Relații internaționale - școli, curente, gânditori

LIBERALISMUL

-reprezentanţi: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred Zimmer;

-liberalii consideră relaţiile internaţionale ca o posibilă sursă de progres şi transformare, punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine să fie oprit de la acţiuni de natură a o submina.

-pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa democratică faţă de propriii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept;

-liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora

-liberalismul (reprezentat de Norman Angell, Woodrow Wilson şi Alfred Zimmern) a fost subapreciat şi considerat o formă de idealism sau utopism de către autoproclamaţii realişti ai vremii;

-prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, deci, a comunismului drept concurent global al capitalismului, le-a asigurat liberalilor contemporani, la sfârşitul secolului al XX-lea, prilejul de a afirma tradiţia intelectuală şi importanţa liberalismului; deşi unele tendinţe contemporane par a confirma teoriile „idealiştilor", liberalismul trebuie să răspundă la noi provocări, pe măsură ce forţele capitalismului global subminează aparenta victorie a democraţiei liberale, la sfârşitul Războiului Rece (vezi critica adusă de Edward A. Kolodziej, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Iaşi, Polirom, 2007)

TEORIILE CRITICE/RADICALE

-reprezentanţi: John Burton, Robert Cox, Richard A. Falk, Andre Gunder Frank, Johan Galtung, Vladimir I. Lenin, Andrew Linklater;

-teoreticienii grupaţi în această categorie sunt preocupaţi de sursele inegalităţii structurale, inerente sistemului internaţional şi de modalităţile în care acestea ar putea fi depăşite;

-inspirându-se adesea din gândirea tradiţională marxistă, dar nelimitându-se la aceasta, ei pun în lumină modul în care relaţiile internaţionale fac posibile şi tind să ascundă, inechităţile sistemului capitalist global;

-pornind de la acest fapt, teoreticienii radicali consideră că teoria şi practica nu sunt domenii separate şi autonome de gândire şi acţiune, exprimându-şi nemulţumirea faţă de reformele internaţionale care se limitează la organizarea relaţiilor dintre state, mai ales când se bazează pe capacitatea şi pe voinţa aşa-numitelor mari puteri;

-de asemenea, criticii consideră că atât realismul cât şi liberalismul servesc menţinerii distribuţiei elementare a puterii şi a bunăstării; în fapt, ei proclamă supremaţia analizei critice privind condiţiile istorice care au condus la instaurarea inegalităţii, forţele materiale şi ideologice care o susţin şi potenţialul de a reforma radical sistemul în favoarea unei ordini mondiale mai drepte.

-nici unul dintre adepţii criticismului nu consideră că suveranitatea este un concept care va deveni desuet şi nici nu agreează ideea potenţialului noilor mişcări sociale de a se substitui proletarilor clasei muncitoare revoluţionare transnaţionale a lui Marx şi a lui Lenin.