Marele război din Nord (1700-1721)

În urma Razboiului de Treizeci de Ani, Suedia obține numeroase provincii sud și est baltice, amintind provinciile germane Pomerania de Vest, Wismar, Ducatul de Bremen și Verden, precum și partea nordică a Sond-ului danez. Astfel, la mijlocul secolului al XVII-lea, Suedia nu mai poate fi considerat un stat neînsemnat din nordul îndepartăt, devinind un stat puternic, care domina zona baltică.

Moartea regelui Suediei, Carol al XI-lea în 1697, a fost văzută ca o oportunitate de către conducătorii statelor vecine pentru o intervenție militară în teritoriile deținute de aceasta în zona Mării Baltice, mai ales că pe tron urcase fiul său, Carol al XII-lea, în vârstă de 15 ani, considerat prea tânăr și neexperimentat pentru a prelua frâiele statului. Prin urmare, August al II-lea, elector de Saxonia și rege al Poloniei începând cu 1697, devine promotorul formării unei coaliții, alcătuită din statele vecine, îndreptată împotriva Suediei, din care să facă parte Electorii de Saxa și de Brandenburg, regele Danemarcei, Frederic al IV-lea și țarul Rusiei, viitorul Petru cel Mare, coaliție care avea drept scop dezmembrarea Suediei . Regele Danemarcei, Frederic al IV-lea dorea să obțină de la suedezi ducatul Holstein-Gottorp (nordul Germaniei), teritoriu care a creat multă tensiune între cele două state în decursul secolului al XVII-lea. August al II-lea dorea să recucerească de la Suedia acea parte a Litoviei (Letonia de astazi) pe care Polonia o pierduse în urma păcii de la Oliva din 3 mai 1660 . Țarul Rusiei s-a alăturat coaliției cu scopul de a recupera posesiunile moscovite din Ingria (in apropiere de Sank Petersburg) și de-a lungul râului Neva (nordul Rusiei). Pentru Rusia, deschiderea unei ferestre la Marea Baltică era o problemă vitală, deoarece această mare putea să-i ofere un acces spre lumea europeană . Țarul a precizat că va intra în război doar după încheierea păcii cu Imperiul Otoman cu care era în război din 1695. Membrii coaliției antisuedeze erau conștienți de faptul că succesul acțiunii pe care o plănuiau depindea în mare măsură și de atitudinea pe care avea să o adopte față de ea Brandenburgu-ul, devenit din 1701 Prusia. Aceasta avea și ea interese în zona Mării Baltice, însă regele Frederic I considera că diplomația era mai oportună pentru rezolvarea lor. Prusia avea să intre în război abia în 1715.

Începutul Marelui Război al Nordului este dat momentul în care regele Danemarcei, Frederic al IV-lea, invadează Holstein-ul în primăvara anului 1700, iar imediat după, August al II-lea ocupa Livonia (regiune din sudul Balticii, cum ar fi lituania si letonia astazi). Anglia și Olanda doreau menținerea echilibrului de forțe din regiune pentru a-și putea asigura libertatea comerțului prin Marea Baltică. Acestă libertate ar fi fost amenințată dacă Danemarca ar fi obținut controlul deplin asupra Sond-lui în urma unei victorii împotriva Suediei. Prin urmare, o flotă anglo-olandeză a venit în ajutorul Suediei, furnizând mijloace suplimentare de transport pentru deplasarea armatei lui Carol al XII-lea spre insula daneză Zeelanda . De acolo el a fost în stare să amenințe capitala daneză Copenhaga. Frederic al IV-lea nu a mai avut cum să vină să apere capitala, fiind ocupat cu asediul puternicei fortăreți Tonning. Prin urmare a fost nevoit să încheie pacea din 8 august 1700 la Tranvethal. Danemarca era forțată să iasă din alianța antisuedeză și să plătească o contribuție de război .

După scoaterea Danemarcei din război, Carol s-a îndreptat spre coasta sudică a Estoniei debarcând la Pernau. În același timp, țarul Petru I declară război Suediei la 19 august 1700, după ce Rusia semnase cu câteva zile înainte un tratat cu Imperiul Otoman, la Constantinopol, care punea capăt conflictului ruso-otoman . Regele Suediei dorea să ajute Riga care era sub asediul regelui Poloniei, August al II-lea, care, însă, la refuzul dietei poloneze de a declara război Suediei și fără nici un sprijin din partea nobilimii livoniene, văzând totodată că se apropie o escadrilă olandeză să apere acest important port baltic, în care negustori din Amsterdam și Rotterdam aveau depozitate mari cantități de mărfuri, se hotărî să ridice asediul . Informat de cele întâmplate, Carol își îndreaptă atenția către Ingria. Acesta pleacă într-un marș forțat către Narva care era sub asediul rușilor. Confruntarea dintre cele două armate avea să aibă loc în zilele de 20 și 21 noiembrie ale aceluiași an. În fruntea a 8.000 de soldați, Carol al XII-lea ia prin surprindere corpul prinicpal al armatei ruse, reușind să obțină o mare victorie, chiar dacă Petru I avea o armată de aproape cinci ori mai numeroasă, acesta a pierdut un număr de aproximativ zece mii de soldați și ofițeri inferiori, precum și aproape întregul corp de ofițeri superiori, care a fost luat în captivitate de suedezi, la fel ca întreaga artilerie, în timp ce, prin comparație, pierderile suedezilor erau minime. Victoria de la Narva a răsunat în toată Europa, tânarul rege suedez fiind felicitat printr-o scrisoare de însuși sultanul Mustafa al II-lea .