Cauze și Condiții care au Favorizat Accesul Fascismului la Putere

Perioada în care s-a manifestat fascismul a fost o perioada a marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut aceasta perioadă cea mai sîngeroasă, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau.

Punctul de plecare al oricărei doctrine totalitare este o vulgarizare generalizată a condiţiei umane. Conform lui Lenin, personalitatea umană era în întregime determinata de clasa socială, Hitler analiza individul exclusiv din punctul de vedere al rasei, în viziunea lui Mussolini fiinţa umană era de neperceput în afara statului, iar liderul Garzii de Fier din Romania, Corneliu Codreanu, considera ca taranimea era reprezentativa pentru clasa autentica romaneasca Pe baza unui determinism social sau biologic absolut şi unidimensional, întreaga complexitate şi diversitate a istoriei era redusă la o lupta între “clasele reacţionare” şi cele “progresiste”, între “rasele superioare” şi cele “inferioare”, între popoarele bogate şi cele “proletare”, între ţărani şi evrei etc. În numele clasei, al rasei, al statului-naţiune sau al altor astfel de categorii, în numele unei conştiinţe de grup inventate arbitrar, toata lumea trebuia să se supună unei discipline militare care ducea implicit la militarism, la negarea democraţiei şi chiar a existenţei personalităţii umane unice.

Una din formele acestei disciplini militare e reprezentata de fascism, ideologie politică modernă care urmăreşte regenerarea vieţii sociale, economice şi culturale a unei ţări, accentuand sentimentul de apartenenţă naţională şi identitate etnică. Fascismul respinge unele dintre ideile liberale privind „drepturile ale omului” din viziunea liberală. In schimb, ideologia fascistă vorbeşte despre făurirea unui „om nou” – un om superior, caracterizat prin valori morale deosebite.

Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

O psihologie de masă puternică a fost comună regimului fascist. Ideea de stat era atât de puternică, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gândirea” de masă. Individul nu mai reprezinta ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de masă demonstrează perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinşi de puterea înfricoşătoare a acestui regim. Manipularea societăţii avea un efect miraculos.

Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns, o reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general. Fără acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al XIX, totuşi au fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914. În această privinţă, susţinătorii fascismului au, probabil, dreptate în afirmaţia că Lenin a dat naştere lui Mussolini şi lui Hitler