Piața organizațiilor social-politice

Definire :

Piata este un concept specific sferei economice. A vorbi despre piata activitatilor sociale sau despre piata electorala inseamna a extrapola sensurile acestui concept la sfera social-politicului, iar aceasta extrapolare nu se poate face fara a delimita corect continutul notiunii de piata.

Din perspectiva marketingului clasic, piata intreprinderii se refera, in primul rand, la relatiile care iau nastere intre intreprindere si clientii acesteia. Nimeni nu neaga ca exista piete si in amonte de intreprindere (unii autori vorbesc chiar despre un “marketing al aprovizionarii”), dupa cum, intr-un mod mai mult sau mai putin figurat, se utilizeaza termenul de “piata a fortei de munca”, numai ca aceste piete nu constituie, in mod normal, obiectul de activitate si de studiu al marketingului clasic. O explicatie posibila ar fi aceea ca pe o “piata a cumparatorilor”, unde oferta este mai mare decat cererea, situatie specifica tarilor dezvoltate, problema principala este sa vinzi, nu sa cumperi, iar atentia intreprinderii se indreapta in mod firesc in mai mare masura spre clienti decat spre furnizori.

Nu la fel stau lucrurile în cazul organizaţiilor sociale. Acestea intră în relaţie de schimb ca şi firmele cu grupurile ţintă ale căror problemă intenţionează să le rezolve, dar spre deosebire de firme, organizaţiile sociale sunt nevoite să aibă relaţii de schimb cu subscriptorii pentru a-şi asigura resursele financiare necesare desfăşurării activităţii.

Relaţiile dintre organizaţiile sociale şi subscriptorii devin în această situaţie foarte importante, ceea ce face ca, din punct de vedere al pieţei, marketingul social să aibă în vedere 2 componente:

- relaţia organizaţiei sociale cu grupurile ţintă;

- relaţia organizaţiei sociale cu subscriptorii.

Subscriptorii Organizaţia Grupurile

socială ţintă

Organizaţia socială îşi propune, în relaţia cu grupurile ţintă, fie să influenţeze un comportament, să presteze anumite servicii (să consilieze) sau chiar să vândă anumite bunuri .

Piata activitatilor sociale

Semnificatia relatiilor prezentate in figura de mai sus este urmatoarea: organizatia sociala trebuie sa fie activa pe “piata” atragerii de fonduri, ea intrand in relatii cu (1) subscriptori-persoane fizice, de la care obtine donatii si carora le ofera satisfactia morala de a fi contribuit la rezolvarea unei probleme sociale, cu (2) intreprinderi, de la care primeste sponsorizari, oferindu-le posibilitatea de a-si spori notorietatea si de a-si imbunatati imaginea, precum si cu (3) bugetul statului si ale autoritatilor locale, de la care primeste alocatii, sprijinind rezolvarea unor probleme care constituie insasi ratiunea de a exista a statului si contribuind, astfel, la stabilitatea sociala.

In acelasi timp, “obiectul de activitate” al organizatiei sociale il reprezinta rezolvarea unor probleme cu caracter social ale anumitor grupuri-tinta. Prin analogie cu intreprinderile, aceasta este “piata principala” pe care activeaza o organizatie sociala, relatiile cu subscriptorii jucand un rol secundar. In acest context, nu putem fi de acord cu acele opinii care vorbesc despre doua piete specifice organizatiilor sociale, acordandu-le o importanta egala. Nu trebuie uitat ca atragerea de fonduri nu reprezinta decat mijlocul prin care se asigura desfasurarea in conditii normale a activitatii organizatiei.

Cererea şi oferta pe piaţa organizaţiilor sociale

Oferta organizaţiilor sociale exprimă ”producţia de bunuri şi servicii” umanitare şi sociale care pot fi plătite de client sau oferite cu titlu gratuit.

Din punct de vedere al ofertei organizaţiilor social-politice se disting 3 tipuri de organizaţii:

1- Organizaţii receptor – distributive în cadrul cărora veniturile se bazează exclusiv pe contribuţii oferite de diferite persoane sau instituţii caritabile şi au dezavantajul că se bazează exclusiv şi are o dependenţă totală de disponibilitatea subscriptorilor.

2 - Organizaţii productiv – distributive – acestea dispun de o dotare care are proprietatea de a genera resurse ce urmează a fi distribuite în vederea disponibilizării de servicii şi bunuri pentru nevoi personale, comunitare sau instituţionale. În cazul acestora, oferta poate cuprinde 2 categorii distincte de produse: bunuri / servicii generate de organizaţie şi care sunt oferite contra cost celor interesaţi, ele fac obiectul unor tranzacţii comerciale dar nu constituie decât un mijloc de obţinere a resurselor necesare realizării misiunii organizaţiei; bunuri / servicii oferite în scop umanitar.