Recenzie - Ce e De Facut. Lenin

Vladimir Ilici Ulianov, mult mai cunoscut sub numele de Lenin, publica în 1902 broşura-pamflet „Ce-i de făcut?", care avea să devină peste ani, nu foarte mulţi, un fel de Biblie a bolşevismului. În urmatoarele rânduri ne-am propus să prezentăm nu atât lucrarea în sine ci mai degrabă impactul acesteia în epocă și ce a însemnat ea pentru cei care au îmbrățișat ideile socialiste.

Pentru a înțelege ce a scris un autor în general trebuie să știm care a fost motivul pentru care a creat acea operă. Nu vom face rabat de la această regulă nici în acest demers al nostru. Pentru început ne-am pus întrebarea Cine este Vladimir Ilici Ulianov? cel din 1902. Pentru aceasta am apelat la memoriile unui membru al familiei sale și anume la scrierile surorii sale A. I. Ulianova – Elizarova. Aceasta afirma că fratele ei a fost un elev sârguincios și învățat cu munca încă din copilărie . Vladimir Ilici s-a născut în anul 1870 și a fost un copil precoce conform surorii lui. Pentru că pe noi ne interesează în special cum a ajuns el să scrie lucrarea la care facem referire în aceste rânduri vom omite anumite date biografice și ne vom axa pe acelea care l-au determinat să îmbrățișeze socialismul. Primul episod se petrece în anul 1887 când fratele său Aleksander este spânzurat. Se pare că în acea vară tânărul de numai 17 ani a citit lucrarea Ce e de făcut a unui fost deținut politic Cernîsevski, lucrare care îi fusese recomandată de fratele său, însă pe care o tratase superficial la prima lectură. După moartea fratelui el s-a regăsit în personajul principal al broșurii lui Cernîsevski, Rahmetov. El consideră că intelectualii sunt cei care trebuie să conducă masele în revoluție. Studiază mișcările revoluționare anterioare lui. Ulterior intră în contact cu revoluționarii în perioada facultății. Vladimir Ilici a pornit în 1894 la luptă făţişă împotriva social-democraţilor, în coloanele celei mai progresiste reviste din acea vreme, Russkoe Bogatstvo. Pentru a putea combate aceste concepţii narodnice , trebuia să te înarmezi, pe de o parte, cu cunoştinţe teoretice, prin studierea operelor lui Marx, pe de altă parte cu material necesar aplicării acestor cunoştinţe la realităţile din Rusia, cu alte cuvinte să studiezi date statistice privind dezvoltarea industriei, a proprietăţii funciare din Rusia etc. În acest domeniu nu existau aproape de loc lucrări de sinteză: trebuia să cercetezi primele izvoare şi, pe baza lor, să tragi concluzii. De această vastă şi importantă muncă s-a apucat Vladimir Ilici la Samara .

Vladimir Ilici ştia să culeagă de pretutindeni tot ce era mai de preţ şi de aceea el nu se mărginea să combată concepţiile lui Livanov şi ale altor narodovolţi, ci căuta să-şi însuşească de la ei deprinderile revoluţionare. El asculta cu interes şi reţinea cele povestite de ei despre tactica metodele conspirative, despre condiţiile vieţii în închisori şî despre relaţiile ce se creau acolo, precum şi despre procesele narodnicilor şi ale narodovolţilor. Aleksandr Ivanovici Livanov cîştiga pe cei din jur prin sensibilitatea şi delicateţea lui, prin faptul că nu făcea niciodată caz, ca alţi bătrîni, de tinereţea celui cu care stătea de vorbă, de lipsa de experienţă a acestuia. În toamna anului 1893 Vladimir Ilici s-a mutat de la Samara la Petersburg pentru a se consacra activităţii revoluţionare. Ultimele examene la universitate le dăduse încă din 1891. Samara nu-i oferea un câmp de activitate destul de vast, iar mintea lui nu găsea acolo destulă hrană spirituală. Îşi însuşise tot ce-i putea da Samara în privinţa studiului teoretic al marxismului.

În afară de narodnici şi de “marxiştii legali”, Vladimir Ilici a avut de luptat şi împotriva aşa-numiţilor “economişti”. Economismul era un curent care nega necesitatea luptei politice a muncitorilor, precum şi a agitaţiei duse în acest scop în rîndul maselor muncitoreşti. Economismul a rezultat din tendinţa justă şi firească de a apropia de mişcare pe muncitorii cu desăvîrşire înapoiaţi politiceşte şi care, în marea lor majoritate, mai aveau încredere în ţar.

“Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare”, cum a fost numită după arestarea lui Vladimir Ilici organizaţia înfiinţată de el, căpăta o popularitate din ce în ce mai mare. Rînd pe rînd muncitorii din diferite întreprinderi cereau uniunii să scoată foi volante şi pentru ei. Au început să vină şi reclamaţii: ”De ce ne-a dat uitării uniunea?”. Erau solicitate şi manifestele cu caracter general, mai ales cele privitoare la 1 Mai. Tovarăşii care se aflau în libertate regretau că nu le poate scrie Vladimir Ilici. Şi el ar fi dorit acest lucru. În afară de aceasta, el schiţase şi unele teme pentru broşuri, ca, de pildă, Despre greve . Vladimir Ilici era preocupat de problema programului partidului şi de aceea încerca să scrie în închisoare şi lucrări ilegale. Bineînţeles, acestea nu puteau fi transmise prin cifru. Trebuia să folosească scrierea invizibilă, care era apoi developată afară. Amintindu-şi de un joc din copilărie, Vladimir Ilici a început să scrie cu lapte printre rândurile cărţilor: literele scrise astfel deveneau vizibile îndată ce erau încălzite la lampă. El şi-a fabricat nişte călimări mici din pîine neagră, pe care să le poată înghiţi imediat ce ar fi auzit vreun zgomot la uşă sau dacă vreun gardian s-ar fi uitat prin vizetă. Mai tîrziu a povestit familie râzând că într-o zi a avut ghinion şi a fost nevoit să înghită şase călimări. Pedeapsa a fost 3 ani de deportare în Siberia.