Civilizația românească în perioada interbelică (1918-1940)

Profesia oamenilor , conditiile de munca oferite si de asemenea echilibrul intre veniturile si cheltuielile lunare, cat si casatoria, familia, locuinta, alimentatia etc, influenteaza evolutia civilizatiei fiecarui popor. In perioada interbelica, adica aceea de dupa faurirea Marii Uniri din 1918 pana la declansarea celei de-a doua coflagratii mondiale a avut anumite caracteristici specifice care trebuiesc impartasite tuturor celor interesati de istoria recenta a Romaniei cu luminile si umbrele ei. Viata romanilor ca si a celorlalte popoare a evoluat intre traditionalism si modernitate, in care satul a ramas un mediu conservator din punct de vedere al traditiilor si obiceiurilor, in timp ce orasul a fost mult mai receptiv la modernitate, la noutatea imprescindibila a evolutiei umane. In jur de 20,2 % din populatia Romaniei locuia in mediul urban si 79,8% in cel rural, desvaluiesc statisticile vremii. Satul sau comuna rurala, era considerata o comunitate umana de mici dimensiuni. In urma recensamantului din 1930, Romania avea 15.200 de sate, cu un numar mediu de 950 de locuitori.

Cladirile principale ale satului romanesc erau: primaria, biserica, scoala, postul de jandarmi, carciuma, uneori dispensarul si caminul cultural. In perioada interbelica cele mai multe localuri publice construite erau scolile. Dr. Constantin Angelescu, ministrul instructiunii publice in anii 1922- 1926, 1927- 1928 si 1933- 1937,a avut un rol deosebit in stimularea constructiei de scoli care a reusit sa stimuleze initiativele locale, sa antreneze populatia si sa trezeasca un mai mare interes (in special parintii elevilor care s-au organizat in comitete scolare) in aceasta activitate de interes public. El a instituit medalia “Rasplata Muncii pentru Constructii Scolare”, pe care au primit-o multi invatatori, profesori, preoti, primari si chiar tarani obisnuiti. Numarul scolilor a crescut considerabil, in anul scolar 1918/1919 In Romania existau 8.080 de scoli, in 1937/1938 numarul acestora a ajuns la 17.400, dintre care majoritatea erau construite in comune rurale. Strazile sau ulitele erau, de regula inguste si neingrijite. In majoritatea satelor din Transilvania si Banat strada principala era pietruita, casele erau construite la strada, in timp ce in vechiul Regat ele erau amplasate la o anumita distanta de arterele pe care circulau carele si vitele. Orasul constituía cum este normal dealtfel un mediu de locuire mult mai dinamic si complex.

Procesul accelerat de modernizare a societatii, dezvoltarii industriei, comertului, invatamantului liceal si superior, migratiei de la sat la oras, a facut ca populatia urbana sa creasca intre anii 1918-1940. In Romania cifra medie de locuitori ai unui oras era de 21.000. Primaria avea mai multe oficii: Oficiul Sanitar, Oficiul Jurist - Consult, Oficiul Ingineresc, Contabilitatea Oraseneasca, etc. Orice oras dispunea de cladirile reprezentative care erau: prefectura (in resedinta de judet), primaria, liceul ,judecatoria, bisericile-catedralele etc . Cladirile predominante din acea perioada erau cele simple cu parter, blocurile cu sapte - opt etaje sa-u construit in Bucuresti, in anii 30 ai secolului al XX-lea, pe principalele bulevarde: Bratianu si Elisabeta.

Palatul Telefoanelor de pe calea Victoriei, cladire realizata in stil american a trezil la acea vreme o adevarata senzatie. In zona centrala existau case inghesuite, inalte si bine ingrijite in timp ce in zonele marginase, a mahalalelor aveau case joase, curti si gradini. Delimitarile zonale nu erau foarte stricte; existau situatii cand alaturi de un bloc de patru - cinci etaje se aflau case din chirpici.

In urma anchetei sanitare realizata in 1938 sa stabilit ca din 176 de orase 74 erau lipsite de alimentare cu apa curenta, iar 123 nu erau canalízate. Centrul orasului era pavat cu piatra din granit iar zona mediana cu bolovani de rau. In Bucuresti si in cateva alte orase s-a introdus, din 1926, iluminatul cu refrectoare a fatadelor unor cladiri publice, statui, fantani. Transportul public a cunoscut o dezvoltare si o modernizare semnificativa. In peisajul cotidian al marilor orase a intrat tramvaiul electric care a inlocuit spre sfarsitul primului deceniu interbelic, tramvaiul tras de cai. S-a introdus troleibuze, mai intai la Timisoara (in 1921), apoi in Bucuresti (1929). Autobuzul a fost introdus, birja(trasura) a ramas in cele mai multe orase, mai ales in cele mici. In zona centrala a orasului, strada oferea un adevarat spectacol, mai ales dupa ce s-a introdus firme luminoase. Scriitoarea britînica Olivia Manning era contrariata de eleganta vitrinelor din centrul Bucurestilor :”In vitrinele stralucitoare se vedeau manusi si mici bijuterii frantuzesti, imbracaminte englezeasca din casmir si pielarie italieneasca, cu etichete ciudate ca: pulover chic, golf si five-o’clock. Majoritatea romanilor se ocupau cu agricultura ( circa 80%); se remarca, in acelasi timp, cresterea ponderii lucratorilor din industria, ca urmare a intensificarii procesului de modernizare a economiei nationale. Mica industrie a cunoscut o dezvoltare si in mediul rural ,prin crearea unor ateliere, fabrici etc.