Unitățile fizico - geografice ale SUA

Regiunea Marilor Lacuri- Culoarul Sf. Laurenţiu

- din punct de vedere geologic este o regiune de tranziţie între scutul canadian (nord) şi cutările appalachiene (sud), iar pe de altă parte între Podişurile şi Câmpia Canadiană (nord), Câmpiile Centrale de pe teritoriul SUA şi Appalachii Nordici (sud);

- relieful este reprezentat de câmpii (glaciare, marine, aluviale) dealuri, podişuri (calcaroase sau grezoase), peste care apar martori insulari (cristalini, vulcanici sau sedimentari);

- originea depresiunilor lacustre este tectono-glaciară;

- eroziunea structurilor sedimentare monoclinale, a generat un relief structural, în care se remarcă fronturile de cueste (Niagara), precum şi întinsele platforme structurale;

- estuarul Sf. Laurenţiu se află cantonat într-o regiune coborâtă tectonic, adâncită prin eroziune fluviatilă şi glaciară;

- clima este rece (10oC media anuală la Montreal), iar vegetaţia este de amestec şi de foioase;

Câmpiile şi Podişurile Centrale

- regiunea este cuprinsă între Munţii Appalachi (est), Munţii Stâncoşi (vest), Podişurile Canadiene, Pod. Marilor Lacuri (nord) şi Golful Mexic (sud);

- sub cuvertura sedimentară (monoclinală sau orizontală), din ce în ce mai groasă spre sud, se află platforma precambriană şi parţial cea hercinică;

- relieful este uşor vălurit creat, în special, de sistemul hidrografic Mississippi carte o drenează;

- la contactul cu Munţii Stâncoşi, în Podişul Preeriilor, depozitele sedimentare sunt uşor cutate;

- pe structurile monoclinale s-a dezvoltat relieful structural (cueste, suprafeţe structurale);

- în partea sudică relieful dominant este cel fluviatil → Câmpia Mississippi (câmpie de acumulare);

- se individualizează următoarele subdiviziuni: Pod. Wisconsin-Minnesota, Pod. Missouri-Ohio, Pod. Preriilor, Masivele Hercinice, Câmpia Mississippi;

- Podişul Wisconsin-Minnesota este caracterizat printr-un relief glaciar tipic (morene, şesuri glaciare şi fluvio-glaciare, văi glaciare, blocuri eratice); vegetaţia este formată din păduri de conifere, de amestec (reg. Wisconsin), silvostepă şi stepă;

- Podişul Preriilor constituie unitatea de tranziţie spre M. Stâncoşi; reprezintă o întinsă regiune piemontană, desfăşurată şi pe teritoriul Canadei, dezvoltată cu precădere pe formaţiuni sedimentare mezo-neozoice (argile, gresii, marne, conglomerate); este bine dezvoltat relieful structural, cu întinse platouri structurale şi cueste (chiar hogback-uri); structura litologică impune variate procese geomorfologice actuale: ex. şiroirea (badland-urile din Dakota şi Montana); climatul temperat-continental este marcat de uscăciune (rar peste 500 mm/an), iar vegetaţia este de stepă, sub care se găsesc cernoziomuri;

- Podişul Missouri-Ohio reprezintă continuarea spre est a Pod. Preriilor, relieful său fiind dezvoltat pe seama acţiunii reţelei hidrografice asupra cuverturii sedimentare (gresii, conglomerate, nisipuri, marne) cu dispunere monoclinală → relief structural (ex. cuesta Missouri); podişul este străbătut de la nord la sud de Missouri, fragmentând şirurile de cueste, dând reliefului un aspect deluros; la est de Mississippi, până la Pod. Cumberland se desfăşoară Pod. Ohio; acesta se dezvoltă pe o cuvertură sedimentară paleozoică cvasiorizontală; are altitudini de 250-350 m şi este străbătut de râul cu acelaşi nume; acolo unde calcarele se găsesc la suprafaţă (sud), a apărut relieful carstic (doline, chei, polii, peşteri) → Peştera Mamuţilor (Parc Naţional); în ambele podişuri se găsesc depozite glaciare (nord) şi loessoide (în sud); clima este temperat continentală cu veri călduroase şi ierni umede în Pod. Ohio (700-1000 mm/an), ierni reci şi veri toride în Pod. Missouri (400 mm/an); vegetaţia este formată din păduri de foioase, silvostepă şi stepă (Missouri); solurile sunt brune de pădure şi negre de prerie;

- Masivele (Podişurile) hercinice: sunt masive izolate care se leagă strâns de structurile appalachiene şi au aspect de platou sau culmi intens şlefuite: Podişul Ouachita, Podişul Ozark, Pod. Springfield, Platoul Amarillo, Munţii Boston;

- Podişul Ouachita (884 m): este situat între râurile Arkansas (nord) şi Red River (sud); este alcătuit din coline cu caracter de inselberg şi platouri joase; relief appalachian, culmi pe roci cuarţoase;

- Podişul Ozark: este situat între Mississippi (est), Missouri (nord) şi Red River (sud); sâmbure hercinic cristalin de 550 m; depozite sedimentare cu relief structural;

- Podişul Springfield-Salem (200 m): reprezintă o continuare spre sud-vest a Pod. Ozark şi are caracter colinar; relief pe calcare, gresii, marne;

- Podişul Amarillo: masiv granitic înecat în depozite mai noi; la sud de Pod. Ouachita;

- Munţii Boston (peste 800 m): continuare spre sud a Pod. Ozark, peste White River; culme alungită vest-est; lacuri de acumulare;

Câmpia din cursul mijlociu al fluviului Mississippi

- cuprinde sectorul dintre oraşele Memphis (sud) şi St. Louis (nord);

- este o regiune de mare concentrare a apelor: Mississippi, Missouri, Ohio (cu Tennesse şi Cumberland), White River şi Arkansas;

- câmpia este de natură fluvială şi loessoidă;

- climatul este temperat iar vegetaţie de pădure (stejar, pin);

Munţii Appalachi

- cu o lungime de 3000 km ei sunt delimitaţi spre nord de Golful Sf. Laurenţiu iar spre sud de Câmpia Atlantică;

- aparţin cutărilor caledonice (nordul) şi hercinice (sudul), unităţi separate de linia tectonică Mohawk-Hudson;

- petrografic sunt formaţi din calcare şi dolomite (paleozoice), care au dat naştere formelor de relief pozitive, şisturi, gresii, marnocalcare, pe seama cărora au apărut depresiuni, culoare, înşeuări;

- se găsesc suprafeţe de nivelare extinse;

- Appalachii de Nord (caledonici) se prezintă sub forma unor culmi şi platouri etajate, cu înălţimi ce nu depăşesc 1400 m; prezintă intruziuni magmatice, horsturi (ex. Adirondack → 1629 m) şi grabene (Connecticut, Mohawk), suprafeţe de eroziune, circuri, văi şi lacuri glaciare, văi cu aspect de chei (ex. culoarul Hudson), martori de eroziune (ex. în Mount Monadnock); segmente: Green Mountain (în Vermont), White Mountain → 1916 m (în New Hampshire);

- Appalachii de Sud (hercinici) se întind, aproximativ, între culoarul Mohawk-Hudson şi Câmpia Litorală Atlantică; prezintă culmi paralele (orientate nord-est sud-vest), separate de către văi sau culoare tectono-erozive; sunt alcătuiţi din roci metamorfice, eruptive şi sedimentare; nu apare relieful glaciar însă este extinsă eroziunea torenţială şi fluviatilă; aici se află altitudinea maximă din Appalachi → Vf. Mitchell, 2045 m; sunt traversaţi de văi cu caracter de defileu (ex. Delaware, Potomac, Savannah); Podişul Appalachian reprezintă o unitate tabulară, formată din gresii şi conglomerate (carbonifere), care se continuă spre vest, dincolo de Marea Vale; acest podiş este delimitat în est de falii; unele culmi sunt sub formă de creste care depăşesc 500 m şi domină Marea Vale şi Cămpiile şi Podişurile Centrale; Podişul Appalachian este divizat în două subunităţi: Podişul Cumberland în sud şi Podişul Allegheny care se continuă în nord până la culoarul Mohawk; Marea Vale (Great Valley sau Valea Appalachiană) a apărut într-o regiune de slabă rezistenţă litologică (şisturi argiloase şi gresii moi);

- clima este temperată, cu influenţe arctice în nord şi subtropicale în sud; faţada orientală este ploioasă (1000-2000 mm/an), cu veri calde şi umede (aer tropical umed);

- vegetaţia este appalachiană iar la peste 1000 m apar conifere;

Câmpia Litorală Atlantică şi cea de la Golful Mexic

- însoţeşte ţărmul Oceanului Atlantic şi al Golfului Mexic;

- prezintă trei sectoare: Câmpia Litorală Atlantică (Atlantic Costal Plain), Florida şi Câmpia Perimexicană;

- Câmpia Litorală Atlantică se desfăşoară sub forma unei fâşii de circa 250 km lăţime, între Piemontul Appalachian şi Oceanul Atlantic; cîmpia reprezintă un şes redus ca altitudine (48 m la Augusta) şi cu lăţime inegală (mai mare la sud de Capul Hatteras); s-a format pe locul unei arii puternic scufundate acoperită de sedimente mezo-neozoice, cu grosimi diferenţiate şi o uşoară dispunere monoclinală, ce a dat un relief structural; la nord de Capul Hatteras câmpia litorală este relativ îngustă iar ţărmul prezintă faleze, estuare (ex. Delaware, Chesapeake) şi golfuri (generate de tectonică, glaciaţie şi ultima transgresiune); la sud de Capul Hatteras, ţărmul este coborât, cu plaje întinse, lagune; interferenţa maselor de aer polare, reci şi a celor maritim-tropicale; iarna