Mediul de marketing al întreprinderii

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 3177
Mărime: 15.18KB (arhivat)
Publicat de: Mirabela Badea
Puncte necesare: 7
Universitatea Crestina „Dimitie Cantemir” Facultatea de Management Turistic si Comercial

Extras din referat

Mediul de marketing al intreprinderii

In cadrul conceptului de marketing mediul in care actioneaza intreprinderile, organizatiile ori institutiile ocupa o pozitie centrala.

Marketingul presupune desfasurarea activitatilor intreprinderii in concordanta cu evolutia mediului economico-social.O astfel de abordare necesita, pe de o parte, cunoasterea mediului extern, iar pe de alta parte, adaptarea activitatii la mediu. In acelasi timp, desfasurarea acivitatii intr-o asemenea maniera depinde, nu in ultimul rand, de capacitatea organizatiei de a se adapta la mediul extern, capacitate care corespunde mediului intern al intreprinderii. Intr-o astfel de acceptiune, studierea interactiunii mediului intern cu cel extern si formularea celor mai potrivite cai de maximizare a efectelor pozitive si de minimizare a celor negative, reprezinta obiectul marketingului ca stiinta. Din acest motiv, intelegerea si mai ales aplicarea in practica a marketingului presupune cunoasterea conceptelor de mediu extern, intern si arelatiilor dintre acestea.

Mediul extern

Intr-un sens larg, mediul in cadrul caruia intreprinderile isi desfasoara activitatea cuprinde un ansamblu de factori alcatuind o structura complexa, eterogena; este vorba de factori de natura economica, sociala, culturala, juridica, politica, demografica, ecologica etc. Intr-o viziune macroeconomica, intrepriderile insele fac parte din acest mediu, in primul rand, din componenta economica a acestuia. Coborand insa observatia la nivelul intreprinderii, mediul apare alcatuit dintr-o retea de variabile exogene carora intreprinderea le opune propriile sale resurse – umane, materiale si financiare, respectiv, un set de variabile endogene. Privite static, la un moment dat, componentele mediului se gasesc in anumite raporturi, alcatuiesc o anumita structura, care reflecta natura societatii, stadiul de dezvoltare atins.

Raporturile dintre componente par sa sugereze echilibrul la care a ajuns mediul in momentul respectiv. In realitate, insa, echilibrul nu este decat o tendinta cu caracter constant, componentele mediului aflandu-se intr-o permanenta miscare, cu consecinte asupra fizionomiei de ansamblu a acestuia ca si aspura raporturilor dintre componentele sale. Intreprinderea se va confrunta, deci, cu un mediu dinamic. Iar evolutia mediului este rareori liniara.Aceasta intrucat componentele sale nu evolueaza in acelasi ritm, si in aceeasi maniera. Dupa modul cum se modifica aceste componente, dupa natura raporturilor dintre ele si a efectelor declansate, mediul extern cunoaste mai multe forme, intre care:

- Mediul stabil – are loc cand evolutia fenomenelor este lenta si usor previzibila, ridica intreprinderii putine probleme de adaptare. Un astfel de mediu este insa tot mai rar de intalnit in economia contemporana;

- Mediu instabil – caracterizat prin frecvente modificari in majoritate componentelor sale, reprezinta, in perioada actuala, tipul obisnuit de mediu cu care se confrunta intreprinderile din aproape toate sectoarele de activitate. Confruntarea cu un astfel de mediu solicita o atitudine prospectiva, descifrarea directiei si cotei schimbarilor, cresterea capacitatii de adaptare la schimbari a intreprinderilor;

- Mediul turbulent – este in comparatie cu cele doua tipuri relativ ostil intreprinderii, punandu-i probleme dificile, de adaptare sau chiar, de supravietuire. Intr-un astfel de mediu, schimbarile din evolutia componentelor si a raporturilor dintre ele sunt bruste, in forme si directii imprevizibile, conducand uneori la schimbari substantiale in insasi fizionomia mediului.

Micromediul intreprinderii

In desfasurarea activitatii sale, intreprinderea insasi se constituie in purtator de nevoi pentru satisfacerea caraora apeleaza la resurse materiale, financiare si umane. Totodata ea este furnizoare de produse pentru satisfacerea nevoilor unor agenti economici. In ambele cazuri intreprinderea vine in contact cu agentii de mediu care se plaseaza in imediata apropiere iar actiunile lor se rasfrang direct asupra activitatii sale.

Componentele mediului extern cu care o intreprindere intra in relatii directe, permanente su puternice dictate de necesitatea atingerii obiectivelor sale, formeaza micromediul intreprinderii.

Factorii care influenteaza activitatea intreprinderii sunt:

Furnizorii de marfuri - Pentru a-si putea desfasura activitatea, firma are nevoie de materii prime, materiale, produse manufacturate, echipamente de productie, pe care le cumpara de la furnizori diversi. Firma, furnizorii, precum si relatiile de

aprovizionare care exista intre ele formeaza piata în amonte.

Rolul furnizorilor in activitatea intreprinderii este foarte important,deoarece acestia asigura necesarul pentru a produce si oferi bunuri pe piata

Orice blocaj aparut pe piata in amonte poate avea consecinte grave, care se

rasfrang asupra organizatiei. Acesta este si motivul pentru care firma trebuie sa

acorde o atentie deosebita alegerii si selectarii furnizorilor. Printre criteriile de

alegere a furnizorilor se numara: puterea economica, imaginea furnizorului pe

piata, seriozitatea, localizarea geografica, facilitati de plata, conditii de livrare,

calitatea produselor si serviciilor oferite etc.

Preview document

Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 1
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 2
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 3
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 4
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 5
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 6
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 7
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 8
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 9
Mediul de marketing al întreprinderii - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Mediul de Marketing al Intreprinderii.doc

Te-ar putea interesa și

Elaborarea strategiei de marketing la societatea Quadrant AMROQ Bbottling Company România Pepsi-cola

INTRODUCERE Marketingul modern presupune mai mult decit dezvoltarea produsului, comunicarea cu clientii, stabilirea pretului produsului intr-un...

Mixul de Marketing în Cadrul Firmei SC Unican Production SRL

INTRODUCERE Marketingul poate fi privit ca un proces managerial de identificare, anticipare şi satisfacere a cerinţelor consumatorilor, într-un...

Analiza Mediului de Marketing la Orange România

CAPITOLUL I CONTINUTUL MEDIULUI DE MARKEING In cadrul conceptului de marketing mediul in care actioneaza intreprinderile, organizatiile sau...

Mediul de Marketing al SC Pol Distribution SRL

INTRODUCERE Această lucrare intitulată “Mediul de marketing al S.C. Pol Distribution S.R.L.” are drept scop relevarea şi analizarea principalelor...

Contabilitatea creanțelor întreprinderii

IMPOZITUL PE PROFIT Conceptul de impozit Impozitul  este o prelevare obligatorie si gratuita efectuata de catre stat asupra resurselor sau...

Compania Nefis

Reţeta succesului „Succesul are o reţetă. O întreprindere de succes trebuie să aibă: o strategie corectă și o modalitate bună de a o aplica....

Mediul de marketing al întreprinderii

INTRODUCERE In privinta propriei activitati, companiile de succes adopta o viziune de la exterior la interior, dandu-si seama ca mediul de...

Mediul de marketing al întreprinderii

2.4.4. TELEFONIE Oriunde ne-am afla, avem nevoie de comunicare. In prezent, aceasta cerinta creste de la o zi la alta. Acest departament dispune...

Ai nevoie de altceva?