Potențialul climato-turistic în arealul Parcului Natural Porțile de Fier

1. Relief și geologie

1.1. Poziție

Parcul Natural Porțile de Fier este o arie protejată înființată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național - Secțiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumusețe a peisajelor și diversitatea biologică pot fi valorificate în condițiile păstrări nealterate a tradițiilor, iar calitatea vieții comunităților să fie rezultatul unor activități economice ale locuitorilor, deșfășurate in armonie cu natura.

Parcul Natural Porțile de Fier este situat în partea de sud-vest a României, pe malul stâng al Dunării, între localitățile Baziaș și Gura Văii. In perimetrul său intră și prelungirile sudice ale Munților Banatului (Locvei si Amăjului) și Munților Mehedinți, precum și o parte din podișul Mehedinți și fâșia de lac ce aparține tertoriului național.

1.2. Limite

Cu o suprafață de 115.655 ha ocupând parțial teritorii aparținând județelor Caraș-Severin și Mehedinți în partea sudică a Munților Locvei și Almăjului și în sud-vestul Podișului Mehedinți se întinde între 21ș 21` și 22ș 36` longitudine estică, iar în latitudine între 44ș 51` și 44ș 28` latitudine nordică.

1.3. Potențial turistic

Geologia. Geologia Parcului Natural Porțile de Fier este deosebit de complexă, având în vedere că se suprapune unității de orogen a Munților Carpați. Diversitatea litologică și structurală reprezintă un element al cadrului natural cu implicații majore în repartiția învelișului edafic și biotic și în aspectul general al reliefului prin evidențierea unor forme specifice (abrupturi structurale și litologice, tâlve, chei, peșteri, turnuri etc.).

Structural, se remarcă două unități majore: Autohtonul danubian și Pânza getică, cu caractere structurale și geologice proprii.

- Autohtonul danubian este prezent în partea centrală și estică a Parcului Natural Porțile de Fier, respectiv în arealul Munților Almăj și include formațiuni cristaline alcătuite din roci amfibolice, gnaise, șisturi cristaline sericito-cloritoase, micașisturi, filite, cuarțite, etc.

- Pânza getică aflorează în partea vestică a Parcului Natural Porțile de Fier - arealul Munților Locvei - și la est de Valea Cernei. Formațiunile cristaline sunt reprezentate de șisturi cristaline cu diferite grade de metamorfism, gnaise; alături de acestea sunt prezente intruziunile magmatice - masivul granitic de Sichevița și banatite și învelișul sedimentar al zonei Reșița - Moldova Nouă, cu depozite de vârstă Paleozoic mediu și superior precum și Mezozoic (calcare, marnocalcare, marne).

Zona Porților de Fier se prezintă sub forma unui adevărat muzeu geologic în aer liber, existând o serie de puncte de atracție geologică și paleontologică renumite la nivel național (sinclinalul suspendat Munteana, punctele fosilifere Svinița și Bahna, neck-ul vulcanic permian Trescovăț, Defileul Dunării, formațiunile carstice etc.).

2.Relief. Relieful Parcului Natural Porțile de Fier apare ca o reflectare a structurii geologice și a alcătuirii petrografice, constituind elementul polarizant al interesului turistic. Se suprapune, de la vest la est, următoarelor unități majore de relief: Munții Locvei, Munții Almăjului, Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți.

- Munții Locvei se întind de la Nera (în vest) până la Valea Cameniței (în est). În cadrul Parcului Natural Porțile de Fier ating o altitudine maximă de 545,7 m în vârful Poiana Lisa (situat pe limita nordică), coborând treptat până în Valea Dunării și Valea Nerei. Sunt alcătuiți din două zone distincte: o zonă cristalină (M. Radimnei, Gr. Posea, 1984) cu intruziuni granitice în partea vestică și o zonă sedimentară, calcaroasă, în partea estică.

În zona calcaroasă, relieful este alcătuit din culmi largi, ramificate și platouri carstice (Cărbunari, Sfânta Elena); apar doline cu adâncimi diferite (formate prin alinierea acestora de-a lungul contactelor litologice și tectonice), văi carstice seci, lapiezuri (îngropate parțial de argile roșii) etc.

În zona de contact dintre rocile cristaline și cele sedimentare, în lungul unei importante linii de dislocație se insinuează corpurile intruzive de roci magmatice (banatite), pe seama cărora s-au format zăcămintele de sulfuri complexe de la Moldova Nouă. În partea de sud a Munților Locvei (între Valea Râlii și Coronini) se desfășoară Depresiunea Moldova Nouă, un bazin de sedimentare miocen.

Morfologic, Depresiunea Moldova Nouă se suprapune în cea mai mare parte peste formațiunile neogene, deși părțile periferice se dezvoltă și pe cristalinul Munților Locvei. Aria depresionară a permis formarea ostroavelor Kisiljevo cu lungime de circa 7 km (în apropierea malului sârbesc) și Calinovăț cu o lungime de 1,0 km (în apropierea malului românesc).

La vest de localitatea Belobreșca, pe o distanță de aproximativ 11 km în lungul Dunării se evidențiază o serie de depozite loessoide cuaternare, ce formează adevărate abrupturi, unele fiind declarate rezervații naturale (Râpa cu lăstuni - loc de cuibărit pentru Riparia riparia - lăstunul de casă). De altfel, în sectorul Belobreșca și Coronini apar mai multe bazinete de acumulare în zona de vărsare a văilor Locva, Radimna, Valea Mare și Moldova.

Procesele actuale de modelare (șiroire, torențialitate) au generat un microrelief caracteristic de văi torențiale cu aspect de mic canion, canalizate pe foste drumuri și de badlands pe versanți.