Oliver Cromwell - Bătălia de la Marston Moor

În ceea ce priveste numarul combatantilor, batalia de la Marston Moor din lunga seara a zilei de 2 iulie 1644 a fost desigur cea ma mare din câte s-au dat vreodata pe pamânt britanic, iar împrejurimile acestui câmp de batalie vor reprezenta mai târziu cel mai mare cimitir comun din Anglia. În tot decursul verii fusese o vreme ploioasa, iar ziua bataliei era una din acele zile reci si umede, cu rafale intermitente de ploaie, care fac uneori ca clima verilor engleze sa-i duca la disperare pe locuitorii acestei tari. Daca vremea mohorâta nu era greu de prezis, întinderea plana si înverzita a vaii Yorkului oferea în schimb surpriza ca terenul prezenta câteva puncte înalte, cu o panta suficient de mare ca sa poata constitui un avantaj strategic. Într-adevar, din lanurile patrunse de apa si semanate cu secara verde, înalta pâna la genunchi, si dinspre marginea unei câmpii sterpe ce se întindea între satele Tockwith si Long Marston, se ridica o adevarata colina, usor prelungita, conoscuta sub numele de Marston Hill. Pe creasta ei erau amplasate esaloanele de transport ale trupelor parlamentare, iar la poale, pe locul numit acum movila lui Cromwell, fortele combinate ale armatelor parlamentare înfiintasera un fel de post de comanda, de la care sa poata cuprinde cu privirea câmpul de bataie.Pe coastele mai joase ale povârnisului si imediat deasupra drumului dintre Tockwith si Marston se afla linia lor de bataie, întinsa între cele doua sate, care, dupa obiceiul timpului, nu erau întarite.

Asa cum se obisnuia pe atunci , pedestrasii erau asezati la centru, flancati pe ambele aripi de cavalerie.La dreapta trupelor parlamentare, adica în apropiere de Long Marston, se aflau aproape 5.000 de osteni sub comanda lui sir Thomas Fairfax, dintre care 4.000 de calarasi, 500 de dragoni si 600 de muschetari, unii facând parte din trupele nou înrolate ale lui Fairfax, altii fiind adusi din Scotia. Comandant-secund al armatei lui Fairfax era tânarul si popularul Lambert, originar si el din Yorkshire. Lânga trupele lui Fairfax erau orânduite 15 brigazi de pedestrasi, cu câte doua regimente de fiscare brigada, totalizând aproape 11.000 de oameni, sub comanda comuna a lui Manchester si a scotianului Leven. În sfârsit, la aripa stânga, se afla o alta mare unitate de cavalerie, sub ordinele lui Cromwell, compusa din 2.500 de calarasi, sub comanda lui personala, din dragoni scotieni, comandati de colonelul Hugh Fraser si însiruiti la capatul aripii stângi pâna la Tockwith, precum si din 600 de calarasi scotieni, comandati de David Leslie si amplasati în spatele dragonilor lui Fraser.

Linia de bataie a regalistilor era orânduita dincolo de drumul Tockwith-Marston, adica ceva mai jos din punct de vedere topografic decât acea a trupelor parlamentare si scotiene si la distanta obisnuita de circa 400 de iarzi, putin mai mare decât bataia gurilor de foc mai usoare folosite în general pe câmpul de bataie. Însa între cele doua armate, si anume pe partea trupelor regaliste, se mai afla, în afara de drum, si un sant, care serpuia neregulat, ca sa se întalneasca, lânga Tockwith, cu drumul. Regalistii s-au folosit de acest obstacol oportun, însirând de-a lungul lui muschetarii care faceau parte din "detasamentul de sacrificiu", asa cum era numita în general pe atunci avangarda. Esalonul lor de transport fusese amplasat, la rândul lui, la Wilstrop Wood, iar spatele liniei lor de bataie era barat de îngraditura numita White Sike Close. Fiecare armata era dispusa aproape în acelasi fel ca pe partea opusa, cu infanteria la centru si cavaleria pe cele doua aripi.

În fata lui Fairfax, pe aripa stânga a trupelor regaliste, se afla cutezatorul, dar nestatorniculcomandant de cavalerie Gorint, un barbat a carui "vioiciune" îi impresiona pe contemporani, însa ale carui cusururi de caracter precum si neputinta de a accepta ascendentul altora urmau sa se dovedeasca una din problemele majore ale conducerii regaliste. Printre pedestrasii regalisti din centrul bataliei, în numar de 11.000, se aflau oameni ridicati de Rupert din sudul Angliei, precum si ostenii lui Newcastle, numiti si "miei" sau "straiele albe", fiindca scurtele lor erau facute din stofa de lâna nevopsita. La aripa dreapta a armatei regaliste în fata lui Cromwell, era orânduita cavaleria lui Rupert, cuprinzând aproximativ 2.600 de oameni si având în primele rânduri pe lordul Byron si regimentul sau de cavalerie, o asezare de rau aurgur, fiindca precipitata sarja a lui Byron cauzase, cu doi înainte, la Edgehill, mult prapad printre trupele regaliste, iar evenimentele aveau sa arate ca, de atunci încoace, lordul nu-si însusise mai multa învatatura tactica. Dupa modelul suedez, Rupert îsi împânzise cavaleria cu muschetari, pentru a înfrange prima sarja a inimicului. În sfânsit, Rupert postase în spatele liniei lui de bataie înca un regiment mai mic de calarasi, cuprinzând aproape 1.500 de oameni, printre care se numara si garda lui personala, cunoscuta sub numele de "tunicile albastre".

Amândoua partile posedau cîteva tunuri, desi cele 25 de guri de foc ale trupelor parlamentare întreceau cu mult ca numar pe cele regaliste, astfel ca, în cursul dupa-amiezii, în timp ce cele doua linii de bataie se aliniau, au fost schimbate câteva lovituri izolate. De-a curmezisul terenului deschis se înfruntau acum aproape 40.000 de osteni, iar cele doua aripi se aflau la distanta unei batai de muscheta, asa cum a spus dupa aceea seful grupului de cercetasi, al lui Cromwell. Trupele regaliste numarau, în orice caz doar circa 18.000 de oameni atunci când Newcastle si lordul Eythin, comandantul-secund, sosira cu întârziere din York, pentru a fi primisi cu mânioasele vorbe de bun sosit ale lui Rupert: "Domnule, as fi vrut sa sositi mai curând cu armata dumneavoastra..." Evaluarile privind armata parlamentara variaza între 27.000 si aproape 22.000 sau 23.000, parerile înclinând în prezent spre cifra cea mai mica.