Mari economiști la istoria gândirii economice - Adam Smith

1. Biografie

Adam Smith s-a nascut la 5 iunie 1723, a fost un economist, om politic si filozof scotian. Lucrarea sa, Avutia natiunilor, cercetare asupra naturii si cauzelor ei a fost una din primele incercari de a studia dezvoltarea istorica a industriei si comertului in Europa. Aceasta lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplina academica moderna si a furnizat una dintre cele mai bune argumentari intelectuale pentru comertul liber si capitalism. A introdus in economie conceptul de mana invizibila.

Tatal lui Adam Smith, un vames, a murit inainte de nasterea sa, iar mama sa, fiica a unui proprietar bogat de terenuri, s-a dedicat cu multa grija educatiei lui Adam, care era un copil bolnavicios. Si-a inceput studiile la varsta de 14 ani, din anul 1737 pana in 1740 la universitatea din Glasgow, unde a luat parte la cursurile profesorului Francis Hutcheson. Intre 1740 si 1746, a studiat filosofia la Colegiul Balliol din Oxford. In 1746, Smith s-a intors la Kirkcaldy. S-a straduit sa isi gaseasca o pozitie la universitate, dar nu a reusit. Datorita bunelor relatii ale mamei sale a primit oferta de a tine un curs public la universitatea din Edinburgh, in perioada 1748-1749.

In anul 1751, la varsta de numai 27 de ani, Adam Smith era profesor de logica la universitatea din Glasgow, iar in 1752 era profesor de filozofie morala, pentru care era si mai bine platit. Studentii lui aveau varste cuprinse intre 14 si 16 ani. Limba de predare era latina, Smith a fost insa un pionier al predarii in limba engleza. In aceasta perioada s-a imprietenit si cu David Hume. N-a mai trait sa se poata bucura de succesul prietenului sau, James Watt, care a inventat masina cu aburi. A murit in anul 1790, la varsta de 67 de ani. Dupa moartea sa au fost arse, conform dorintei sale, numeroase schite si manuscrise private.

2. Generalitati

Considerat “parintele Economiei politice” Adam Smith a fost contemporan cu fiziocratii francezi, a preluat elemente ale gandirii acestora, ca si de la W. Petty, Cantillon si Turgot, dar a elaborat o paradigma de gandire proprie, care s-a constituit in modelul intregii scoli economice liberale, dominand gandirea economica pana in perioada dintre cele doua razboaie mondiale.

Intreaga lui conceptie a fost eleborata in perioada afirmarii modului de productie capitalist in Anglia. Ca urmare a revolutiei industriale a avut loc trecerea de la productia mestesugareasca feudala, la cooperatia simpla si apoi la manufactura capitalista si la masinism. Aparitia diviziunii sociale a muncii i-a oferit lui Adam Smith un teren nou si o realitate noua de cercetat, foarte generoase sub aspectul abstractizarii si al relevarii unor tendinte majore ale realitatii economice.

Lucrarea lui principala:Avutia natiunilor. Cercetarea asupra naturii si cauzelor ei a aparut in anul 1776(Ed. Academiei, 1962. vol. I 1965, vol. II) .Lucrarea cuprinde cicnci carti, dupa cum urmeaza:

Cartea I: Cauzele perfectionarii fortelor productive ale muncii si despre ordinea potrivit careia produsul acesteia este in mod natural distribuit intre diferite clase sociale;

Cartea II: Despre natura, acumularea si intrebuintarile capitalului;

Cartea III: Despre cresterea in mod diferit a belsugului la diferite natiuni;

Cartea IV: Despre sistemele de Economie politica;

Cartea V: Despre venitul suveranului sau al statului.

Elaboratul stiintific al lui Adam Smith trateaza:

-probleme de economie politica;

-probleme de politica economica;

-probleme de istorie economica;

-probleme de istoria gandirii economice;

-probleme de finante.

3. Ordinea naturala in opera lui Adam Smith

La inceput, intentia lui A. Smith, ca si acelea ale fiziocratilor si mercantilistilor, a fost de a raspunde la intrebarea: Cum se imbogateste Statul? Dar recunoscand ca imbogatirea statului nu putea fi asigurata decat prin imbogatirea natiunilor, Smith si-a indreptat eforturile, in principal, in directia cercetarii bogatiei natiunilor.

El nu s-a intrebat daca anumite ramuri de activitate erau mai productive decat altele, ci a cercetat, mai ales, care institutii erau mai favorabile progresului. El schimba, in felul acesta, pentru mai multe de 50 ani, orientarea tuturor cercetarilor economice.

Smith a facut apel la o filosofie generala diferita de aceea a fiziocratilor. Ca si ei optimist, crezand ca si ei in actiunea unei Providente dorind bunastarea omului, el a imprumutat, fara indoiala, de la ei, ideea ordinii naturale, dar i-a dat un cu totul alt sens. Dupa Smith, Ordinea Naturala nu era un ideal care urma sa se realizeze. Ea se realizeaza de la sine, datorita jocului pasiunilor umane, cu conditia ca autoritatea publica sa nu puna obstacole. A. Smith a dezvoltat in Economia politica ideea ca oamenii erau legati intre ei prin legaturi de solidaritate spontana, sau involuntara, si ca fiecare era legat, in cercetarea interesului sau personal, de asigurarea bunastarii tuturor. El a crezut intr-o armonie prestabilita intre interesul particular si interesul general.

Teza fundamentala a lui Smith este libertatea economica. Dupa parerea sa, toate institutiile care au permis, in trecut, dezvoltarea si prosperitatea, s-au impus de la sine (prin ele insele) fara constrangeri exterioare. Totdeauna a fost si este inutil si daunator, ca forte exterioare sa intervina in stabilirea echilibrului oferta-cerere. Ordinea naturala se stabileste spontan, cu conditia sa existe intre oameni concurenta. Daca,prin hazard, in cazul concurentei, un echilibru este amenintat, imediat se produce o miscare a preturilor: al marfurilor produse peste nevoi va scadea, ceea ce va descuraja producerea lor; al acelor produse sub cerere va creste, incurajand producerea lor; astfel, echilibrul se stabileste de la sine. Ordinea astfel stabilita este cea mai just posibila: fiecare vanzator este remunerat dupa importanta serviciilor pe care le face, preturile variind in acelasi sens cu intensitatea, sau numarul nevoilor satisfacute de serviciile respective.

La ce bun, deci, in asemenea circumstante, reglementari ale mecanismelor economice de catre factori subiectivi? Interventia lor nu poate fi decat nefasta, distrugand mecanismul providential (obiectiv) descris al asigurarii echilibrului. Interventia subiectului nu poate sa conduca decat la: