Comunismul iugoslav

Introducere

„ Iugoslavia este uşor de descris: şase republici, cinci popoare, patru religii, trei limbi oficiale, doua scrieri, şi toate într-un singur stat.”

Secolul XX a fost secolul cu cele mai multe evenimente menite să distrugă echilibrul şi stabilitatea în raporturile dintre state. În această perioadă a haosului internaţional s-a produs şi destrămarea Iugoslaviei. Dar care a fost situaţia Iugoslaviei pe parcursul a 45 de ani sub regimul comunist şi care a fost o primă cauză a destrămării acestui stat?

Preluarea puterii de către comunişti

Partidul Comunist Iugoslav(PCI), condus de Josep Bronz Tito, a acţionat încă de la început în vederea destrămării regatului deoarece îl vedeau drept „opera de la Versailles” . În august 1945 s-a format Adunarea Naţională previzorie după care au început alegerile. Deşi partizanii ocupau cel mai important loc, aceştia au apelat la metoda clasică a comunismului de terorizare şi intimidare a opozanţilor.

Astfel,campania electorală a fost carectarizată prin arestări masive, intimidări şi eliminarea oricăror adversari. Cu toate că votul era secret, partizanii controlau votul fiecărui individ. Contrar tezei existenţei unei Serbii Mari pentru existenţa unei Iugoslavii puternice în faţa fascismului, PCI a considerat că numai prin federalizare şi prin sfărâmarea puterii sârbe, care asuprea popoarele din statul comun, se va putea instaura un stat stabil . La data de 29 noiembrie 1945 monarhia a fost înlăturată şi s-a proclamat republica Populară Federativă Iugoslavia. În cadrul acesteia intrau: Serbia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Muntenegru şi cele două provincii autonome, Kosovo şi Voivodina.

Care erau presiunile la adresa statului?

Partidul comunist iugoslav s-a instalat ca o necesitate de împotrivire la adresa fascismului si a influenţelor germane. Cu toate acestea,încă de la începutul anului 1945, în spatele Iugoslaviei începuse un joc complicat de împărţire a zonelor de influenţă care a culminat cu întâlnirea de la Ialta (februarie 1945). Înainte de aceasta, Churchill şi Stalin se înţeleseseră la Moscova să exercite influenţe egale asupra Iugoslaviei. După acţiunile de întreprindere a guvernului iugoslav, Churchill dorea salvarea monarhiei şi menţinerea unui sistem pluripartid în Iugoslavia şi nu constituirea unui puternic partid comunist. Pe de altă parte, Stalin înţelesese foarte bine controlul pe care Tito îl manifestă şi nu avea de gând să tolereze o astfel de independenţă din partea lui. Cu toate acestea, cei doi au subestimat planurile pe care Tito le avea pentru viitorul Iugoslaviei. El nu numai că era interesat de crearea unui guvern de coaliţie( de care a reuşit să se debaraseze deja de la sfarşitul lui august 1945), dar mai ales acţiona în vederea definirii viitoarei stabilităţi regionale, care să se afle cel mai mult în consonanţă cu interesele sale din sud-estul european.

Atitudinea Iugoslaviei comuniste - Scindarea sovieto-iugoslavă

Se transforma Iugoslavia într-un stat supus Rusiei?

Pe 31 ianuarie 1946, noul parlament iugoslav a adoptat o constituţie copiată după cea sovietică din 1936. Tito a urmat exemplul lui Stalin, fiind în acelaşi timp şef al partidului, al guvernului şi al forţelor armate, cu rang special creat deasupra tuturor celorlaltor şefi militari.Asemeni modelului sovietic a fost introdus un plan cincinal centrat pe dezvoltarea rapidă a industrie grele, a fost extinsă naţionalizarea băncilor, a întreprinderilor comerciale iar în agricultură a fost pusă în practică reforma agrară. Iugoslavia a reuşit să facă din multietnicitate un punct de merit, comuniştii reuşind să crească eterogenitatea naţională.

Deşi in planul politicii interne a Iugoslaviei Tito acţiona în acord cu preferinţele sovietice, politica sa externă era una cu totul autonomă şi agresivă, ceea ce a dus la motive de îngrijorare pentru Stalin.

Conducătorul comunismului iugoslav, Tito, a avut două mari ţeluri încă de la preluarea puterii în stat , şi anume, să extindă puterea Iugoslaviei în plan extern şi să consolideze statul în interior, să asigure o bună comunicare a naţiunilor din statul comun . Pentru un bun timp, acesta a reuşit să- şi îndeplinească obiectivele, dar instabilitatea în planul intern a revenit cu aceeaşi rapiditate cu care se crezuse că a fost rezolvată.