Comunicare Interpersonală

Introducere

Comunicarea este o dimensiune centrală a vieţii noastre culturale; fără ea, orice tip de cultură moare. În consecinţă, studiul comunicării presupune studiul culturii în care este integrată

Comunicarea a primit nenumărate definiţii – fie ele implicite ori explicite – toate demonstrând eforturile continue ale practicienilor, oamenilor de ştiinţă preocupaţi de a descrie, prezice şi înţelege cât mai bine fenomenul în discuţie. Aceste definiţii pot fi grupate în categorii variate, unele venite dinspre zona limbajului comun, altele din sfera intereselor individuale ale unora dintre specialişti şi, în fine, o categorie de definiţii izvorâte din orientarea specialiştilor spre interesul public, general.

Aşadar, ce este comunicarea? Zecile şi zecile de definiţii care i-au fost date conceptului de-a lungul ultimilor 50 (şi mai bine) de ani nu sau dovedit a fi pe deplin satisfacătoare. O definiţie acurată trebuie să conţină conceptele cheie, cu adevărat definitorii pentru domeniul comunicării, dar şi să surprindă relaţiile dintre ele, să evidenţieze modul de conlucrare, de întrepătrundere a acestor concepte, finalitatea fiind aceea a unui enunţ descriptiv exhaustiv.

Astfel, Dicţionarul explicativ al limbii române propune: „Comunicare, acţiunea de a comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică.” (DEX, 1996, 204).

Într-o Enciclopedie de Filosofie şi Ştiinţe umane, termenului comunicare îi este atribuită accepţiunea: „transmitere de informaţii, prin intermediul instrumentelor verbale şi nonverbale (mimică etc)…” (Marco Drago, Andrea Boroli, ş.a., 2004,171). Etimologia latină a termenului comunicare este: „a face comun, a pune împreună, a amesteca, a uni, a împărtăşi”.

Comunicarea este principala formă de manifestare a interacţiunii psihosociale, deoarece toate efectele interpersonale (perceptive, simpatetice sau funcţionale) sunt vehiculate prin comunicare. Elementul esenţial al mesajului este atragerea atenţiei receptorului asupra unui lucru oarecare – mai precis, asupra obiectului de referinţă şi asupra caracteristicilor lui.

Conceptul de comunicare interorganizationala

Un mod de a defini comunicarea interpersonală este de a o compara cu alte forme de comunicare. Comunicarea interpersonală diferă de alte forme de comunicare prin faptul că numărul participanţilor la comunicare este mai redus, interactanţii se află în proximitate fizică unii faţă de alţii, există multe canale senzoriale implicate, iar feedback-ul este imediat. Un aspect relevant în definirea comunicării interpersonale îl constituie luarea în consideraţie a relaţiei dintre interactanţi.

Avem multe relaţii, diferite unele de altele, cu semenii din jurul nostru. Ţinând seama de natura acestor relaţii, o parte a cercetătorilor consideră că ar fi potrivit a defini comunicarea interpersonală drept comunicare care apare între oamenii care se cunosc de ceva vreme.

Comunicarea interpersonală este importantă datorită funcţiilor pe care le îndeplineşte. Ori de câte ori ne angajăm în comunicarea cu o altă persoană, încercăm să acumulăm informaţii despre acea persoană. Oferim, la rândul nostru, informaţii printr-o varietate de modalităţi verbale şi nonverbale.

Abordăm comunicarea interpersonală şi pentru a ne ajuta pe noi înşine în a înţelege ce spune cineva într-un anumit context. Cuvintele pe care le rostim pot însemna anumite lucruri, în funcţie de modul în care sunt spuse, sau în funcţie de contextul rostirii lor. Comunicarea interpersonală ne ajută să-i înţelegem mai bine pe ceilalţi.

Un alt temei pentru care ne angajăm în comunicarea interpersonală este de a ne stabili o identitate. Rolurile pe care le interpretăm în relaţiile cu ceilalţi ne ajută în a ne stabili o identitate. Acelaşi lucru îl face şi chipul nostru, imaginea sinelui public cu care ne prezentăm celorlalţi. Atât rolurile, cât şi chipurile noastre sunt „construite” în funcţie de modul în care interacţionăm cu cei din jur.

În fine, ne angajăm în comunicarea interpersonală deoarece avem nevoie atât de a exprima, cât şi de a primi necesităţi interpersonale. William Schutz, în lucrarea Firo: A three dimensional theory of interpersonal behavior a identificat trei astfel de nevoi:

• incluziunea este nevoia de a stabili identitatea în raport cu ceilalţi;

• controlul este nevoia de a exercita leadership-ul şi de a demonstra

abilităţi;

• afecţiunea este nevoia de a dezvolta relaţii cu semenii.

Principiile comunicării interpersonale 3

1. Comunicarea interpersonală este inevitabilă

Aşa cum ne învaţă Şcoala de la Palo Alto, prin intermediul primei sale axiome, nu putem să nu comunicăm. Chiar dacă nu prin cuvinte, cu siguranţă prin aceleaşi canale prin care transmitem informaţii despre noi (tonul vocii, gestică, postură, expresii faciale etc.) primim, la rândul nostru, informaţii despre cei din jurul nostru. În orice caz, este bine să nu uităm că oamenii ne judecă în funcţie de comportamentul pe care îl adoptăm, iar nu după intenţiile noastre.