Napoleon și campania din Egipt și Siria (1798-1801)

În cele ce vor urma voi prezenta campania generalului Napoleon Bonaparte din Egipt și Siria, cauzele, desfășurarea și evenimentele marcante din cadrul acesteia. Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Visul oriental al lui Napoleon ia naștere încă din timpul campaniei din Italia, primul mare război al său, ideea unei expediții în Egipt fiind sugerată de interesul acestuia față de un proiect depus în timpul lui Ludovic al XV-lea care propunea fondarea unei puternice colonii în această regiune , ba mai mult, după cucerirea Veneției, ordonă cucerirea insulelor ionice care reprezentau un principal avanpost în eventualitatea unei campanii în nordul Africii . Totodată, în timpul negocierilor de la Campo-Formio, acesta avea cu sine toate cărțile ambroziene cu privire la Orient, paginile referitoare la Egipt fiind însemnate.

Dincolo de ambițiile marelui general, este bine de cunoscut și faptul că burghezia din Marsilia și din întreg sudul Franței întreținea, de mult timp, relații comerciale cu țările din Levant , deci această zonă nu juca doar un rol politico-militar ci și economic.

Pe 26 octombrie 1797, Napoleon este avansat ca șef al armatei de coastă a Franței ce avea ca scop să acționeze împotriva Angliei, dar pe 5 decembrie 1797 acesta se întoarce la Paris unde se bucură de gloria imensă pe care și-a atașat-o numelui său în urma campaniei din Italia. Directoratul își ascunde cu greu frica pe care prezența lui Bonaparte i-o provoca, însă acesta din urmă alege să se întoarcă, în februarie 1798, la Dunkerque unde, timp de câteva săptămâni, inspectează coastele oceanului. Revenit la Paris, acesta constată că situația dintre el și Directorat este în continuare una echivocă și își manifestă nemulțumirea față de Guvern.

În primele luni ale anului 1798, acesta înaintează planul de expediție Directoratului, Guvernul îl adoptă, iar la 5 martie 1798 Napoleon este numit comandant suprem al forțelor expediționare . Această situație a convenit, în primă fază, Directoratului, aflat în ajunul alegerilor din anul VI, scăpând astfel de un general ambițios, ale cărui planuri de viitor erau încă necunoscute, campania urmând a fi lungă, îndepărtată și foarte periculoasă. Pe lângă avantajul politic intern pe care Directoratul îl urmărea, sunt evidente avantajele economice și militare pe care controlarea acestei zone le-ar fi adus.

Astfel, putând să-și desfășoare activitatea de organizare a expediției, Napoleon își alege ,aproape individual, soldați din cei care au luptat alături de el și în campania din Italia, urmând ca la 19 mai 1798, la Toulon, flota să ridice ancora . Surprinzător este faptul că, în tot acest timp, secretul campaniei este păstrat, în Franța discutându-se doar de o debarcare în Anglia , Napoleon răspândind zvonul că dorește să treacă Gibraltarul ca apoi să încerce să oprească, prima dată, în Irlanda , tocmai pentru a-l induce în eroare pe amiralul Nelson, aflat cu flota în Marea Mediterană.

Corpul expediționar, îmbarcat pe 350 de nave mari și mici , era format din 54.000 de oameni, dintre care 38.000 de soldați, având un stat major numeros și o comisie alcătuită din 187 de savanți, scriitori și artiști , aceștia din urmă fiind dovada dorinței de a întemeia o mare colonie.

Ajuns în Malta pe 10 iunie, cere și obține predarea acesteia, pe care o proclamă posesiune a Republicii Franceze și îi organizează guvernarea . După o staționare de 10 zile în Malta (10-19 iunie 1798), Napoleon se îndreaptă către Egipt, nu înainte de a lăsa o garnizoană de 4.000 de oameni aici, urmând ca pe 30 iunie, beneficiind de un vânt prielnic, să ajungă aproape de Alexandria. Norocul îl urmărește și acum pe tânărul general, sosit la Alexandria acesta află că escadra engleză sosise acolo cu 48 de ore în urmă și se informase despre el, însă nimeni nu știa nimic despre o expediție franceză, iar amiralul Nelson decide să navigheze spre Constantinopol, considerând că aceasta ar putea fi o altă posibilă țintă .