Revoluția Americană

Revoluţia americană (1775-1783), eveniment major al epocii moderne, desfăşurat sub forma unui război între cele 13 colonii britanice din America de Nord şi ţara lor originară, Marea Britanie. Revoluţia americană a avut două consecinţe importante: cucerirea independenţei celor 13 colonii faţă de Marea Britanie, recunoscută oficial prin Tratatul de la Versailles (1783), şi formarea unui guvernământ bazat pe Constituţia din 1787 care punea bazele unei republici federale, Statele Unite ale Americii, bazată pe suveranitatea poporului şi separarea puterilor în stat. Revoluţia americană a fost, cronologic, a doua mare revoluţie a epocii moderne, fiind precedată de Revoluţia engleză şi urmată apoi de Revoluţia franceză.

Premisele revoluţiei

Începuturile

Călătoria vasului Mayflower poate fi considerată un simbolic început al colonizării engleze în America de Nord, căci debarcarea celor 102 pasageri, în regiunea devenită ulterior Noua Anglie, avea să fie urmată de nenumărate alte traversări ale Oceanului Atlantic.

Astfel, între 1607 si 1733, Anglia a înfiinţat 13 colonii pe coasta răsăriteană a Americii de Nord. Prima colonie engleză a fost Virginia, întemeiată în 1607 de o companie înfiinţată prin ordonanţă regală. Alte 12 colonii au luat naştere în următoarele decenii.

Existau diferenţe în modul de înfiinţare a coloniilor. Unele erau colonii regale (precum Virginia), altele înfiinţate din iniţiativă particularilor (Maryland), altele aparţineau unor comunităţi religioase (de exemplu, Pennsylvania.

În 1770, în aceste colonii trăiau 2,2 milioane de oameni, majoritatea emigranţi din Insulele Britanice. Modul de organizare al acestora era diferit, relaţiile dintre colonii erau superficiale. Două trăsături îi uneau totuşi pe locuitorii lor: religia protestantă şi practica autoguvernării, adică dorinţa de a-şi decide singuri soarta. America s-a născut, aşadar, sub semnul luptei pentru libertatea individului.

Originea conflictului

Coloniile nord-americane nu au cunoscut feudalismul, adică societatea celor trei ordine: cler, nobilime şi restul populaţiei, colonizarea s-a făcut după transformările social-economice din societatea engleză, adică în veacurile XVII-XVIII.

Activitatea economică s-a dezvoltat rapid în cele 13 colonii, nordul fiind dominat de industria care folosea munca salariată şi mica proprietate agricolă, în timp ce în coloniile sudiste se dezvoltaseră sistemul marilor plantaţii lucrate cu ajutorul sclavilor negri. În timp, economia coloniilor nord-americane a început să concureze metropola.

Coloniştii aduseseră în America, nu doar dorinţa de îmbogăţire prin forţe proprii precum şi toleranţa religioasă, ci şi tradiţia constituţională engleză care îşi avea originea în ,,Magna Charta Libertatum". Astfel, deşi recunosteau autoritatea regelui Angliei, coloniştii aveau propriile instituţii de conducere. O adunare aleasă de cetăţeni bogaţi vota legile. Puterea executivă aparţinea unui guvernator numit de regele Angliei.

Coloniştii sperau sa aibă aceleaşi drepturi politice ca şi englezii din metropolă. Ei nu au obţinut însă dreptul de a avea reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. Acesta din urmă a impus coloniilor măsuri restrictive care urmăreau să îi menţină într-o poziţie de subordonare în raport cu metropola. Astfel, Anglia a interzis colonizarea la vest de munţii Alegani, iar schimburile de mărfuri erau controlate de metropolă. De aceea, coloniştii făceau contrabandă cu posesiunile franceze şi spaniole din America. Contrabanda era greu de supravegheat, căci Londra se afla la doua-patru luni distanţă de navigat.

Londra dorea ca şi coloniile să contribuie la plata cheltuielilor cauzate de războiul de şapte ani, în urma căruia a fost anexată Canada. Guvernul regal a impus mărirea impozitelor în colonii. În 1765, Parlamentul britanic a votat Legea Timbrului, prin care redactarea tuturor actelor trebuia făcută doar pe hârtie timbrată. Protestul coloniilor a fost prompt. Coloniştii au afirmat însă ca toate impozitele trebuiau votate de Adunările locale.