Scoarța terestră și formele ei de relief

Se ocupa mai ales de prezenta omului pe scoarta terestra,geograful poate sa nu se simte inclinat sa studieze acele ramuri ale geologiei care trateaza despre interiorul Pamantului, principalele trasaturi ale reliefului continentelor si fundurilor oceanice, ca si evenimentele istoriei geologice vechi. Este adevarat ca departarea de noi a multora dintre aceste fenomene- departarea in spatiu sau in timp- le rezerva un rol indirect in procesele economice, sociale si culturale care tin de viata societatii umane, efectele lor de mediu imediate sau directe fiind relativ putine. Totusi, este util ca specialistul in geografia fizica sa poata plasa elementele ce apartin suprafetei uscatului, atmosferei si oceanelor, in cadrul mai general al geologiei globale.

Structura interna a Pamantului

Observarea directa a compozitiei si proprietatilor fizice ale interiorului Terrei este limitata la adancimi de maximum cativa kilometri, astfel incat pentru a obtine informatii trebuie sa recurgem la mijloace indirecte. Geofizica este stiinta care se ocupa in mare masura cu obtinerea datelor despre proprietatile fizice ale Pamantului cu ajutorul unor instrumente care masoara undele seismice, magnetismul pamantesc si forta gravitatiei. Interpretarea acestor date pe baza legilor fizicii ne-a furnizat cunostinte surprinzator de amanuntite despre structura si proprietatile Pamantului.

Pamantul este un corp aproape sferic cu raza ecuatoriala de aproximativ 6370 km. In centru se afla nucleul- cu raza de aproximativ 3475 km. Datorita schimbarii bruste a comportamentului undelor seismice la atingerea acestei zone s-a tras concluzia ca stratul exterior al nucleului are proprietati de lichid, contrastand cu masa solid acel inconjoara. Pe de alta parte, portiunea interioara a nucleului, cu masa solida ce-l inconjoara. Pe alta parte , portiunea interioara a nucleului, cu o raza de 1255 km, este probabil solida sau cristalina.

La exteriorul nucleului se afla mantaua, groasa de circa 2900 km si compusa din materie minerala solida. Pe alta parte, mantaua se poate adapta prin curgerea lenta la fortele inegale, ce actioneaza pe ,mari perioade de timp In aceasta privinta ea seamana intrucatva cu smoala rece,care este dura si se sparge usor prin lovire, dar curge lent la vale daca este lasata mult timp pe o panta.

Scoarta

Zona exterioara si cea mai subtire a Pamantului este scoarta-un strat gros de 8-40 km.Formata din roci cristaline, in majoritatea eruptive, scoarta este friabila sub actiunea fortelor orogenetice,fracturandu-se de-a lungul unor mari falii. Baza scoartei, adica zona de contact cu mantaua, este net delimitate, aceasta rezultand din faptul ca undele seismice isi schimba brusc viteza acolo. Suprafata de separatie dintre scoarta si manta a fost numita moho- o prescurtare de la Mohorovičiċ, numele seismologului care a descoperit-o.

Din stadiul undelor seismice se poate conchide ca scoarta are doua strate, un strat inferior continuu de roca bazaltica si un strat superior de roca granitica-sial- care formeaza continentele. Depozitele sedimentare ale continentelor formeaza doar o pojghita subtire, care nu apare in aceasta schema, desi uneori ele pot atinge grosimi de cateva mii de picioare.

Acele sectoare ale scoartei care formeaza continentele sunt mult mai groase decat cele de sub bazinele oceanice, putand fi asemuite unor enorme aisberguri care plutesc pe mare, avand numai o mica parte vizibila deasupra apei, in timp ce masa lor principala este adanc submerse. Roca vitroasa din mantaua Pamantului a cedat prin curgere, in felul unui fluid foarte vascos, permitand placilor continentale rigide si mai usoare ale scoartei sa ia pozitia unor aisberguri.

Raspandirea continentelor si a bazinelor oceanice

Formarea de relief de prim ordin ale Pamantului sunt continentele si bazinele oceanice. Folosind un glob sau un atlas putem stabili ca aproximativ 29% din suprafata terestra este uscat, iar 71% oceane. Daca, totusi, marile ar seca, am constata ca pe mari intenderi de langa tarmurile continentelor apa este putin adanca, sub 180 m. De la aceste platforme continentale, relative putin adanci de mii de metri, intr-un sens deci bazinele oceanice sunt suprainacrcate cu apa, depasind chiar limitele unor regiuni care ar fi trebuit sa constituie parti ale continentelor. Daca nivelul oceanului ar scadea cu 180m, suprafata uscatului ar ajunge la 35%, iar cea a oceanelor s-ar reduce la 65%- valori pe care le putem considera ca reprezentand adevaratele proportii relative.