Islamul

În primele decenii ale secolului al VII-lea, intensificarea procesului de destrămare a relaţiilor gentilice si de formare a claselor sociale a creat premizele apariţiei statului arab. În acţiunea de consacrare a societăţii, pe plan ideologic, si de accelerare a formării statului unificat prin unirea triburilor arabe un rol deosebit l-a avut mahomedanismul sau islamismul.

Apariţia islamismului a fost pregătită de existenţa in credinţele arabe preislamice, a concepţiei despre o zeitate principală – Allah, ca si de influenta concepţiilor mozaice si creştine despre o zeitate unică Jahve si Dumnezeu . Însă, islamismului – aşa cum a apărut el in Arabia – a fost iniţial o puternică reacţie împotriva politeismului pe de o parte, si a dominaţiei străine pe de altă parte. A însemnat o radicală reformă religioasă, dar si o trezire la viata istorică a unei populaţii relativ sărace. De aceea s-au conturat două elemente principale: unul religios propriu-zis, considerat ca revelaţie, si unul uman, caracterizat prin dorinţa de eliberare si de expansiune.

In secolul al VII-lea, pe vremea bunului rege merovingian Dagobert, un

arab din desert va propovadui o noua religie. Povestea acestui beduin

devenit profet si conducatorul unei comunitati al carei elan va

tulbura lumea, poate fi considerata o adevarata epopee.

In doar patru veacuri din secolul al VII-lea d.Hr si pana in jurul

anului 1000, civilizatia islamica avea sa cunoasca o dezvoltare

extraordinara.

Islamul, este numele dat religiei aparute in urma revelatiilor si invataturilor lui Mahomed si este considerata una din marile religii ale lumii, beneficiind de peste un miliard de adepti.

Islamul, mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril, s-a nascut la Mecca in Arabia, la inceputul sec.VII d Hr., fiind ultima dintre religiile monoteiste.

“Islam” este un cuvânt arab, care - printre altele - inseamna: pace, salut, ascultare, loialitate, credinta, supunere la voia Creatorului Universului.

Istoria de inceput a Islamului a gravitat in jurul unui singur personaj central: Mohamed (Cel preaslavit, Cel laudat), care s-a nascut in jurul anului 570 d.Hr. in orasul Mecca din Arabia si murit in anul 632. Ramas orfan la o vârsta frageda, Mahomed a fost crescut de unchiul sau Abu Talib si de sotia acestuia Fatima, care s-au ocupat si de educatia lui. Datorita onestitatii si corectitudinii sale exemplare, locuitorii din Mecca l-au poreclit al-Amin (Cel onest, Cel integru). Calitatile sale morale erau atât de mult elogiate, incât o negustoreasa vaduva, bogata din Meca, Khadija, i-a propus sa-l ia sub protectia sa. Dupa un timp, aceasta l-a cerut in casatorie pe acesta, care a acceptat. La 30 de ani, Mahomed a inceput sa mediteze, punându-si diverse intrebari despre autenticitatea lui Dumnezeu, a cultului practicat de arabi, al carui centru era la Mecca. La vârsta de 40 de ani, Mohamed are o revelatie: îngerul Gavril (respectiv o entitate din lumea spirituala) i se arata, spunându-i ca el este Mesagerul Domnului. Dupa câtva timp, revelatiile in stare de transa se succed in mod regulat si profetul primeste comunicari din cealalta lume (in numele Creatorului Suprem Allah) de a anunta mesaje lumii.

Mahomed a infiintat o comunitate reliioasa din putinii discipoli si membrii familiei sale, dar aceasta nu a devenit populara in oras.

Bunastarea orasului se datora mai ales pelerinilor care veneau la piatra Kaba, sanctuar dedicat unui numar de circa 360 de zei si spirite diferite, sa se inchine acestora.

Insa noul profet a declarat ca orice zeu sau spirit este fals, iar situatia a devenit asa de periculoasa incât in 622 Mahomed si putinii sai discipoli au trebuit sa paraseasca orasul.

Pâna la moartea profetului, survenita in 632, aproape toata peninsula Arabica se inchinase in fata islamului.

Unul din obiectivele însemnate ale învăţăturii lui Mahomed a fost unirea triburilor arabe, pentru a cărei realizare, Mahomed şi urmaşii săi au îndemnat la solidaritate între musulmani şi a urmărit să atenueze contradicţiile sociale din societatea arabă şi neînţelegerile dintre triburi. Aceştia au proclamat "războiul sfânt" – djihad –împotriva nemusulmanilor, folosindu-l, ca o diversiune menită să abată masele sărăcite şi exploatate de la lupta socială şi ca un mijloc de a uni toţi arabii prin organizarea unor războaie de pradă şi cucerire de mari proporţii.

Deoarece Mahomed nu a desemnat un succesor, au aparut conflicte intre rude, iar izbunirea revoltelor, rascoalelor si a razboaielor civile au tulburat linistea peninsulei. Acestea au luat sfârsit printr-o intelegere intre adeptii profetului.