Conflictele din Orientul Mijlociu de Francois Massoulie - Recenzie

Cartea ”Conflictele din Orientul Mijlociu”, scrisă de François Massoulié, abordează întrutot temă care este enunțată în titlul lucrării. Cartea sa este o adevărata comoară pentru cei care doresc să descopere și să studieze regiunea Orientului Mijlociu. Autorul fiind istoric și orientalist și faptul că a trăit mult timp în lumea arabă, reușește să stabilească o ordine a puzzel-ului încâlcit al evenimentelor din Orientul Mijlociu, Massoulié nu numai că a aranjat cronologic evenimentele, ci a reușit sa aducă explicații evenimentelor încurcate, care deseori sunt dificil de analizat și de înțeles. Structurată pe șapte capitole, lucrarea lui Massoulie prezintă o descriere în mod cronologic a evoluției Imperiului arabo-musulman. Fiecare capitol este întitulat sugestiv pentru ceea ce urmează a fi enunțat.

Primul capitol ”Moștenirea Trecutului”, dă o primă imagine a ceea ce prezintă Orientul Mijlociu. Acestă este format din trei entități geografice separate: Egiptul, Semiluna Fertilă și Peninsula Arabică, reprezentând, datorită poziției geografice, o răscruce de drumuri care au fost străbătude încă din antichitate de caravane, negustori și oștiri. Fiecare componentă a regiunii urmează a fi descrisă din vremuri adânci, astfel prima este Egiptul, cu o concetrare demografică și politică în zona marelui râu, Nil; cine deținea controlul asupra capitalei acestei regiuni, indiferent care era aceasta Memphis, Teba, Alexandria sau Cairo - avea și controlul asupra întregului stat. Altă situație era în regiunea Semilunei Fertile, deși aceasta cunoscuse vremuri de progres remarcabile prin așezările de civilizații vechi, cum ar fi Ur, Babilon, Ninive și Ctesiphon, acestea au disparut în numai câteva secole, înfrânte de rivalitățile dintre ele sau nimicite de dușmanii din exterior. A treia entitate geografică a Orientului Mijlociu, Peninsula Arabia, ale cărei teritoriu este străbătut de deșerturi, a fost ocolită de călători și lipsită de lupte de supremație, dar totuși a reprezentat un interes din puntct de vedere politic și commercial, deținând doua strâmtori care aveau control asupra navigațiilor navale, era o situație geopolitică de o importanță capitală, mai ales când a fost realizat canalul Suez. Cu toate acestea, tocmai în Peninsula Arabia a apărut marea forță politico-religioasă a Islamului; iar cel care a propagat-o a fost Mahomed, care a dus la reunirea regiunii în jurul unui obiectiv simplu și măreț: raspândirea mesajului credinței revelate. Polul de atracție pentru toate triburile era la Mecca, unde se afla kabba, piatra neagră sfântă venerată în religia prenațională a arabilor. După reunirea triburilor arabe și mortea Profetului, trupe întregi erau mobilizate pentru atacul asupra Siriei Bizantine, care la moment erau slăbite din cauza războailor duse pentru întâietate, aceste trupe luptau pentru instaurarea religiei adusă de Profet. În anul 634, având o victorii decisive, armatele musulmane au mers spre Damasc, Ierusalim și Egipt. Orientul Mijlociu, deținând capitale importante (Mecca, Damasc, Bagdad, Cairo) devenise inima unui imperiu care timp de un secol, se va extinde de la Pirinei la Himalaya. Iar arabizarea a fost rapidă și profundă.

Un eveniment care a stat la baza, inițierii unor conflicte și anume a rivalitații dintre Siria și Irak a fost schimbarea centrului Islamic de la Damasc la Bagdad, noua capitală fiind punct de trecere obligatoriu pentru schimburile comerciale cu India și China. Prin secolul al XVI-lea, un trib de turci convertiți la Islam, au modificat din nou lumea musulmană, cu excepția Persiei care au trecut la șiism. Sultanul turc, care era străin de Orientul Mijlociu Arab, își găsea legitimitatea în capacitatea de a lupta împotriva puterilor creștine și a șiiților, de a apăra locurile sfinte și de a organiza pelerinaj. Însă ideea de o națiune omogenă a fost departe de filosofia politică otomană. Deși imperiul era mare, în parametri fizici, s-a ajuns la momentul când a devenit greu de coordonat și supravegheat. În anul 1638, înfrângerea suferită la Viena, a fost începutul declinului otoman. Care într-un final a dus și la dispariția acestuia. O cauză importantă a acestui eveniment a fost amestecul puterilor europene. Deși marile puteri europene, plus Rusia au contribuit la crearea numeroaselor conflicte, marea problemă a Orientului Mijlociu o prezenta factorul politic. Neânțelegirile, intrigirile, comploturile politice și lupta după putere din această regiune se extindeau într-un mod alert.