Managementul Cinegetic în Condițiile Diversificării Proprietății Fondului Funciar

Managementul cinegetic în condiţiile diversificării proprietăţii fondului funciar

Managementul cinegetic este determinat de regimul cinegetic instituit prin lege şi de regimul proprietăţii asupra fondului funciar.

Sub aspectul regimului cinegetic, legislaţia statului român a promovat regimul domenial în formă restrictivă între anii 1923 şi 1947, şi regimul regalian începând cu anul 1947.

Regimul regalian statuează proprietatea publică asupra vânatului aflat în libertate.

În condiţiile dintre anii 1947 şi 1989, regimul regalian în vânătoare a fost favorizat de preponderenţa proprietăţii statului asupra fondului funciar. Începând cu anii 1950 – folosinţa terenurilor proprietate particulară a fost comasată în exploataţii de tip cooperatist. În acest mod, aplicarea regimului regalian a avut o bază solidă prin existenţa, în mod practic, a marii proprietăţi funciare a statului, atât în domeniul forestier cât şi în cel agricol. Pădurile comunale erau amenajate şi gospodărite în mod similar cu cele de stat astfel încât, aplicarea măsurilor de management cinegetic s-a putut efectua în mod unitar.

Situaţia proprietăţii funciare a permis delimitarea fondului cinegetic naţional în fonduri de vânătoare de suprafeţe mari, corespunzător cerinţelor ecologice ale speciilor principale de vânat sedentar cuprinse în aceste terenuri.

Administrarea fondului cinegetic naţional a fost atribuită instituţiilor de administrare silvică, situaţie în care controlul şi coordonarea tehnică a managementului cinegetic s-a putut efectua în mod corespunzător.

O mare parte din fondurile de vânătoare situate în condiţiile cele mai favorabile au fost atribuite şi pentru gestionarea unităţilor silvice. Pentru gospodărirea fondurilor de vânătoare respective începând anul 1986 s-au alocat investiţii importante din fondurile de stat. Măsurile de administrare şi de gestionare, însoţite de unele măsuri protective, uneori exagerate, au permis obţinerea, la nivelul anilor 1989, a unor efective de vânat şi cifre de recoltă maxime pe parcursul perioadei 1947 – 1989.

După anul 1989, odată cu modificarea regimului politic s-a pus problema modificării proprietăţii asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere prin retrocedarea către vechii proprietari.

Iniţial, retrocedarea s-a efectuat doar parţial, fără respectarea întocmai a vechilor amplasamente ale proprietăţilor. Măsura retrocedării parţiale a proprietăţilor a produs o fragmentare excesivă a proprietăţii iar aplicarea ei în mod pripit, sub presiunea foştilor proprietari constituiţi în organizaţii politice, a dus şi la fragmentarea exagerată a folosinţei fondului funciar. Suprafeţele de pădure retrocedate în acest mod au fost delimitate, în general, în trupuri mici de pădure sau la marginea masivelor forestiere mari.

În lipsa unor reglementări legale corespunzătoare şi a unor instituţii de control a aplicării regimului silvic adaptate noilor realităţi economico-sociale, multe dintre suprafeţele de pădure retrocedate au fost defrişate, ulterior fiind supuse fenomenului de păşunat haotic. Regenerarea pădurii din zonele astfel defrişate a fost în mod evident compromisă.

În aceste fonduri de vânătoare, fenomenul de defrişare la marginea masivelor forestiere însoţit de păşunatul acestor suprafeţe au produs perturbări serioase în activitatea de gestiune cinegetică, prin anularea efectului ecologic marginal în zonele respective pe de o parte, şi prin tulburarea permanentă a liniştii populaţiilor de vânat pe de altă parte.

Începând cu anii 1990-1992, schimbările socio-economice survenite ca urmare a desfiinţării unităţilor industriale de stat şi a exploataţiilor agricole mari, au generat un fenomen accentuat de criză economică, criză însoţită de şomajul forţei de muncă la cote foarte ridicate.