Populația lumii, populația Europei, populația României

Consideraţii preliminate privind conceptul de „populaţie”

In literatura demografică şi în cea statistică din diferite ţări termenul de „populaţie” are uneori sensuri diferite datorită unei utilizări improprii a lui în sensul de colectivitate statistică, fără a se tine cont de natura acesteia: fiinţe, lucruri, fapte şi evenimente. Populaţiile umane reprezintă colectivităţi statistice formate din persoane care trăiesc într-o anumită perioadă de timp, într-un teritoriu bine determinat. In funcţie de dimensiunile teritoriului de referinţă se pot distinge: populaţia unei localităţi rurale sau urbane, populaţia unei unităţi administrative din interiorul unui stat, populaţia unei ţări, populaţia unei regiuni a lumii dintr-un continent, populaţia mondială (populaţia lumii).

Populaţiile care se înregistrează cu ocazia unui recensământ pot fi grupate în două mari categorii:

o populaţii „de facto” care reprezintă poplulaţiile prezente de fapt într-o localitate la un moment dat

o populaţii „de jure” care înseamnă populaţia care aparţine de drept unui anumit teritoriu, ori cea care are drept de cetăţenie acolo, de rezidenţă legală etc.

Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-o anumită populaţie (colectivitate) formează volumul, dimensiunea sau efectivul populaţiei. In mod obişnuit, efectivul unei populaţii se obţine prin înregistrare şi totalizare a persoanelor care o compun la un moment dat, iar operaţiunea statistică poartă denumirea de recensământ al populaţiei.

La sfârşitul anului 2005 populaţia lumii a atins efectivul de 6,5 miliarde de persoane, mai mult decât dublu faţă de anul 1960. Odată cu creşterea continuă a populaţiei în timp are loc şi o reducere tot mai pronunţată a cantităţii de resurse cunoscute ce revin pe un locuitor de pe planeta noastră. Lumea actuală se confruntă cu probleme deosebit de complexe şi dificile pe care nu le-a cunoscut în trecut: reducerea fertilităţii, creşterea mortalităţii, nevoia crescută de energie, accelerarea urbanizării, deuvolatrea rurală, îmbătrânirea demografică, protecţia mediului înconjurător, creşterea fără precedent a decalajelor economice, ştiinţifice şi educaţionale dintre natiuni şi popoare etc.

Populaţia poate fi studiată şi ca un sistem demografic relativ autonom, caracterizat printr-o serie de proprietăţi ca integritatea (întregul este mai mai mult decât suma părţilor sale), autoreglarea (sistemul are capacitatea de a reveni la starea anterioară), autoorganizarea (readucerea sistemului la stările de echilibru şi crearea de noi stări stabile) şi ierarhizarea ( capacitatatea unui sistem de a fi suprasistem pentru părţile sale şi un subsistem în componenţa altor sisteme).

1. Populaţia lumii

In timpul secolului XX, aproximativ 90% din sporul pozitiv al populaţiei înregistrat la nivel global a fost grupat în ţările calificate ca fiind subdezvoltate de către ONU-toate ţările din Africa, Asia (cu excepţia Japoniei), America Latină şi zona Caraibelor, Oceania ( cu excepţia Australiei şi Noii Zeelande). Aceasta creştere incredibilă a fost rezultatul unei scăderi fără precedent a ratei mortalităţii in aceste ţări subdezvoltate, ca urmare a măsurilor de sănătate publică aplicate şi a celor de prevenire şi control al bolilor implementate după cel de al Doilea Razboi Mondial în 1945. Spre deosebire de ţările dezvoltate în care această evoluţie a avut loc de-a lungul mai multor secole, ţările din lumea a treia au avut posibilitatea de a sări peste anumite etape, implementându-le cum s-ar spune „peste noapte”.

Cele mai populate ţări ale lumii in 2008

Ţara Populaţia (milioane loc.)

China 1, 324.7

India 1,149.3

Statele Unite ale Americii 304.5

Indonezia 239.9

Brazilia 195.1

Pakistan 172.8

Nigeria 148.1

Bangladesh 147.3

Rusia 141.9

Japonia 127.7

nivelul zonelor subdezvoltate către cele mai evoluate din punct de vedere economic.

Această diferenţă este estimată a sporului pozitiv al populaţiei este estimată de la 5.5 miliarde în ţările subdezvoltate în 2008, la circa 8.1 miliarde în 2050, în timp ce populaţia din statele dezvoltate va creşte de la 1.2 miliarde în 2008 până la 1.3 miliarde în 2050.

Această creştere a numărului populaţiei din statele subdezvoltate este asigurată şi de structura diferită a acesteia din punct de vedere al vârstelor, numărul ridicat al populaţiei tinere (aşa-zişii „părinţi de mâine”) asigurând sporul demografic, situaţie opusă celei din statele dezvoltate.