Extras din referat
De-a lungul timpului problematica legată de economia și societatea în epoca bronzului european a fost cercetată de mai mulți oameni. Printre aceștia se îi enumerăm pe, Guido A. Mansuelii, care a întocmit lucrarea Civilizațiile europei veci, această lucrare fiind tradusă de Alexandra Slavu dar și pe V. Gordon Childe care a întocmit lucrarea De la preistorie la istorie, acestă lucrare fiind și ea tradusă în limba română română de Floricica-Eugenia Condurachi. Informații referitoare la acest subiect ne mai sunt expuse în lucrarea Istoria Societății Primitive, autorul acestei acestei cărți fiind Prof. Dr. Doc. I. Nestor. profesor la Universitatea din București. Lucrarea de față își propune să trateze subiectul legat economia și societatea în Epoca Bronzului european.
Epoca bronzului (aproximativ 2000/1800 î.Hr. până în 1150 î.Hr.) - Caracteristici generale.
Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizației când cele mai avansate tehnologii de prelucrare a metalelor (cel puțin din punct de vedere al răspândirii) erau tehnicile de extragere a cuprului și staniului (cositor) din minereul disponibil, și apoi crearea unui aliaj din aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca bronzului se împarte în trei mari perioade: Bronzul timpuriu (2000/1800-1550 î.Hr.), Bronzul Mijlociu (1550-1300 î.Hr.) și Bronzul târziu (1300-1150 î.Hr.).
Epoca Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci pentru societățile preistorice. În acest sistem, ea urmează neoliticului în unele zone de pe glob. În majoritatea Africii sub-sahariene, neoliticul este urmat direct de 'epoca fierului' . Ca și în zonele de invenție propriu-zise, folosirea metaluilui nu se impune în Europa decât progresiv și va trece un timp mai mare, în funcție de regiuni, intre apariția metalului , cea a metalurgiei, și cea a consecințelor, sociale și economice ce vor transforma profund structurile civilizației anterioare . Începutul epocii metalelor și mai ales al epocii bronzului reprezintă o creștere simțitoare în dezvolatarea tehnicii și a culturii în general.
Periodizarea Bronzului european
Zona egeeano-anatoliană (cca. 3300/3000-1100/1000)
Zona carpato-balcanică (cca. 2700/2500-1200/1100)
Europa centrală (cca. 2200-1200/800)
Peninsula Iberică (cca. 2300 ? - 800)
Insulele Britanice (2100-800/700)
Zona italo-franceză (cca. 2000-600)
Nordul Europei (cca. 1500-500)
Bronzul danez (1600-400)
Din ziua în care oamenii au produs, în cantitate mai mare decât o cereau nevoile lor, inconvienientul de căpetenie al sistemului neolitic nu a mai existat . Primul metal a cărui prelucrare avea să aibă consecințe de o importanță excepțională asupra evoluției istoriei omenirii a fost arama . Odată cu începutul epocii bronzului cursul istoriei are o accelerare bruscă în Orient , orânduirea de comună primitivă luând sfârșit șe se constituie despotiile Orientale .
Bibliografie
Guido A. Mansuelli, traducere în limba română Alexandra Slavu, Civilizațiile europei vechi, Ed. Meridiane, București, 1978
Gordon Childe, traducere în limba română Forica-Eugenia Condurache, De la preistorie la istorie, Ed. Științifică, București 1968
Ioan Nestor, Istoria Societății primitive, Centrul de Multimplicare al Universității din București, București, 1970
http://norvegian.net/morminte-din-epoca-bronzului-au-fost-descoperite-norvegia/ - Fig. 1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_Bronzului http://www.arheologie.ro/doc/arh_pt_toti/epoca_bronzului.pdf https://ro.wikipedia.org/wiki/Preistoria_pe_teritoriul_Rom%C3%A2niei#Epoca_metalelor
http://gen90.net/pagini-de-istorie-epoca-bronzului-pe-teritoriul-romaniei/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Economie si societate in Epoca bronzului european.docx