Impactul Antropic asupra Dinamicii Lacului Aral

Lacul Aral este un lac sărat (în tradiţia geografică rusă era considerată drept mare închisă) în Asia Centrală, situat între Kazahstan şi Uzbekistan (Republica Autonomă Karakalpakstan). Este cunoscut şi sub numele de Marea Aral sau Marea Albastră.

Deturnarea apelor celor doua rauri ce alimentau Marea Aral (Amudaria si Sardaria) prin construirea canalelor pentru irigarea desertului, a dus la scaderea suprafetei acesteia si la o crestere considerabila a salinitatii. Daca in anul 1960, suprafata Aralului era de 68,5 mii km2, in 2004 s-a redus cu 75%, iar in 2007, 90% din suprafata ce in trecut era acoperita de apele Aralului devenise uscat. Nivelul marii a scazut cu 20 m, iar salinitatea apei a crescut pana la 100g/l (valoarea medie a salinitatii apei de mare este de 35g/l).

Industria piscicola din zona, altadata prospera (40.000 deangajati) a fost practic distrusa si fostele orase porturi, situate de-a lungul tarmului, au devenit cimitire de vapoare. Orasul-port Aralsk, situat in nordul marii, ajunsese sa fie situat la zeci de km de apa.

În 1960 avea suprafaţa de 68,5 mii km² (de 2 ori mai mare decît Republica Moldova) şi adîncimea maximală de 69 m, fiind alături de Lacul Victoria, al treilea bazin acvatic închis din lume (după Marea Caspică şi Lacul Superior).

Este alimentat de rîurile Amudaria şi Sîrdaria. Aralul era renumit în fosta URSS pentru resursele sale piscicole şi pentru staţiunile de pe coasta sa de sud (în special Muinak şi Kazahdarya). Apa sa de un albastru intens era foarte limpede (fundul Aralului putea fi văzut in zile însorite pină la adincimea de 25 m) şi atingea în iulie temperatura de 30 grade C.

Din anul 1961 nivelul Aralului a început să scadă dramatic din cauza deturnării apelor Amudariei şi Sîrdariei spre canalele de irigare din Asia Centrala. Dacă în 1960 cotele apelor Aralului erau cu 53,5 m mai sus în raport cu nivelul Oceanului Mondial, în 1970 ele vor scădea cu 2 m, în 1975 cu încă 1,5 m, pentru ca în 1983 să fie cu doar 43,5 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 10 m mai jos faţă de nivelul din anul 1960). Totodată, s-a înregistrat o permanentă creştere a salinităţii apei.

Dacă în 1960 acest indice era de 0,99 %, zece ani mai tîrziu era deja de 1,12 %, în 1975 era de 1,34 %, iar în 1983 de 2,03 %. În vara anului 1983 pentru ultima dată au ieşit în largul Aralului navele flotei piscicole sovietice, şi tot atunci a fost ultimul sezon turistic în staţiunile de pe coasta de sud.

În 1987 Aralul s-a separat în două bazine independente - Aralul Mare şi Aralul Mic (ultimul avînd în 2006 suprafaţa de 3,3 mii km²). În 1996 Kazahstanul a început construcţia unui baraj pentru a evita scurgerea surplusului de apă din Aralul Mic, alimentat de Sîrdaria, spre Aralul Mare. Aceasta a condus la o stabilizare şi chiar la o uşoară creştere a nivelului apei în Aralul Mic (42,2 m de asupra nivelului Oceanului Mondial în vara anului 2006, ceea ce este identic cu cotele apei Mării Aral de la finele anului 1984).

În acelaş timp nivelul Aralului Mare continuă să scadă vertiginos. În 1988 apele sale se situau cu numai 40,3 m mai sus de Oceanul Mondial, iar salinitatea crescuse pînă la 2,5 %. Către anul 2001 cotele apelor Aralului Mare au scăzut cu încă 7 m fiind cu 33,3 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 20 mai jos faţă de nivelul anului 1961), iar salinitatea a crescut pînă la 5,86 %.

Pentru Aralul de Nord (Kazahstan) au fost derulate si sunt in derulare proiecte de reabilitare, rezultatele fiind deja vizibile. Nivelul apei a crescut cu peste 8m, salinitatea apei a scazut si industria piscicola a renascut partial, au aparut schimbari microclimatice (formarea norilor si reintoarcerea ploielor de primavara). Orasul Aralsk se afla acum doar la 25 km de apa, existand planuri ca acesta sa redevina in viitor un port functional.