Măceșul - monografie etnologică

Măcesul este o plantă sălbatică, decorativă, aliment delicios dar, înainte de toate, un medicament de exceptie, fiind o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei. Înrudit cu trandafirul, măceşul este răspândit prin cele aproximativ 200 de specii ale sale în majoritatea regiunilor temperate şi subtropicale ale emisferei nordice. Numai la noi în tară întâlnim 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia spontana Rosa canina L.

Regn:

Plantae

Subregn:

Cormobionta

Încrengătură:

MagnoliophytaAngiospermatophyta

Clasă:

Magnoliatae

Ordin:

Rosales

Familie:

Rosaceae

Subfamilie: Rosoideae

Gen:

Rosa

Specie:

R. canina

Clasificare după Anca Sârbu, 1999

Descrierea plantei, raspîndire în flora spontană şi zonare în cultură

Măceşul este extrem de răspândit, fiind foarte puţin pretenţios. Acesta rezistă la geruri de -25 sau -30 de grade Celsius, creşte şi pe cele mai sărace soluri, pietroase şi erodate, pe pante înclinate, până la înălţimi de 1.200 - 1.700 m şi nu are nevoie speciale în privinţa apei, dar nu rezistă în turbării şi pe terenuri mlăştinoase şi are nevoie de soare. Astfel, măcesul îl intâlnim atât în liziere de păduri de foioase, pe coaste însorite sau semiumbrite, cât şi pe păşuni, fâneţe, în apropierea lacurilor, pe văi şi lunci de râuri sau pe marginea drumurilor şi a căilor ferate. Acesta creşte în tufe de 1-5 m înălţime, formate din mai multe tulpini lungi şi elastice acoperite cu spini puternici, măceşul este ideal pentru garduri vii.

Măceşul este un arbust lemnos care creşte sub formă de tufă, ale cărui ramuri sunt prevăzute cu spini care au vârful curbat. Florile sunt frumoase, roşii, roze sau în unele cazuri chiar albe. Fructele sunt false, numite fiind măceşe. Tufa de măceş are o înălţime de până la 3 m, cu mai multe tulpini lungi acoperite cu spini puternici, planta înflorind în lunile de vară, iunie – iulie.

Specia nu suportă umbrirea şi de aceea se instalează numai în păduri de foioase sau pe marginea acestora, locuri poienite, pe coaste cu expoziţie însorită, în păşuni şi fineţe, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate. Faţă de sol este una din cele mai puţin pretenţioase specii, vegetînd inclusiv pe cele sărace, pietroase, scheletice, erodate sau supuse eroziunii, chiar pe pante mari; nu rezistă doar în turbării şi terenuri înmlăştinate. Altitudinal se ridică de la nivelul mării pînă în etajul montan (la cca. 1200 m). Datorită cerinţelor ecologice reduse, mai ales cele faţă de sol, nu se poate pune problema scoaterii din circuitul agricol a unor suprafeţe pentru cultura măceşlui; acesta se pretează însă la plantare pe dealuri cu pante mai greu valorificabile de alte specii, la lucrări de îmbunatăţiri funciare (în amestec de specii antierozionale).