneşti - cnezatele şi voievodatele.

În perioada feudală se înregistrează o creştere a populaţiei carpatice şi datorită colonizării unor populaţii alogene.

Putem observa că de-a lungul timpului, populația din spațiul țării noastre a evoluat cautând condițiile unui trai de viața decent. Odata cu creșterea populației, a venit și nevoia de dezvoltare pentru o supraviețuire mai bună.

După cel de-al Doilea Război Mondial, și în România, asemeni celorlalte state est-europene, se aplică în economie planul cincinal.

Se impune un ritm ridicat de creștere economică, în special industrializarea forțată, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de consum. Acest lucru a făcut ca în aceasta perioadă să se deschidă și Filatura de In și Cânepă Fălticeni. Care a evoluat de-a lungul perioadei comuniste, insă după 1990 a început declinul.

Imagini din fabric din timpul industrializării comuniste

Filatura de In şi Cânepă din Fălticeni a rezistat capitalismului şi produce astăzi, într-o lună, cât într-o zi din perioada ei de vârf.

Filatura de In şi Cânepă, SC Faltin SA sau cum simplu îi spun fălticenenii Filatura, este prima fabrică modernă construită în oraşul Fălticeni, odată cu debutul industrializării comuniste, începută în anii ‘50 ai secolului trecut. Bazele fabricii au fost puse de sovietici începând cu anul 1953, după un proiect rusesc. Construcţia a fost finalizată după trei ani de muncă, filatura intrând în producţie în ultimele luni ale anului 1956A fost folosită tehnologie rusească, mare parte dintre utilaje fiind aduse din Uniunea Sovietică. Douăzeci de ani, până în anul 1976, filatura a funcţionat cu aceste utilaje, în acel sistem care producea firul de in şi de cânepă, folosind materia primă de la topitorii. În anul 1976 a început dezvoltarea sectorului de ţesătură şi finisaj, în încercarea de a se merge pe un sistem integrat, Filatură - Ţesătorie - Finisaj. Filatura a vândut însă întotdeauna fir ca produs finit, mare parte din acesta fiind exportat, de aceea nu s-a putut vorbi niciodată de o Integrată de In şi Cânepă la Fălticeni.

Filatura de In și Cânepa în primii ani de producție

În perioada de vârf a Filaturii, aproape fiecare familie din oraş avea un membru angajat în fabrică.

Producţia a început în anul 1956, asistenţa tehnică fiind asigurată de ruşi, care în primii ani erau şi singurii beneficiari ai produsului finit. Halele fabricii au fost construite pe un sistem de şeduri, cu grinzi arcuite şi luminatoare verticale. În interior funcţionau şase linii de prelucrare a fibrei de in şi cânepă, pe care se lucra în trei schimburi. Se luau inul şi cânepa din faza de fibră şi se prelucrau, transformându-le în fir, care era vândut către ţesătorii. În secţiile de Prelucrare şi de Filare se lucra pe zeci de maşini, unele ruseşti, din anii ‘50, altele produse ulterior de industria românească de profil.