Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice

Referat
9/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 3 fișiere: doc
Pagini : 53 în total
Cuvinte : 37832
Mărime: 167.79KB (arhivat)
Publicat de: Alis Ion
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: E.Vespremeanu
Universitatea Ovidius Constanta Facultatea de Geografie

Extras din referat

“Aceia care cred că ultima eră a explorării, s-a terminat, ar trebui să se gandească din nou, ar trebui sa privească oceanele şi cerul, pentru că marea eră a explorării, tocmai a început” (Sylvia Earle).

Oceanele nu sunt numai zone întinse de apă, ci şi un sistem complex de factori geologici, fizici, chimici şi biologici care au o influenţă decisivă asupra lumii uscatului şi de asemenea asupra vieţii noastre. Ele sunt , poate, singurele habitate destul de mari pe care nu vom fi capabili să-l schimbăm suficient pentru a-i distruge funcţionaliatea, deşi se pare că facem asta, şi dacă nu, pe uscat cu siguanţă o facem. Oceanele pot avea uneori cheia salavării noastre.

Date generale

Oceanele acoperă 71% din suprafaţa Pământului şi conţine 97% din apa lui. Mai puţin de 1,641% este în gheţari şi banchize de gheaţă, 0.365% în apa freatică, 0,036% în lacuri şi râuri, 0,001% în atmosferă. Pământul are o suprafată de 510.066.000 km2 , din care suprafaţa oceanelor este de 362 milioane de km2 , iar a uscatului de 148.647.000 km2.

Media adâncimilor este de 3.720m, iar cea mai mare este Groapa Marianelor de 11.033m.

Temperatura din aproape toate oceanele adânci este de numai câteva grade peste temperature de îngheţ de 390 F (40 C). La prânz lumina soarelui în apele limpezi intră 1/10 th, aproximativ cu fiecare 75m. Omul de abia poate vedea lumina până la 500 m, cam la 1 milion din intensitatea de la suprafaţă.

Majoritatea oceanelor adânci au presiunea echivalentă cu 100-300 de ori presiunea aerului din roţile automobilelor adică 3000-9000 g/cm2.

Relieful oceanic este foarte variat fiind alcătiut dintr-un lanţ muntos submarin care se întinde pe o suprafaţă de 64.000 km. Cel mai înalt munte este Mauna Kea din Hawaii care se înalţă de pe fundul oceanului cu o înălţime de 33.476 m din care numai 4170 m sunt deasupra mării.

Oceanul planetar cuprinde următoarele oceane:

-Atlantic;

-Indian;

-Pacific;

-Arctic.

Mările. Clasificări şi răspândire

Mările au condiţii de existenţă deosebite de ale oceanelor. În general, mările se află sub influenţa condiţiilor locale ale maselor continentale care le încadrează şi ale zonelor oceanice cu care sunt în legătură.

Regiunile abisale, în mări, sunt slab reprezentate sau lipsesc complet;unele mări sunt dezvoltate doar pe platforma continentală (Marea Nordului, Marea Mânecii), ţărmurile lor limitate de un singur continent sau de o zonă continentală unitară sau de insule. Comunicarea cu oceanul se face mai mult sau mai puţin imperfect, datorită pragurilor sau strâmtorilor care nu permit schimbul de apa cu regiunile adânci ale oceanelor.

Suprafaţa ocupată de mări, în cadrul Oceanului Planetar, este 74.800.000 km2 sau 20 %.Raportate la principalele oceane, Oceanului Pacific îiaparţin 32.800.000 km2, Oceanului Atlantic 18.480.000 km2, Oceanului Indian 13.210.000 km2 şi Oceanului Arctic 10.310.000 km2 (mai mult de 2/3 din suprafaţa sa).

Alte caractere ale mărilor. Mările se deosebesc mult între ele în ceea ce priveşte poziţia lor geografică, originea, raporturile cu oceanele, caracteristicile fizice şi chimice. Fiecare mare are o circulaţie proprie, distribuţie a temperaturii, salinităţii, forme de viaţă specifice.

Clasificări

Doarece mările prezintă foarte multe caractere, variate şi specifice, s-a incercat tipizarea lor, făcându-se diferite clasificări care au la bază anumite criterii.

1.Un criteriu folosit în foarte multe clasificări este aşezarea geografică. După acest criteriu, mările se impart în: mări mărginaşe sau bordiere, mări continentale şi mări închise.

-Mările mărginaşe sau bordiere sunt situate la marginea bazinelor oceanice, cu care comunică prin strâmtori largi şi adânci, care le dau posibilitatea, într-o anumită măsură, să ia parte la viaţa oceanelor (exemple:Marea Chinei de Est, Marea Japoniei, Marea nordului).

-Mările continentale pătrund mult în continent şi nu comunică cu oceanul decât printr-o strâmtoare îngustă şi puţin adâncă (exemple:Marea Baltică, Marea Mediteraniană, Marea Neagră).

-Mările închise nu au nici un fel de legătură directă cu oceanul şi se aseamănă mai mult cu lacurile (exemple: Marea Caspică, Marea Aral).

2.S.V.Kalesnik pe lângă caracteristicile aşezării geografice ţine cont, în clasificarea mărilor, şi de particularităţile regimului hidrologic. Clasifică mările în: mări interioare, semiînchise, deschise şi interinsulare.

-Mările interioare sunt înconjurate aproape din toate părţile de uscat şi comunică cu oceanul sau cu mareaprin intermediul uneia sau mai multor strâmtori (exemple:Marea Albă, Marea Baltică, Marea Azov, Marea Marmara, Marea Neagră).

-Mările semiînchise sunt mărginite parţial de continente şi despărţite de ocean sau mare printr-un şir de insule sau peninsule (exemple:Marea Bering, Marea Nordului, Marea Galbenă, Marea Caraibilor, Golful Mexic).

Aleutinele. Întregul arc de cerc al arhipelagului Aleutinelor, format din 100 de insule vulcanice, înconjurate de peste 2.300 de stânci periculoase pentru navigaţie – se întinde din Kamceatka până în Alaska, pe o lungime de 1.740 km. El are o suprafaţă totală de 37.800 km2. Aleutinele au fost numite şi Caloriferul focilor.

Komandor. La hotarul de sud – vest al Mării Bering se găsesc insulele Bering şi Mednîi.

Insulele ţărmurilor apusene

Kurile. Lanţul insulelor vulcanice care alcătuiesc arhipelagul Kurile (U.R.S.S.) face legătura între Japonia şi Kamceatka. Cercetători au numit aceste insule ‘Leagănul dracilor” deoarece ele îşi schimbă necontenit forma şi suprafaţa din cauza răsuflărilor vulcanice subterane. Suprafaţa arhipelagului este de circa 14.900 km2, repartizată la un număr de 30 de insule, dintre care cele mai importante sunt : Iturup, care are 6.725 km2, Pramuşir (Paramushir) – 2.479 km2, Kunashir – 1.548 km2 şi Urup – 1.511 km2.

Pe teritoriul insulelor Kurile, din 52 de vulcani, 12 sunt în activitate. În centrul ei se înalţă la peste 1.100 m conul sfârtecat al vulcanului Ebeko.

Sahalin. În partea de sud – vest a Mării Ohotsk, pe o lungime de 1.000 km, se întinde insula Sahalin, în suprafaţă de 76.000 km2, înfăţişându-se sub forma unei făşii înguste de uscat, cu o lăţime care nu depăşeşte 160 km. Această insulă este despărţită de continental asiatic prin strâmtoarea Tătară, care leagă Marea Japoniei cu Marea Ohotsk. În părţile sale nordice, Strâmtoarea Tătară are o lăţime de numai 7,5 km. Aproape două treimi din suprafaţa insulei sunt muntoase. Înălţimile munţilor nu depăşesc 700 m, cu excepţia câtorva vârfuri care ajung la peste 1.000 m.

Deşi extremitatea nordică a insulei se află la aceeaşi latitudine cu Moscova, iar cea sudică cu Odessa, clima Sahalinului este extreme de variată. Vara insula este supusă acţiunii musonilor, iar iarna se află sub influenţa vânturilor care suflă de pe continental asiatic.

Japonia. Se mai numeşte şi “Ţara soarelui-răsare”, “Ţara crizantemelor” sau “Ţara creşilor înfloriţi”.

Arhipelagul celor aproape 400 de insule şi insuliţe japoneze, a căror suprafaţă totală este de 369.766 km2, (Hokkaido – 76.664 km2,Honshu

Preview document

Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 1
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 2
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 3
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 4
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 5
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 6
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 7
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 8
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 9
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 10
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 11
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 12
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 13
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 14
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 15
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 16
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 17
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 18
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 19
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 20
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 21
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 22
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 23
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 24
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 25
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 26
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 27
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 28
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 29
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 30
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 31
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 32
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 33
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 34
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 35
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 36
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 37
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 38
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 39
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 40
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 41
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 42
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 43
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 44
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 45
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 46
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 47
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 48
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 49
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 50
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 51
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 52
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 53
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 54
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 55
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 56
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 57
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 58
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 59
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 60
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 61
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 62
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 63
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 64
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 65
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 66
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 67
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 68
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 69
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 70
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 71
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 72
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 73
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 74
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 75
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 76
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 77
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 78
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 79
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 80
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 81
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 82
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 83
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 84
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 85
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 86
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 87
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 88
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 89
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 90
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 91
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 92
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 93
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 94
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 95
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 96
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 97
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 98
Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice - Pagina 99

Conținut arhivă zip

  • Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice
    • Insulele nordice.doc
    • Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice.doc
  • Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice.doc

Alții au mai descărcat și

Oceanul Pacific

CAPITOLUL 1: ASPECTE INTRODUCTIVE Așezare Oceanul Pacific (Mare Pacificum = mare liniștită), este cel mai mare ocean de pe Glob, având o formă...

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Ai nevoie de altceva?