Poluare fonică

1.1. Efectele poluării fonice asupra omului

Urechea transforma undele sonore in impulsuri electrice, pe care le transmite mai departe, la creier, care la rândul sau decodifica semnalele. Urechea se obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul invatam si sensul acestora.

Urechea este impartita in trei parti : externa, urechea interna si medie. De urechea externa aparţine pavilionul, singura componenta vizibila precum si conductul auditiv extern.

Partea vizibila a urechii numita si pavilionul urechii, capteaza undele sonore din aer asemenea unei antene parabolice si le transmite prin canalul auditiv spre urechea anterioara, undele sonore captate de urechea exterioara trecând prin canalul auditiv exterior pun in mişcare membrana timpanului dar printr-un conduct subţire, numit trompa lui Hustache comunica si cu cavitatea nazala. Din acest motiv presiunea externa corespunde cu presiunea din urechea medie. Daca presiunea atmosferica se modifica brusc, urechea se adaptează in scurt timp la schimbare dar pana atunci e posibil sa "pocnească".

În cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare, asa numitele oscioare auditive. Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai intai la ciocanas, apoi la nicovala si scăriţa, iar de acolo la fereastra ovala, situata la limita dintre urechea medie si cea interna.

In urechea interna, cochleea (sau melcul) transforma vibratile in impulsuri electrice care simt transmise la creier, avand totodată un rol important in menţinerea echilibrului.

Legătura dintre urechea interna si creier este realizata prin intermediul nervului auditiv care la nivelul melcului trimite mai multe prelungiri. Cele trei conducte semicirculare umplute cu un lichid, respectiv cavitatea numita vestibulum, care este compartimentata in sacula si utricula, sunt de fapt organele echilibrului.

Melcul este străbătut de trei canale umplute cu lichid.In canalul cochlear se găsesc nişte cili situaţi in mai multe rânduri totalitatea acestor celule senzoriale împreuna cu membrana tectoriala alcătuind organul lui Corti : acesta este centrul organului auditiv. Vibraţiile care trec prin canalul cochlear pun in mişcare membrana bazala si membrana tectoriala care vor acţiona asupra cililor. Din aceste celule vor porni semnalele către creier unde se transforma in senzaţie auditiva.

Odată cu inaintarea in varsta, auzul slăbeşte treptat, mai ales datorita reducerii mobilităţii oscioarelor auditive care nu mai pot transmite vibraţiile la urechea interna.

Pentru a se putea face legătura cu mărimea fizică reprezentată prin nivelul de presiune, se foloseşte nivelul de tărie. Estimarea cantitativă a nivelului de tărie se face prin metoda comparării subiective a sunetului măsurat cu un sunet etalon având frecventa de 1 000 Hz. S-a convenit, pentru a evalua un zgomot, că un ascultător audio logic normal, ascultând alternativ acest zgomot şi sunetul cu o frecventa de 1 000 Hz (acesta din urmă cu o singură ureche) care se presupune că se propagă prin unde plane, de la o singură sursă spre ascultător, compară zgomotul şi reglează intensitatea acustică a sunetului de referinţă, astfel ca să egalizeze impresiile sonore pe care le percepe la audiţia alternativă a zgomotului şi a sunetului de referinţă. Când această egalitate este realizată, numărul de decibeli măsuraţi în unda plană, reprezintă în mod convenţional valoarea în foni a zgomotului măsurat.

Organele auditive sunt într-o legatură puternică cu sistemul nervos central, astfel încât diferite categorii de zgomot pot afecta orice ţesut al organismului, orice celulă sau formaţiune intracelulară şi pot provoca diferite forme de imbolnăviri.

Tipuri de sunete şi efectele lor asupra omului

a) Infrasunetele pot apare: - la automobilele cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5 Hz), la apropierea furtunii (6 Hz); - prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1 - 10 Hz); - explozii; - cutremure; - în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puţin cu distanţa. Astfel se explică transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometrii distanţă. Infrasunetele, ca şi ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale şi păsări. Sugarii manifestă înainte de furtună insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mâncare, respiraţie agitată şi o creştere a temperaturii. Păsările şi animalele semnalează prin comportarea lor agitată apariţia furtunilor, sau a cutremurelor. Infrasunete de 7 Hz traumatizează puternic sistemele nervos şi circulator, iar la

alte frecvenţe pot distruge şi alveolele pulmonare. La adulţi, infrasunetele produc ameţeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate, aşa cum se întâmplă unor persoane, în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme, sau autobuze.

b) Ultrasunetele au frecvenţe de 20 kHz - 1 milion kHz. Sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele recepţionează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopţii. La om, ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, apar migrene, greaţă, sau chiar pierderea echilibrului. Ultrasunetele distrug bacteriile, viruşii , ca de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ş.a. Ultra- şi infrasunetele se adaugă sunetelor audibile, zgomotelor, mărind efectele nedorite.

Ultrasunetele îşi găsesc aplicaţii în: - diagnosticarea medicală; - sterilizarea unor obiecte medicale (ace,seringi de unică folosinţă); - defectoscopia pentru metale şi betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne; - locaţia marină a vaselor eşuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor; - trasarea hărţilor oceanelor; - studii chimice (uzura polimerilor etc.).

Efectele resimţite de om sunt : - reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşte riscul producerii accidentelor; - instalarea oboselii auditive, care poate dispare odată cu dispariţia zgomotului; - traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote intense un timpscurt. Aceste traume pot fi ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea timpanului; - scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, deficienţă în recunoaşterea culorilor, în special a culorii roşie; - surditate la perceperea sunetelor de înaltă frecvenţă. Efectele depind de natura persoanei, de complexitatea, natura şi intensitatea zgomotelor.