Mediul

1. Introducere

Gama foarte diversă de accepţiuni ale termenului “mediu” demonstrează complexitatea acestuia şi, implicit, dificultatea încadrării termenului într-un anumit domeniu. Pornind de la ecologie (ca cea mai comună formă de exprimare a mediului - chimică, biologică) şi terminând cu concepte noi precum milieu sau mediance, “mediul” devine actualizarea într-un singur cuvânt a unor realităţi multiple. Mediul este o expresie a mijlocirii, indiferent dacă aceasta are loc la nivel fizic sau abstract (mijlocire în comunicare, în relaţiile om-societate, societate-mediu, om-mediu). Mediul reprezintă suportul fizic al interacţiunilor; în ultimul timp, însă, acest suport a devenit supradimensionat, tinzând să capete o existenţă de sine stătătoare…

2. Definiţii ale conceptului

Termenul “mediu” este introdus în limbajul de specialitate geografic în 1826 de către cercetătorul francez Elisee Reclus, având, atunci, sensul de “condiţiile exterioare ale unei fiinţe”. Mediu geografic, în prezent, presupune spaţiul în care geosferele externe (litosfera, atmosfera, biosfera, hidrosfera, precum şi liantul lor, antroposfera) se intersectează şi interacţionează, formând, din mai multe sisteme deschise conjugate, un singur sistem complex, geosistemul sau, mai nou, “sociogeosistemul”.

Totuşi, accepţiunile temenului cunosc variaţii, în funcţie de şcoala de gândire geografică în care este promovat. Astfel, o primă referire include o nuanţă mai mult ecologică decât geografică: astfel, în secolul al XVII-lea, Ch. de Montesquieu, prin prisma determinismului natural al cărui fondator poate fi considerat, subliniază impactul mediului natural asupra dezvoltării societăţii omeneşti. Preluând ideile lui Montesquieu, Elisee Reclus a dezvoltat această teorie, evidenţiind raportul, pe atunci unidirecţional, între mediul natural şi cel antropic. Secolul al nouăsprezecelea, marcat în cadrul geografic de apariţia antropogeografiei, aduce în prim plan concepţiile lui Friedrich Ratzel, acesta considerând comunităţile umane, în special statele, ca fiind organisme ce pot fi comparate cu fiinţe vii . “Environmentalism-ul” promovat de şcoala americană (Ellen Semple) se bazează pe depenţa dintre mediul natural şi cel uman, iar şcoala rusească promovează un determinism exclusiv social, tendinţa acestora fiind îndreptată spre eliminarea oricărei influenăe a naturalului asupra proceselor antropice (reduse la “procese de producţie”).

Şcoala franceză introduce în limbajul ştiinţific geografic o serie de concepte foarte actuale care diferă între ele prin nuanţe legate de provenienţa lor şi nu neapărat de finalitatea lor.

3. Mediul, enviroinment, milieu, ambiente

Cea mai complexă definiţie a mediului poate fi regăsită în mediul înconjurător, care se referă la acea parte a mediului geografic care poate fi strâns corelată cu activităţile umane, indiferent de sensul acestei corelaţii.

Deci mediul va fi tratat atât ca mediu natural cât şi uman (civilizaţie), cel din urmă având un plus de complexitate prin faptul că necesită un studiu al evoluţiei în timp al civilizaţiei. De exemplu în ultimul timp, nu solurile fertile şi clima propice sunt factorii determinanţi ai localizării şi concentrării activităţilor agricole, cât existenţa unor tehnici eficiente de producţie şi distribuţie a produselor. Analog, activităţile industriale tind spre o dispersie în spaţiu, nemaifiind în marea lor majoritate un factor principal al localizării industriale (pierzând teren în faţa factorului forţă de muncă sau al inovaţiilor tehnologice).

Ecologia naturaliştilor relevă raporturile mutuale între organismele vii şi mediul fizic, militând pentru restabilirea echulibrului între om şi mediul său, fapt de altfel infirmat de tendinţele reale, pentru că civilizaţia nu este , prin definiţie, ecologică.

Mediul actual, studiat de geografie nu este privit ca un ecosistem, ci ca un cumul de amenajări conştiente impuse şi transformate de civilizaţie; mediul cade sub incidenţa planificării teritoriale.