Monografia comunei Sălcioara

Comuna Sălcioara este situată în sudul judeţului Dâmboviţa, în câmpia Titului, la o distanţă de 26 de km de municipiul Târgovişte şi de 12 km de oraşul Titu. Toponimul este un diminutiv al speciei forestiere salcia – sălcioara. Suprafaţa comunei este de 52,9 km2 , udată de râurile Dâmboviţa şi Ilfov.

Comuna Sălcioara este compusă din satele: Băneşti (reşedinţa comunală), Cătunu, Cuza Vodă, Moara Nouă, Ghineşti, Mircea Vodă, Movila, Podu Rizii şi Sălcioara. Unele sate sunt aşezate la 7-8 km distanţă de centrul administrativ al comunei, aşa cum este situaţia satelor Movila şi Cătunu. Satul Băneşti, s-a numit s-a numit în trecut Băneştii de la Ruia, atestat la 156; Cătunu (mai este un sat cu acelaşi nume în comuna Costeşti, amintit la 1629), nu se ştie care este cel atestat la 1629, cert este că în catagrafia de la 1835 apar două sate cu numele Cătunu: unul u 37 de gospodării şi Cătunul mare cu 26 de gospodării; satul Cuza Vodă, secolul al XIX-lea; satul Ghineşti (este sat nou din satul Prduleşti), atestat la 1616; satul Mircea Vodă, secolul al XIX-lea; satul Moara Nouă, secolul al XIX-lea; satul Movila, secolul al XVIII-lea (1728); satul Podul Rizii, secolul al XVIII-lea, amintit în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, dar şi în anii 1742-1787, sub denumirea de Podul Hrizii; satul Sălcioara, în trecut Beşteloaia, apoi Politimoaia (de la Politimos) este atestat în secolul al XIX-lea.

Prin drumul judeţean Târgovişte – Răcari se asigură legătura comunei cu reşedinţa judeţului, iar pe calea ferată, la o depărtare de 0,600 km se află halta CFR Băneşti.

Evoluţia demografică a satelor

- în anul 1810, la Ghineşti erau 35+10 de case, 71+15 bărbaţi şi 55+11 femei, români şi ţigani.

- În anul 1835 erau la Cătunu 37 de gospodării, la Cătunu Mare 26 e gospodării, la Ghineşti 70 de gospodării, la Movila 30 de gospodării, la Podul Rizii 23 de gospodării

- La începutul secolului al XIX-lea (1912), situaţia administrativ – teritorială era următoarea : satul Mircea Vodă devenea comună cu 668 de locuitri, satul Podul Rizii trecea de braniştea, satele Băneşti, Beşteloaia, Moara Nouă aparţineau comunei Bolovani; satul Movila aparţinea de comuna Cazaci; satul Ghineşti devenea comună cu o populaţie de 729 de locuitori.

- În anul 1970, populaţia comunei Sălcioara era de 4 694 de locuitori (2276 de bărbaţi şi 2 418 femei), repartizaţi pe sate astfel: Băneşti 8.6%, Cătunu 4.4%, Cuza Vodă 12.4%, Moara Nouă 0.8%, Ghineşti 22.9%, Mircea Vodă 20.8%, Movila 4.7%, Podu Rizii 19.4% şi Sălcioara 6.3%.

Evoluţia instituţiilor de învăţământ

- Şcoala în satele comunei este atestată în: 1933, în satul Băneşti (un învăţător preda la 5 clase), 1855, la Cătunu şi pentru copii din satele Băneşti, Moara Nouă, Politimoaia, 1843, la Podu Rizii, cu local propriu, secolul al XIX-lea, la Mircea Vodă.

- În anul 1912 Mircea Vodă, comună în acel an, era o şcoală, cu un post ocupat de Maria Al. Cerbureanu; la Podu Rizii era o şcoală, cu un post ocupat de Amuza Ghiţescu; la Băneşti era o şcoală, cu un post ocupat de I. Cristescu; la Ghineşti era o şcoală, cu un post ocupat de ion N. Baur.

- În anul şcolar 1970 – 1971, în comină funcţionau opt şcoli generale, cinci grădiniţe pentru copii, procesul de învăţământ fiind asigurat de 37 de cadre didactice. În satele comunei au fost înfiinţate instituţii de cultură, încă de la începutul secolului al XX-lea, astfel: la Cătunu, în 1935 era un cămin cultural şi o bibliotecă publică ; la Cuza Vodă era în activitate căminul cultural în anul 1944; la Ghineşti funcţionau căminul cultural şi biblioteca în localul şcolii, în anul 1944; la Podu Rizii era în anul 1926 un cămin cultural ce funcţiona în cădirea şcolii ; la Sălcioara este înfiinţat căminul cultural şi bibliotecă, un cinematograf, o circumscripţie medicală, o farmacie.

Bisericile din comuna Sălcioara

- în anul 1810 sunt recenzate în satele componente biserici la: Băneşti era o biserică de zid, cu hramul Sf. Voievozi, preot Mirea; la Cătunu,era o biserică de lemn, cu hramul Sf. Ştefan, preoţi Manolache şi Vlad; la Ghineşti, era o biserică veche, de lemn, pe temelii de zid, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, datând din anul 1761,reparată în anii 1871 şi 1907, la care slujea preotul Lixandru; la Moara Nouă, era o biserică cu hramul Sf. Împăraţi, 1820.