Munții Anzi între tradiție și modernitate

Partea nordică a Anzilor

Anzii reprezintă continuarea în America de Sud a Cordilierei nord-americane, fiind rezultatul aceluiaşi proces de subducţie, doar plăcile tectonice diferind. Anzii urmează continentul de la capătul său nordic la cel sudic, pe cca 7500 de kilometri, fiind cea mai lungă regiune montană continuă din lume.Trec prin Venezuela, Columbia,Ecuador, Peru,Bolivia,Argentina şi Chile si sunt alcătuiţi din două sau mai multe lanţuri paralele în unele regiuni ca de exemplu în Peru, Bolivia, nordul Chile şi Argentinei, unde între lanţurile muntoase sunt distanţe mari, delimitând între acestea podişul Altiplanocu,lacul Titicaca,Centrul fostului imperiu Incas, oraşul Cuzco aflandu-se în nordul acestui podiş. Vârsta Anzilor este apreciată ca şi cea a Himalayei la aproximativ 60 milioane de ani.

Pe toată lungimea lor, cei mai înalţi munţi din afara Asiei, posedă numeroase recorduri de înălţime, mai ales în termeni umani. Marea lor extindere în zona de climă caldă a permis popularea pe scară largă până la înălţimi imposibile în alte părţi ale Pământului. Parte integrată a Cercului de Foc al Pacificului, vulcanii şi cutremurele sunt un lucru comun în unele sectoare ale Anzilor.

Anzii încep de la marginea nord-estică a continentului, mergând paralel cu ţărmul Mării Caraibilor, apoi cotind spre sud şi continuând în această direcţie până la 1000 de kilometri de Antarctica. În partea lor nordică sunt relativ înguşti şi brăzdaţi de văi fertile şi bine populate (peste 150 loc/kmp), care concentrează cea mai mare parte din locuitorii şi economia Venezuelei, şi cu oraşe mari, cele mai importante fiind Caracas (4.7 milioane de locuitori) şi Valencia (1.5 milioane). Conform zonei geografice în care se află, clima este caldă şi cu precipitaţii bogate, dând naştere unui covor vegetal bogat. Anzii cuprind lacul Maracaibo (13,200 kmp), cea mai mare lagună din lume. În jurul sau sunt localizate importante rezerve de petrol; pe ţărmul său estic, oraşul cu acelaşi nume a ajuns la o populaţie de 3.2 milioane locuitori în 2007. Cel mai mare râu care se vărsa în lagună Maracaibo este Catatumbo. Pe cursul său inferior au loc în jur de 140-160 de furtuni cu fulgere pe an, însumând peste un milion de descărcări electrice anual. Luminile fulgerelor pot fi văzute până la 400 de kilometri depărtare, şi au fost folosite pentru orientarea navelor, motiv pentru care acest loc a fost supranumit şi "Farul Catatumbo”. În nordul peninsulei, precipitaţiile scad până la nivel de deşert (150-200 mm/an), pădurea tropicală fiind înlocuită, brusc, de vegetaţie xerofită, printre care divi-divi, un tufiş ce poate atinge şi nouă metri înălţime, salvii şi cactuşi. Este o zonă slab populată,cel mai mare oraş, situat pe ţărm, fiind Riohacha (90,000 locuitori în 2005). De partea cealaltă a Sierrei de Perija se află o câmpie mlăştinoasă,intens cultivată şi populată (100 loc/kmp). Cele mai mari oraşe sunt Cartagena (1.3 milioane în 2006) şi Baranquilla (1.1 milioane în 2005).

Mai la sud, Anzii se despart în trei lanţuri principale, Coridillera Occidentala, Centrala şi Orientala, fragmentate de văile a numeroase râuri, printre care se număra şi Magdalena (peste 1500 km) şi Cauca (1350 km), cele mai mari dintre toate râurile sud-americane care se varsa în Oceanul Pacific. Vârful vulcanului stins Chimborazo (6268 m), cel mai înalt din această zonă, este considerat a fi punctul situat la cea mai mare depărtare de centrul Pământului. Situarea în apropierea ecuatorului, combinată cu înălţimea ridicată, face ca precipitaţiile de pe versanţii acestei părţi a Anzilor, atât cei dinspre Amazonia, cât şi cei dinspre Oceanul Pacific, să fie cele mai mari de pe întregul continent (peste 5000 mm/an), mai ales în nordul Cordilerei Occidentale, unde masele de aer sunt închise de istmul Americii Centrale; astfel, la Inturina, unde plouă peste 300 de zile în fiecare an, cantitatea de precipitaţii însumează 6900 mm. De aici, şi până în zona temperată, în Chile, se întâlnesc cele trei "ţări” ale Anzilor, adică etajele de climă şi vegetaţie, cauzate de înălţimea mare a munţilor, şi întâlnite şi în Cordiliera Americii Centrale. În linii mari, până la o mie de metri înălţime este zona caldă, "tierra caliente”, deasupra căreia se află cea temperată, "tierra templada”, urmată, la înălţimi mai mari de trei mii de metri, de zona rece, "tierra fria”. Climatul tropical al acestei părţi a Anzilor permite locuirea până la înălţimi mari, aproximativ până la limita pădurilor, ce urcă la 4500 m; oraşe mari, unele de ordinul milioanelor de locuitori, sunt situate la înălţimi cu mult mai mari decât ar permite în mod normal altitudinea ridicată. Deasupra liniei pădurilor se află zonele pustii, "tierra helada”, cu vegetaţie alpină, "paramos”. La peste cinci mii de metri înălţime începe zona zăpezilor permanante, "nevado”, aici existând unii dintre puţinii gheţari ecuatoriali ai Pământului. Astfel, prima problemă pusă de o eventuală erupţie a vulcanilor înalţi ar fi inundaţiile, provocate de topirea gheţii şi a zăpezii. "Tierra templada”, suprapusă în mare parte podisurilor interioare, oferă un climat plăcut, cu precipitaţii moderate şi temperaturi de 19-24°C, unde adesea se obţin două culturi pe an. La Bogota, situată la peste 2500 m înălţime, temperatura medie anuală este de 15°C, diferenţa dintre cea mai caldă şi cea mai rece lună a anului fiind de mai puţin de 1°.C Interiorul este bine populat, cu densităţi ce ating 100-150 loc/kmp, şi numeroase oraşe mari, printre care Bogota, care număra în 2007 10 milioane de locuitori în aria metropolitană, urmată de Cali¬ (5.3 milioane), Medellin (2.4 milioane), şi Quito (1.9 milioane). Coasta pacifică, mai largă aici decât oriunde altundeva de-a lungul Anzilor, este şi ea bine populată (80-120 loc/kmp), deşi fragmentar, cel mai mare oraş, Guayaquil, având 2.5 milioane în zona metropolitană .În partea nordică a câmpiei litorale, la gura de vărsare a râului Atrato (650 km), se află o zonă de pădure mlăştinoasă lată de vreo 60 de kilometri, care constituie un punct obligatoriu de trecere din America Centrală în America de Sud, şi unde autostrada pan-americană se întrerupe.

La circa o mie de kilometri în larg se află celebrul arhipelag Galapagos, format din 16 insule principale (cea mai mare, Isabela, având o suprafaţă de 4588 kmp), care, alături de alte 26 de insule mai mici şi roci, însumează 7880 kmp. Ţărmurile se ridica abrupt, până la înălţimi ce trec de 1500 m. Curentul rece Humboldt, cât şi situarea la întâlnirea a trei plăci tectonice (Cocos, Nazca şi placa pacifică), au creat în insulele Galapagos un ecosistem spectaculos şi unic: şase specii de broască ţestoasă uriaşă, două de reptile mari, din familia iguanei, cât şi 85 de specii de păsări, printre care flamingo, pelicani, cormorani cu aripi atât de mici încât nu mai pot zbura, şi chiar pinguini, deşi arhipelagul este străbătut de ecuator. Există şi păsări-vampir, care se hrănesc cu sângele altor păsări. Viaţa acvatică din jurul insulelor corespunde celei de pe uscat în termeni de varietate şi unicitate, de remarcat fiind leii de mare. De la 3500 de oameni în în 1972, populaţia insulelor a ajuns la 40,000 în 2006, ceea ce a determinat guvernul ecuadorian să promulge o lege care să interzică stabilirea aici.

Partea centrală a Anzilor

Curentul Humboldt(curent marin rece din Pacific, pe coasta de vest sudamericană)se face simţit spectaculos si pe coastă, unde, pe o fâşie lungă de 1000 de kilometri, se află deşertul Atacama, cel mai vechi şi mai secetos din lume. Deşertul propriu-zis are o suprafaţă de 180,000 kmp, deşi zona aridă se extinde pe o rază cu mult mai mare. De 20 de milioane de ani bazinele de sare şi câmpiile de lavă ce compun această regiune au fost atât de aride încât munţii din apropiere, care pot avea peste 6800 de metri, sunt lipsiţi de gheţari, cu toate că precipitaţiile ar trebui să crească odată cu înălţimea. Ultima ploaie a căzut aici în anul 1971, iar penultima, în 1570. Peisajul unor porţiuni din Atacama este asemănat cu cel de pe planeta Marte. Apele reci ale curentului, cât şi apropierea Anzilor, produce o inversiune a temperaturilor atmosferice normale, rezultând într-o perdea aproape continuă de nori, groasă de cca 400 de metri ("camanchaca” sau "garua”, nume ce de altfel pot defini şi vânturile sau ceaţa); ca o ironie, cel mai arid deşert de pe glob este şi cel mai înnorat. În unele zone, apele reci formează o ceaţă marină densă, care creează suficientă umezeală pentru existenţa lichenilor, algelor, şi chiar a unor cactuşi. Această umezeală este capturată şi de către oamenii care trăiesc în cele câteva oaze din deşert. Cea mai importantă aşezare este San Pedro de Atacama, situată la 2000 m înălţime, şi care număra 5000 de oameni în 2002. Lipsa vieţii de pe uscat contrastează enorm cu bogăţia vieţii marine din vecinătate, care include bancuri enorme de peşti, din care se hrănesc lei de mare şi milioane de păsări.