Recenzie Francois Brune

Publicitatea este unul dintre cele mai complexe fenomene culturale actuale, care mă fascinează, şi în mod cert nu doar pe mine, prin puterea ei nebănuită,puterea de a crea universuri paralele, în funcţie de nevoile fiecărui consumator de publicitate în parte.

În prefaţa cărţii „Fericirea ca obligaţie. Psihologia şi sociologia publicităţii” (apărută în anul 2002,sub Editura Trei ,Bucureşti), Costin Popescu,cel care s-a făcut responsabil totodată de traducerea cărţii din limba franceză în limba română, face o scurtă trecere în revistă a perspectivei din care Francois Brune concepe această carte, cu o introducere în fascinanta şi atotputernica lume a publicităţii ,care penetrează mintea şi conştiinţa consumatorilor, apelând la orice mijloace,ortodoxe sau nu, avute la dispoziţie: reviste ,panouri(publicitate outdoor) şi nelipsita televiziune,putându-se vorbi de o adevărată „cultură de piaţă”. Şi în România,publicitatea se bucură de un interes sporit ,însă autorul precizează clar faptul că în Occident, acest interes este considerabil mai ridicat şi totodată mai critic,mai controversat şi mai variat deoarece se întâlneşte publicitatea de tip economic,psihic,social şi estetic. C. Popescu aminteşte faptul că publicitatea are ca punct slab efectul de a accelera „uzura morală” a produselor ,dezvoltând artificial domenii ale producţiei şi dimensiuni false ale progresului economic.

Publicitatea,ca şi fenomen social ,ajută la integrarea indivizilor, prin propunerile oferite,privind modul de viaţă de dorit, individual sau în colectivitate,sugerând totodată direcţii pentru o alegere facilă a rolurilor sociale ,aparent potrivite pentru indivizi ,astfel putându-se vorbi de rolul de reper ,de orientare , al publicităţii.Cu toate acestea, Popescu observă faptul că Brune nu scapă din vedere nici cealaltă perspectivă ,cealaltă faţă a acestui fenomen atât de puternic al zilelor noastre, care îşi transformă consumatorii în victime sigure,în oameni incapabili uneori de a-şi putea achiziţiona produsele dorite,visate, acest fapt aducând sentimente acute de frustrare.Publicitatea este deci un agent frustrator ce poate alimenta conflicte sociale şi intrapsihice.

Publicitatea creează o lume aparent ideală, la care omul are două posibilităţi :de aderare totală , în cazul indivizilor ce acceptă să creadă în această lume iluzorie ,fie de refuzare, în cazul scepticilor ,indivizilor critici si analitici, contra publicităţii. Considerată a fi un miraj al „beatitudinii”, o forţă manipulatoare,aceasta chiar încearcă să domine conştiinţa şi existenţa indivizilor.Prin urmare ,publicitatea este fie glorificată ,fie condamnată.

Publicitatea este asemănată, şi nu pe nedrept , cu un „cântec de sirenă” , ai cărui victime sunt indivizii consumatori. În prefaţa cărţii , Costin Popescu continuă prin a atrage atenţia asupra altor aspecte importante, precum concentrarea exclusivă asupra plăcerii ,manipularea în sensul de creere de comportamente previzibile în rândul consumatorilor (extrapolând ,vorbim de conceptul de „masificare”).

În Introducere, Francois Brune începe în forţă prin încurajarea nevoii de „denunţare” a publicităţii,care încearcă să ne alieneze,să ne distrugă personalitatea, să ne înlocuiască câmpul conştiinţei cu un câmp publicitar. În continuare,autorul delimitează clar emiţătorii- responsabilii mesajelor publicitare ,de receptorii acestora- publicul larg. Având în vedere emiţătorii publicităţii, autorul îi descrie ca pe nişte adepţi devotaţi, înfocaţi şi privilegiaţi ai unei forţe eliberatoare şi încurajatoare de consum, ai „Zeului- publicitate” ,nişte îndeplinitori ai misiunii sacre, invocând până şi ideea de divinitate supremă (Dumnezeu-Tatăl).

Francois Brune descrie în primul capitol al cărţii conceptul de imagine de marcă ,acel reflex mental colectiv, acea dorinţă de a pune stăpânire pe conştiinţa celuilalt. Prima parte a cărţii („Marile manevre ale opiumului cotidian”) este,în opinia mea,cea mai consistentă parte şi cea mai interesantă,vis-a-vis de exemplele sugestive oferite ,corelate cu „manevrele” pe care publicitarii le folosesc. Subcapitolele, intitulate „A reduce”, „A frustra”, „A erotiza”, „A recupera”, „A condiţiona”, „A infantiliza”, surprind tehnicile generale folosite în procedeul de „dresaj” publicitar.

În cadrul fiecărui subcapitol,Brune alege a prezenta şi explica mai multe reclame sugestive,relevante,în concordanţă cu fiecare tehnică amintită.